Articol

Adrem Invest - creştere pe toate liniile de business

T&T - Tehnică și Tehnologie22.12.2011 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image
Adrem Invest - companie românească orientată către inovaţie, specializată în ingineria tehnologică în domeniul industrial – continuă să-şi consolideze rezultatele financiare şi să-şi dezvolte toate liniile de business.
Până la sfârşitul acestui an compania estimează o cifră de afaceri de 127,2 milioane RON, în primele trei trimestre înregistrând o cifră de afaceri de 89,1 milioane RON, astfel depăşind deja cifra de afaceri înregistrată în 2010. Comparativ cu anul precedent, când compania a raportat 74,8 milioane de RON, în 2011 Adrem Invest va avea o creştere de peste 70%, ceea ce reprezintă o creştere mai mare decât cea înregistrată anul anterior.
 
Adrem Invest continuă să dezvolte activităţile derulate în cadrul Diviziei Servicii Integrate prin prelungirea contractelor de preluare a serviciilor de citire şi măsură a contoarelor de energie electrică, cu Grupul CEZ România până în anul 2015 şi prin vizarea extinderii pe piaţa din Albania cu Grupul CEZ Albania. „Dezvoltarea relaţiilor cu Grupul CEZ, atât în România cât şi în alte ţări în care activează Grupul, reiterează angajamentul pe care ni l-am luat de a furniza servicii de o calitate într-o continuă creştere pentru partenerii noştri şi confirmă recunoaşterea oferită de către aceştia”, declară Corneliu Bodea, Vicepreşedinte Adrem Invest.
 
În 2011, Adrem Invest a creat Divizia de Energii Verzi, în cadrul căreia a demarat deja un proiect de construire a unei centrale de cogenerare cu biomasă în Suceava, cu o investiţie de circa 45 milioane euro. Astfel, prezentul proiect se va realiza în două etape, pe o perioadă de 2 ani şi vizează asigurarea necesarului de energie termică pentru locuitorii municipiului Suceava. În plus, Divizia de Energii Verzi îşi propune să realizeze în următoarea perioadă şi proiecte de energie solară precum construcţia unei ferme fotovoltaice.
 
Totodată, Divizia Ingineria Proceselor a companiei îşi diversifică şi creşte numărul de proiecte din domeniul metalurgiei secundare realizate în străinătate. Astfel, anul acesta compania a finalizat şi a pus în funcţiune cea de-a doua instalaţie pentru degazarea oţelului lichid, proiect realizat pentru grupul metalurgic Baotou Iron & Steel Group din China, provincial Mongolia Interioară. „În ultimul an, pe lângă proiectul din China, am reuşit să finalizăm instalaţii similare în Coreea de Sud şi Ucraina, ceea ce reprezintă o reuşită extraordinară pentru întreaga companie. Suntem foarte mândri că ne aflăm într-o perioadă favorabilă, în ciuda situaţiei globale, şi că ne-am consolidat poziţia de furnizor de tehnologie în metalurgia secundară, pe plan mondial”, susţine domnul Adrian Bodea, Preşedinte Adrem Invest.
_____________________________________________________________
0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.