Articol

Aplicații staționare cu celule de combustie: Bosch are în vedere producția la scară largă în 2024

Robert Bosch SRL07.01.2021 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Când vine vorba de aplicații staționare cu celule de combustie, Boschmărește viteza. În 2024, furnizorul de tehnologii și serviciiintenționează să înceapă producția la scară largă a stațiilor degenerare distribuită a energiei, ce au la bază tehnologia celulelor decombustie pe bază de oxid solid – de aici și acordul de a extinde parteneriatul cu Ceres Power. După succesul fazei de construcție a prototipului, cele două companii doresc să continue cu procesul de pre-comercializare al celulelor de combustie staționare.

Pentru sistemele SOFC, Bosch țintește o capacitate anuală de producție de aproximativ 200 MW, cantitate suficientă pentru a alimenta cu energie electrică în jur de 400.000 de persoane în căminele lor. Bosch intenționează să producă sistemele de celule de combustie staționare în fabricile sale din Bamberg, Wernau și Homburg, precum și în zonele sale de dezvoltare din Stuttgart-Feuerbach și Renningen – și va investi sute de milioane de euro până în 2024. Aceasta înseamnă că Bosch se poziționează în mod clar ca furnizor de sisteme de celule de combustie staționare și își aduce propria contribuție în acest segment.

Se intenționează aplicarea tehnologiei SOFC pentru micile stații de generare distribuită a energiei cu posibilitate de conectare, care pot fi apoi utilizate în orașe, fabrici, comerț, centre de date și infrastructura de încărcare a autovehiculelor electrice. Bosch estimează că piața producției de energie descentralizată va atinge un volum de 20 de miliarde de euro până în 2030. Un total de peste 250 de angajați ai Bosch lucrează acum în acest nou domeniu promițător – cu 150 mai mulți decât acum un an.

„Considerăm că celulele de combustie pe bază de oxid solid de înaltă eficiență reprezintă un element esențial al furnizării sustenabile de energie. Pentru a realiza acest lucru, punem la comun expertiza Bosch din mai multe divizii”, spune dr. Christian Fischer, membru al consiliului de administrație Bosch, responsabil pentru sectorul Tehnologie pentru construcţii şi energie. „Cu sistemele de celule de combustie staționare, Bosch stabilește un nou domeniu de activitate încare dezvoltarea, producția, vânzările și serviciile provin dintr-o singurăsursă”, a continuat Fischer. „Împreună cu partenerul nostru, Ceres Power, facem acum următorul pas important către producția la scară largă.”

Aplicații staționare cu celule de combustie: Bosch are în vedere producția la scară largă în 2024

Bosch extinde parteneriatul cu Ceres Power

Din august 2018, Bosch și Ceres Power colaborează cu succes în domeniul dezvoltării celulelor de combustie. Încă din toamna anului 2019, Bosch a reușit să înceapă producția de prototipuri ale primelor sale sisteme de celule de combustie în Germania; în ianuarie 2020, a achiziționat o participațiune de aproximativ 18 procente în compania din Marea Britanie. Alianța a fost acum extinsă până la includerea fazelor ce duc la producția la scară largă în 2024. Acordurile specifică modul în care Bosch va utiliza în continuare tehnologia partenerului său, Ceres Power. „Suntem mândri că am atins această etapă în colaborarea cu partenerul nostru important, Bosch. Combinarea tehnologiei inovatoare Ceres cu expertiza în producție pe care o are Bosch a făcut posibilă crearea sistemelor de celule de combustie staționare, ce vor ajuta la depășirea provocărilor globale ale tranziției energetice”, spune Phil Caldwell, CEO al Ceres Power. „Așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre strânse cu Bosch.”

Sistemele SOFC sunt deja compatibile cu hidrogenul

Ceres Power este un lider în dezvoltarea celulelor inovatoare de combustie pe bază de oxid solid. Bosch deține o licență extinsă a tehnologiei de la Ceres Power și produce din 2019 celule de combustie în propriile fabrici. Instalațiile pilot pentru celulele de combustie pe bază de oxid solid sunt deja testate cu succes în diferite locații ale Bosch. Sistemele SOFC pot fi deja operate cu biogaz ecologic sau gaz natural și sunt deja compatibile cu hidrogenul, pentru sistemul energetic al viitorului.

Aplicații staționare cu celule de combustie: Bosch are în vedere producția la scară largă în 2024

Pentru orașe și aglomerări urbane cu cerințe energetice ridicate, sistemele SOFC pot asigura surse de alimentare sustenabile – cu emisiizero de oxizi de azot, impurități și CO2. Cu o eficiență generală de peste 85 de procente, celulele de combustie pe bază de oxid solid suntnet superioare oricărui alt convertizor de energie. Așa cum explică dr. Wilfried Kölscheid, care este responsabil pentru celulele de combustie staționare Bosch: „În funcție de cerințele de furnizare a energiei, în viitor vor putea fi interconectate oricât de multe centrale cu aceeași putere. Această interconectare creează practic centrale care lucrează împreună pentru a furniza energie, acolo unde este necesară.”

 

0
Logo Robert Bosch SRL
Robert Bosch SRL
0 produse1 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Robert Bosch SRLRobert Bosch SRL
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.