Articol

Capacitatea de producţie a bioplasticelor . Se estimează creşteri cu mai mult de 400% în anul 2018

European Bioplastics15.03.2015 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Rezultatele anuale ale pieţei, actualizate de către European Bioplastics și prezentate la a 9-a Conferinţă Europeană a Bioplasticelor de la Bruxelles, confirmă tendinţa creşterii  capacităţilor de producţie globale de bioplastice. „Se estimează o creştere a pieţei cu peste 400% pe termen mediu”, a declarat François de Bie, Preşedintele European Bioplastics.

Datele colectate în colaborare cu respectaţi parteneri ştiinţifici – IfBB– Institutul pentru Bioplastice şi Biocompozite(Universitatea de {tiinţe Aplicate şi de Arte Hanovra, Germania) şi nova-Institute (Hürth, Germania) – arată faptul că, de la o capacitate de producţie de circa 1,6 milioane tone în 2013, aceasta va creşte la circa 6,7 milioane tone în 2018. Materialele plastice ne-biodegradabile, bazate pe materii prime regenerabile, precum PE şi PET pe baze bio, sunt cele care se vor dezvolta cel mai mult. PLA este stimulentul principal al creşterii în domeniul materialelor plastice realizate pe baza unor materiale regenerabile şi biodegradabile.

Mai mult, materialele plastice degradabile şi care pot fi transformate în îngrăşământ, produse la nivel local, este posibil să beneficieze de o nouă directivă a UE referitoare la diminuarea consumului de sacoşe pentru cumpărături. Ambalajele flexibile şi cele rigide rămân, de departe, domeniul aplicaţiilor principale pentru bioplastice. „În afară de aceasta, se poate observa o creştere clară în aplicaţii textile şi în domeniul automotivelor. De la îmbrăcăminte sportivă cu posibilităţi sporite de aerisire până la conducte de combustibil – bioplasticele se răspândesc constant pe noi pieţe,” explică de Bie.

La o evaluare a dezvoltării capacităţilor regionale, Asia îşi va extinde rolul în calitate de centru de producţie principal. Majoritatea proiectelor actuale planificate sunt în curs de implementare în Thailanda, India şi China. Aproximativ 75% din bioplastice vor fi produse în Asia în 2018. Prin comparaţie, deşi Europa este în avangarda cercetării şi dezvoltării ea va rămâne cu doar circa 8% din capacităţile de producţie. În plus, alte zone ale globului, precum SUA şi Asia investesc în măsuri „mai apropiate de lansarea pe piaţă”, ceea ce are ca efect o dezvoltare mai rapidă a pieţei decât în Europa.

„Noi presăm legislaţia UE pentru a lua în considerare şi pentru a utiliza în mod eficient potenţialul imens privind dezvoltarea mediului, a dezvoltării economice  şi de creare de locuri de muncă al industriei noastre. În aceste circumstanţe, Circular Economy Package (pachet legislativ al UE referitor la mediu) trebuie să rămână în cadrul Programului de Lucru al Comisiei pentru anul 2015, iar Waste Target Review (controlul reciclării deşeurilor) trebuie să continue aşa cum a fost planificat”, a încheiat de Bie.

European Bioplastics este asociaţia europeană care reprezintă interesele industriei de profil pe întregul lanţ valoric al bioplasticelor. Membrii săi produc, perfecţionează şi distribuie bioplastice, adică materiale plastice care fie se bazează pe materiale regenerabile, biodegradabile, fie de ambele tipuri. Mai multe informaţii sunt disponibile la adresa  www.european-bioplastics.org. 


0
Logo European Bioplastics
0 produse2 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo European BioplasticsEuropean Bioplastics
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.