FAULHABER lansează un nou sistem de control al mişcării. Mai precis: cel mai mic controler de mişcare integrat din lume. Integrat în motoarele brushless de înaltă performanță din familia FAULHABER BX4, noul controler de mișcare integrat BX4 IMC impresionează utilizatorii prin gama extinsă de funcții și performanța remarcabilă. Extinderea în lungime față de motorul standard este de doar 18 mm, incluzând un servocontroler complet echipat și un encoder de 12 biți. În plus, performanța completă a motoarelor poate fi utilizată în toate variantele disponibile.
Versiunea cu interfață RS232 este ideală pentru integrare atât de pe un PC, cât și prin intermediul unui sistem master încorporat. Varianta CANopen este alegerea perfectă pentru rețelele de automatizare industrială. Fiind complet compatibilă cu standardul de acționare servo CiA 402, permite suport direct de la PLC-uri uzuale. Totuși, chiar și utilizând versiunea RS232, mai multe acționări pot fi controlate folosind un singur port al masterului. Sarcinile tipice, cum ar fi aducerea la origine a unui sistem de acționare, pot fi executate direct de controlerul de mișcare integrat, utilizând intrările/ieșirile sale digitale și analogice locale.
Alternativ, ambele versiuni pot fi operate și fără un master în modul „stand-alone”. Intrările și ieșirile digitale și analogice pot fi utilizate foarte flexibil pentru sarcini de control local sau pentru valori de referință și valori reale discrete.
Desigur, modelul compact 22xx…BX4 IMC poate fi combinat cu numeroase produse din portofoliul FAULHABER, cum ar fi reductorul compact GPT și noile actuatoare liniare FAULHABER 22L.
Eficient şi extrem de dinamic
Controlul integrat al curentului asigură automat protecție împotriva supraîncărcării, existând și o funcție de diagnosticare. Controlul cuplului, vitezei sau poziției este acceptat conform standardului pentru acționări servo. Aceste caracteristici sunt completate de emisii EMC reduse și certificarea obligatorie CE.
Motoarele brushless echipate cu noul controler de mișcare integrat BX4 IMC sunt disponibile în două lungimi, oferind un raport volum - performanță de primă clasă și caracteristici de control extrem de dinamice. Sunt potrivite pentru o gamă variată de aplicații, pe diverse segmente de piață, precum tehnologia medicală și de laborator, automatizare, robotică sau utilaje industriale speciale.

Soluţie completă, compactă şi de calitate dovedită
Designul compact și uniform pe diametru oferă utilizatorilor o soluție de sistem care minimizează spațiul ocupat, resursele și cerințele de cablare. Este suficientă conectarea la aplicație pentru a începe utilizarea. În plus, software-ul gratuit Motion Manager 7.1 de la FAULHABER este, probabil, cel mai bun instrument din clasa sa pentru o configurare ușoară și integrare în sistem. Interfața prietenoasă permite configurarea ușoară a sistemului și accesul la funcțiile extinse de diagnosticare. Pentru o punere rapidă în funcțiune, sunt disponibile ca accesorii adaptoare de programare pentru RS232, CANopen și USB.











