Articol

Conferinţa Internaţională de Prelucrare a Polimerilor

Sorin Ilie12.12.2013 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Ediţia a-III-a, Sibiu,

România, 7-8 noiembrie 2013

Cea de-a III-a Conferinţă Internaţională de Procesare a Polimerilor (The 3rd International Polymer Processing Conference- IPPC 2013) a avut loc pe 7 şi 8 noiembrie 2013 în pitorescul oraş românesc, Sibiu. Ea a fost organizată de către Facultatea de Inginerie Industrială din cadrul Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu. Scopul principal al acestei conferinţe a fost de a aduce sub aceeşi cupolă cercetători şi cadre didactice împreună cu partenerii industriali implicaţi în procesarea polimerilor.

 

Această conferinţă continuă tradiţia întâlnirilor comune dintre mediul academic şi de cercetare, cu mediul industrial. Această tradiţie a fost începută încă din 2006 de către firma Plastor S.A. la Oradea şi apoi continuată în 2007 şi 2009 la Galaţi, unde au avut loc primele două conferinţe internaţionale: IPPE 2007 şi IPPE 2009 organizate la Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

 

În cadrul Conferinţei Internaţionale de Procesare a Polimerilor - IPPC 2013 de la Sibiu s-a încercat să se atingă subiecte din cât mai multe domenii din vasta arie de pro­cesare a polimerilor, începând de la cercetări experimentale, până la aplicaţii de noi tehnologii şi studii de caz particulare. Astfel, principalele subiecte ale conferinţei au fost:

  • Structura şi proprietăţile polimerilor şi biopoli­merilor;
  • Reologia şi reometria polimerilor;
  • Amestecarea şi compundarea polimerilor. Amestecuri şi aliaje;
  • Injectarea polimerilor. Concepţia şi proiectarea matriţelor de injectat;
  • Extrudarea polimerilor. Proiectarea extruderelor;
  • Modelarea, simularea şi proiectarea proceselor de prelucrare a polimerilor;
  • Comportamentul mecanic al polimerilor şi al materialelor compozite;
  • Reciclarea şi reprocesarea polimerilor.

 

Universul polimerilor, începând de la cercetare, studiul şi aprofundarea din universităţi, producţie şi procesare, este într-o continuă creştere şi dezvoltare atât în lume,  cât mai ales în România. Această conferinţă a fost o ocazie deosebită de a aduce împreună, sub aceeaşi cupolă pe toţi cei legaţi de acest vast domeniu al polimerilor: pe de-o parte cercetători şi distinşi profesori, pe de cealaltă parte procesatorii din industrie care au mare nevoie de studii şi noi informaţii, dar mai ales de specialişti în acest domeniu în plină dezvoltare.


Sorin Ilie este dr. ing., Şef Atelier Injectare Plastor S.A.


0
Logo Sorin Ilie
Sorin Ilie
0 produse1 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Sorin IlieSorin Ilie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.