Articol

Continental, donaţie de 15.000 de euro în echipamente pentru Liceul Tehnic Regele Ferdinand I din Timișoara

T&T - Tehnică și Tehnologie17.10.2022 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Continental, companie tehnologică, a donat echipamente în valoare de 15.000 de euro și mobilier școlar Liceului Tehnologic Regele Ferdinand I din Timișoara, pentru dezvoltarea sistemului de învățământ profesional dual. Continental este inițiator și participant la reintroducerea sistemului dual de școală profesională la nivel național și la Colegiul Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara încă din 2012, de la reînființarea claselor cu acest profil.

Echipamentele donate de fabrica de anvelope din Timișoara vor dota noul laborator de mecanică hidraulică și electropneumatică. Acestea au fost achizţionate de companie și oferite școlii pentru pregătirea elevilor din ciclul profesional.

„Proiectul Școala Duală Banat este important pentru Continental Anvelope Timișoara. El arată angajamentul nostru de a susține proiecte școlare și de a educa elevii pentru o carieră mai bună în vii­tor. Acesta reprezintă continuarea unui parteneriat de 10 ani pe care îl avem cu Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I prin care 67 de elevi au făcut deja practică în fabrica noastră și au avut parte de experiențe tangibile cu ajutorul colegilor noștri experimentați. În acest an vom continua cu încă 19 elevi în practică în fabrica noastră și, desigur, cu donarea de echipamente importante pentru educația lor. ” Matthieu TURLURE, directorul fabricii de anvelope din Timișoara

„În Timișoara, împreună cu reprezentanții unităților de învățământ din sistemul preuniversitar am reușit să dezvoltăm parteneriate strategice și programe moderne prin care comunitățile în care ne desfășurăm activitatea au de câștigat. Pe lângă noile programe în facultăți, croite nevoilor industriei, care au generat sute de locuri de muncă, implicarea în dezvoltarea unei mobilități sustenabile și impli­carea companiei în inițierea și derularea cu succes a Școlii Profesionale Duale suntem alături și de elevii din învățământul preuniversitar, încercând să optimizăm spațiul în care își desfășoară orele. Și aici mă refer la sponsorizarea cu echipamente pentru laboratoarele școlilor, la donarea de mobilier, precum și la alte campanii care au drept scop dezvoltarea profesională a acestor tineri. Solidaritatea este una dintre valorile de bază ale companiei Continental, iar sprijinirea și implicarea în tot ceea ce înseamnă educație reprezintă fundația pe care noi, toți, ne construim viitorul. ” Dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România

Odată cu începerea noului an școlar 2022-2023, sediul automotive al Continental din Timișoara a donat peste 100 de piese de mobilier reprezentând birouri, dulapuri și mese.

În acest an școlar, aproximativ 200 de elevi își desfășoară cursurile în cadrul sistemului profe­sional al Liceului Tehnologic Regele Ferdinand I.

„Colaborarea pe care o avem cu Continental ne ajută să continuăm să construim un proiect durabil, respectabil și cu un impact mare în comunitate: Școala Duală Banat. Acești elevi-meseriași ajung să își pună amprenta asupra companiilor în care lucrează, aduc valoare prin entuziasmul și dorinţa lor de a crea ceva calitativ, precum și prin interme­diul abilităţilor dobândite de la mentorii care îi au în grijă trei ani și de la care învaţă concret care sunt nevoile pieţei muncii”, a spus Luminiţa Filip, direc­torul unităţii de învăţământ.

Continental se implică activ de 10 ani în dez­voltarea sistemului de învăţământ dual, după model german, nu doar în Timișoara, ci și la nivel naţional. Compania a sprijinit în același fel Liceul Tehnologic „Simion Bărnuţiu“, din Carei, s-a implicat în dez­voltarea Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov și susţine învăţământul profesional dual și în Sibiu, prin colaborarea cu Liceul Tehnologic „Independenţa” și Colegiul Tehnic Energetic.

Sute de elevi au urmat stagiile de pregătire și au fost angajaţi în locaţii unde compania își desfășoară activitatea. Investiţiile în această formă de învăţământ sunt de sute de mii de euro în cei 10 ani, fonduri care vizează dotarea de laboratoare, susţinerea transportului, a meselor și a burselor elevilor, precum și promovarea școlii profesionale duale după model german.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.