Articol

Cuplajele Timken Quick-Flex®

Timken30.08.2019 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image
  • FOTO 1. Cuplaj Quick-Flex cu carcasă de protecție pentru turație ridicată 

Cuplajele Timken Quick-Flex® oferă o soluție cu întreținere minimă pentru conectarea arborilor unei transmisii de putere mecanică. Cuplajele Quick-Flex au fost create pornind de la principiile de montare ușoară și întreținere lipsită de riscuri, iar rezultatul a fost obținut cu ajutorul unui număr redus de componente și al unei soluții constructive inovatoare.

Construcția de bază a unui cuplaj Timken Quick- Flex este compusă din două semicuplaje metalice, conectate printr-un element elastic detașabil și acoperit de o carcasă de protecție. Semicuplajele sunt prevăzute cu gheare frontale de cuplare, care oferă spațiu de inserare pentru elementul flexibil, executat din elastomer.

Soluția constructivă a cuplajului Quick-Flex are două variante opționale - cuplajele cu distanțier, simple sau duble. Aceste opțiuni permit conectarea de arbori, orizontali sau verticali, ce au distanțe mari între capete.

Cuplajele Timken Quick-Flex funcționează și transmit momente de torsiune, în timp ce preiau dezalinieri unghiulare, radiale și axiale. Aceste cuplaje sunt potrivite atât pentru utilizare în poziții de turație ridicată, între propulsor și arborele de intrare al transmisiei de putere mecanică, cât și în pozițiile de turație scăzută și moment de torsiune mare, între arborele de ieșire al transmisiei și utilajul acționat.

Elementele elastice sunt fabricate prin turnare dintr-o singură bucată de elastomer, cu un plan de secțiune radial. Această caracteristică ușurează montarea elementului elastic, precum și demontarea acestuia, fără mutarea sau dezasamblarea utilajului - economisind astfel efort și timp, dar și evitând deplasarea de pe poziție a arborilor utilajelor, deplasare altfel necesară.

Pentru o mai mare flexibilitate a utilizării în aplicații cât mai diverse, elementele elastice sunt disponibile într-o gamă variată de duritate a elastomerului, duritatea crescută fiind echivalentă cu capacitatea de transmitere a unui moment de torsiune mai mare.

Carcasa metalică de protecție strânge elementul elastic și este, la rândul ei, fixată de unul dintre semicuplaje. Carcasele de protecție sunt fabricate din oțel sau aluminiu, dintr-o singură piesă sau din două. Mărimea cuplajului și construcția carcasei de protecție dictează viteza maximă și momentul de torsiune de bază. De exemplu, cel mai mic cuplaj este potrivit pentru viteze de până la 12.000 rpm, în timp ce dimensiunea cea mai mare de cuplaj poate transmite momente de torsiune de până la 188.800 Nm. În caz de suprasarcină, cuplajul Quick- Flex poate prelua dublul momentului de torsiune nominal.

Această capabilitate de funcționare la turații înalte este posibilă datorită prelucrării mecanice prin așchiere integrale a ansamblului cuplajului.

Fiecare dimensiune de cuplaj este disponibilă cu elemente elastice cu trei niveluri de duritate. Fiecare nivel de duritate, cu momentul de torsiune de bază corespunzător, furnizează proiectantului o anumită rigiditate. Este disponibil și un element elastic pentru temperatură ridicată, pentru aplicații funcționând la temperaturi de până la 175˚C.

Cuplajele simple cu distanțier sunt utile în mod special pentru montaje de pompe centrifuge. Demontarea distanțierului ușurează extragerea rotorului pompei și efectuarea lucrărilor de reparare aferente. Soluția constructivă dublă cu distanțier oferă opțiunea unui distanțier de tip arbore tubular sau arbore plin și este potrivită pentru distanțe mari între capetele arborilor conectați, de până la 3.000 mm; situații întâlnite, de exemplu, la mașinile de producere a hârtiei.

TIMKEN, transmisii mecanice

  • FOTO 2. Soluție constructivă de cuplaj simplu cu distanțier

TIMKEN, transmisii mecanice

  • FOTO 3. Mixerul unei mașini de hârtie, echipat cu un cuplaj simplu cu distanțier QF1000 - (carcasa de protecție și elementul elastic au fost îndepărtate).

Elementele elastice din uretan ale cuplajelor Timken Quick-Flex sunt compatibile chimic cu foarte multe uleiuri lubrifiante și materii prime din industria alimentară. Semicuplajele sunt disponibile și din oțel inoxidabil. Compatibilitatea chimică specifică poate fi confirmată prin consultarea reprezentantului Timken.

TIMKEN, transmisii mecanice

Utilizarea și întreținerea cuplajului Timken Quick-Flex este foarte simplă. Absența necesității de lubrifiere elimină problemele asociate cu defectarea etanșării, contaminarea și pierderea de ulei/unsoare și defectarea prematură a cuplajului, pe care acestea o pot provoca. Operația de întreținere constă doar în deplasarea într-o parte a carcasei de protecție, desfacerea elementului elastic uzat și montarea înlocuitorului său, apoi aducerea la loc a carcasei de protecție.

Foto 4 ilustrează un caz în care cuplajele Timken Quick-Flex QF250 au fost folosite cu succes pentru a înlocui cuplajele cu dantură existente, care suferiseră pierderi de ulei. Cuplajul QF250 cu carcasă de protecție din două părți, pentru turație înaltă, a dovedit că funcționează bine la acționarea paturilor cu role într-un laminor la cald.

Semicuplajele standard Timken Quick-Flex sunt disponibile în următoarele configurații:

  • pre-alezate pentru prelucrare la dimensiunea finală; 
  • cu alezaj finisat și canal de pană;
  • cu alezaj conic pentru a accepta o gamă de bucși conice pentru arbore; 
  • canelate.

Semicuplajele Timken cu alezaj gata finisat și canal de pană sunt furnizate standard cu două știfturi filetate de blocare per semicuplaj.

Nivelul de duritate al fiecărui element elastic este codificat cu o culoare, pentru ușurința identificării (foto 5), și fiecărui grad de duritate îi corespunde un nivel de rigiditate care, atunci când este adecvat ales, permite operatorului să schimbe proprietățile de torsiune și comportamentul sistemului. Acest lucru este util în special când apar probleme cu vibrațiile de torsiune. Inginerii Timken vă pot oferi o analiză a caracteristicilor cuplajului în sprijinul analizei de vibrații de torsiune a sistemului.

TIMKEN, transmisii mecanice

În tabelul de mai jos, este oferită o comparație a ratingului capabilității cuplajului Timken Quick-Flex, tip „Mic/Mediu/Mare”, cu alte tipuri de cuplaje mecanice, care include și cerințele de lubrifiere

TIMKEN, transmisii mecanice

Numeroasele avantaje ale cuplajelor Timken Quick-Flex le fac în mod cert o alegere bună atât pentru proiecte noi, cât și pentru înlocuirea unor cuplaje existente, de alte tipuri. 

 

0
Logo Timken
Timken

Timken este liderul mondial în fabricația de rulmenţi și produse de transmisie a puterii mecanice, îmbunătăţindu-și continuu portofoliul și serviciile conexe în scopul consolidării globale a diverselor industrii.

0 produse7 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo TimkenTimken
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.