Articol

Dragoş Anastasiu este noul Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane

PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Dragoş Anastasiu, Preşedintele Eurolines Group, a fost ales marţi, în cadrul Adunării Generale a Membrilor AHK România, în fruntea celei mai mari Asociaţii bilaterale din România. Anastasiu îi succede în funcţia de Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România) domnului dr. Radu Merica (RER Recuperare Ecologica si Reciclare), al cărui mandat a expirat.

Dragoş Anastasiu a fost ales în Consiliul Director al AHK România în iunie 2011 şi de atunci se implică permanent în activităţile Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane. „Scopul nostru este de a intensifica bunele relaţii economice româno-germane, iar sarcina noastră este de a susţine companiile germane şi pe cele româneşti la intrarea pe piaţa din România, respectiv Germania. Preiau cu mare plăcere funcţia de Preşedinte al AHK România şi mă voi implica în continuare pentru susţinerea proiectelor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane”, a declarat Anastasiu după alegeri. Anastasiu este cel de-al treilea Preşedinte al AHK România, înfiinţată în 2002, după Karl-Josef Baum şi dr. Radu Merica.

În Consiliul Director au fost aleşi şi câţiva membri noi: Iuliu Cadar (Autonet Import), Wargha Enayati (Versa Puls Media), Daniel Metz (EBS Romania) şi Cristian Secoşan (Romelectro).

A fost reales Lorand Fabian (Geiger Group Romania), iar Ludger Thol (Lupp Projekt Transilvania), al cărui mandat a expirat, a părăsit Consiliul Director al AHK România. Noul Vicepreşedinte este Juan Gruben (Commerzbank).

Le mulţumim tuturor membrilor Consiliului Director pentru implicarea lor în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi în special domnului dr. Radu Merica.

Noul Consiliul Director al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane îi are ca membri pe:

  • Dragoş Anastasiu (Eurolines Group) – Preşedinte
  • Mihai Boldijar (Robert Bosch SRL) -  Vicepreşedinte
  • Juan Gruben (Commerzbank AG) - Vicepreşedinte
  • Sebastian Metz, Director General AHK România
  • Hanns Ulrich Dietrich(Dietrich Honold Logistics SRL)
  • Lorand Fabian (Geiger Group Romania SRL)
  • Sorana Georgia (BILLA Romania SRL)
  • Frank Hajdinjak (E.ON Gaz Distribuție SRL)
  • Titus Löw (Siemens SRL)
  • Iuliu Cadar (Autonet Import)
  • Wargha Enayati (Versa Puls Media)
  • Daniel Metz (EBS Romania)
  • Cristian Secoşan (Romelectro)

Despre Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană:

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de Comerț bilaterală din România. Înfiinţată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent peste 530 de firme membre. Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care organizează, AHK România susţine firmele germane la intrarea lor pe piaţa românească şi, în egală măsură, este un partener competent pentru companiile româneşti interesate de piaţa germană. AHK România se implică activ în implementarea sistemului de învățământ profesional după modelul dual german și oferă o platformă GreenTech și o Curte de Arbitraj proprie.


PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK)Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK)
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.