Articol

Fakuma 2017: ,,Casă plină” la a 25-a aniversare! Târgul internaţional pentru procesarea maselor plastice

T&T - Tehnică și Tehnologie20.07.2017 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

În toamna acestui an, între 17-21 octombrie, Fakuma va sărbători cea de a 25-a aniversare! Și la această ediție aniversară, centrul expozițional din Friedrichshafen, de pe malul Lacului Constanz, va fi din nou complet ocupat. În acest an, vor fi ocupate și spațiile care până acum nu au mai fost folosite, respectiv cele două foaiere de la intrările de est și de vest, pentru a răspunde solicitărilor expozanților, atât celor deja bine cunoscuți, cât și a celor nou veniți, dar și pentru a reduce semnificativ lista de așteptare. Cei peste 915.000 mp din spațiu expozițional vor fi ocupați în acest an de aproximativ 1700 de expozanți din 35 de țări (inclusiv Germania) – proporția de producători și distribuitori din afara Germaniei fiind de peste 35%, rezultând astfel, din nou, un grad de internaționalizare în creștere!

Industria maselor plastice trebuie să se reinventeze!

Tendința mare de participare la Fakuma, care se desfășoară în regiunea tehnologică de pe Lacul Constance, unde se întâlnesc Germania, Austria și Elveția, se poate explica și prin faptul că segmentele mari ale industriei de prelucrare a materialelor plastice sunt în schimbare – sau sunt forțate să se schimbe – dată fiind folosirea de materiale, tehnologii și procese noi.

Tehnologiile de imprimare 3D/4D, precum și tehnicile și soluțiile pentru procesarea extrem de eficientă a materialelor hibride, compozite și a celor sandviș pot fi menționate ca exemple – mai presus de toate și în special datorită industriei de automobile și a furnizorilor săi care, de asemenea, se folosesc de oportunitățile oferite de un portofoliu cu spectru larg al soluțiilor chimice într-o măsură mai mare decât s-a întâlnit vreodată, datorită cerințelor multiple pentru structuri ușoare, abordabile.

Ordinea operațiilor pentru procesarea materialelor și conservarea resurselor acestor materiale noi sau alternative se bazează, la rândul său, pe blocuri constructive elementare cum ar fi utilajele noi, matrițe adaptate și standarde adaptate pentru matrițe, sisteme integrate de asigurare a calității și sisteme de acționare comandabile hidraulice/ pneo-hidraulice/electrice, dar și compatibile în rețea, adică controlere capabile să comunice plus software – cuvânt cheie: Industry 4.0!

Transfer de cunoştinţe şi de tehnologie în teorie şi în practică

În practica actuală, procesarea maselor plastice la Fakuma include injecția în matrițe, extrudarea, termoformarea și imprimarea 3D, precum și procesarea ulterioară până la asamblarea de module integrate și ambalarea sterilă în condiții de cameră curată, spre exemplu componente și ansambluri de tehnică medicală. Dar, la Fakuma, procesarea maselor plastice mai include și benefica teorie, sub formă de prezentări ținute la forumul expozanților, extrem de popular și care a trecut testul timpului, fiind complet ocupat în fiecare an. Experții de top prezintă noi tehnologii, procese dezvoltate, inovații de produs și soluții noi pentru o eficiență economică îmbunătățită în producția pieselor din material plastic, în cadrul forumului prin scurte discuții, și apoi se pun la dispoziția audienței pentru un schimb mai aprofundat de idei. Și astfel, fiind un exemplu convingător și activ în cadrul propriei aniversări, și anume ,,Materialele Plastice se întâlnesc cu Afacerile”, și prezentându-se de o manieră practică, târgul internațional Fakuma se prezintă pe el însuși ca pe un motor de inovare pentru industria maselor plastice, din nou, cu ocazia celei de a 25-a ediții a existenței sale de succes.

(comunicat de presă)

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.