Articol

Galileo: Europa lansează primii săi sateliţi pentru sistemul inteligent de navigaţie

Joint Research Centre (JRC)25.10.2011 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Europa face un pas important în istoria sa prin plasarea pe orbită, la 23 000 de km, a primilor doi sateliţi operaţionali Galileo, la 12h30 CET din Kourou, Guyana Franceză, cu o rachetă de lansare Soyuz. Europa se află acum cu un pas mai aproape de a avea propriul sistem inteligent de navigaţie prin satelit care va aduce numeroase beneficii economiilor şi vieţilor noastre de zi cu zi. Industria europeană se află în cea mai bună poziţie pentru a beneficia de pe urma programului Galileo, oferind întreprinderilor şi cetăţenilor acces direct la un semnal de navigaţie prin satelit generat în Europa.

Din 2014, noua constelaţie va oferi posibilitatea furnizării unor servicii îmbunătăţite începând cu o navigaţie mai precisă pentru automobile, o gestionare eficientă a transportului rutier, servicii de căutare şi salvare, tranzacţii bancare mai sigure, precum şi furnizare fiabilă de energie electrică, toate puternic dependente, pentru o funcţionare eficientă, de tehnologii de navigaţie prin satelit. Impactul economic total este estimat la aproximativ 90 de miliarde EUR pentru următorii 20 de ani.

Vicepreşedintele Antonio Tajani, responsabil pentru întreprinderi şi industrie a declarat: „Este un moment de mândrie pentru toţi europenii; lansarea de astăzi reprezintă dovada performanţei europene în domeniul activităţii spaţiale. Îndemn acum industria şi IMM-urile europene să profite fără întârziere de oportunităţile economice importante oferite de acest sistem – începeţi imediat să inovaţi! Cetăţenii europeni se pot obişnui cu ideea că Galileo este pe punctul de a deveni o parte din viaţa noastră de zi cu zi”.

Galileo: un sistem global de navigaţie prin satelit îmbunătăţit pentru Europa

Programul Galileo instituie un sistem global de navigaţie prin satelit îmbunătăţit care oferă servicii de poziţionare globală garantate, de înaltă precizie. Acesta va oferi, începând din 2014, trei servicii: serviciul cu acces liber (gratuit), un serviciu public reglementat (PRS) şi serviciul caută-şi-salvează. Serviciile suplimentare care vor urma vor include un serviciu comercial şi un serviciu de salvgardare a vieţii pentru o rată mai mare a mediei fluxului de date şi o acurateţe mai mare a datelor autentificate. Lansarea de astăzi constituie primul pas concret către realizarea întregii constelaţii care va duce la furnizarea de servicii esenţiale din 2014. Cei doi sateliţi, care transportă cele mai precise ceasuri atomice Maser construite vreodată – cu o precizie de o secundă la trei milioane de ani – arată că validarea viitoarei constelaţii de 30 de sateliţi poate fi acum accelerată. Galileo este interoperabil şi compatibil cu GPS.

Galileo este aşteptat să asigure venituri suplimentare de 90 de miliarde EUR pentru industrie

Fără îndoială, sistemul european de navigaţie prin satelit este pe cale să devină operaţional şi, prin urmare, atenţia trebuie să se îndrepte acum către furnizarea de servicii în beneficiul cetăţenilor şi economiei europene, în conformitate cu strategia „Europa 2020” a Comisiei.

Sistemul sprijină multe sectoare ale economiei europene prin intermediul serviciilor oferite: reţelele de electricitate, companiile de administrare a flotelor, tranzacţiile financiare, industria navală, operaţiunile de salvare, misiunile de menţinere a păcii, toate acestea beneficiind de serviciul cu acces liber şi gratuit, de serviciul reglementat public şi de serviciul caută-şi-salvează.

În plus, programul Galileo asigură competenţa europeană într-un domeniu tehnologic care devine critic, incluzând sectoare precum distribuţia electricităţii şi reţelele de telecomunicaţii. Sistemul instituit în cadrul programului Galileo este aşteptat să genereze 90 de miliarde EUR de-a lungul unei perioade de 20 de ani, sub forma unor venituri suplimentare pentru industrie, precum şi a avantajelor publice şi sociale. EGNOS (Serviciul european geostaţionar mixt de navigare) este sistemul european regional de amplificare pentru semnalele GPS. El este precursorul sistemului Galileo. Serviciul EGNOS cu acces liber, este operaţional din octombrie 2009, iar Comisia a lansat recent serviciul EGNOS „siguranţa vieţii” în domeniul aviaţiei.


0
Logo Joint Research Centre (JRC)
0 produse3 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Joint Research Centre (JRC)Joint Research Centre (JRC)
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.