AutomatizăriArticol

Hannover Messe 2024 – cea mai importantă platformă pentru o industrie sustenabilă

Majoritatea inovațiilor se subscriu secțiunilor principale: „Automation. Digitalization. Electrification" și aduc rezolvări companiilor angajate în respectarea politicilor europene... sustenabilității și provocărilor climatice.

Onut Iliescu29.02.2024 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Pe 21 februarie, la Hanovra (Germania), a avut loc Hannover Messe 2024 - Press Preview,  evenimentul de presa dedicat celui mai mare târg de tehnologie industrială din lume – Hannover Messe 2024, care se va desfășura în perioada 22-26 aprilie. Ediția din acest an, ce are loc într-o perioadă de profunde transformări în industrie, se anunță a fi o ediție interesantă, cu confirmări și consolidări de trenduri din partea multor companii expozante. 

Douăzeci dintre expozanții acestei ediții au dezvăluit în cadrul evenimentului din 21 februarie cele mai recente tehnologii, oferind în avanpremieră o scurtă privire asupra a ceea ce vor expune la Hannover Messe. Majoritatea inovațiilor se subscriu secțiunilor principale: „Automation. Digitalization. Electrification" și aduc rezolvări companiilor angajate în respectarea politicilor europene subscrise sustenabilității și provocărilor climatice.

HM3bis.JPG

În contextul în care industria se confruntă cu provocări date de tensiunile geopolitice, de schimbările climatice, de prețurile mari la energie și de lipsa muncitorilor calificați, la care se adaugă schimbările profunde generate în piața muncii de inteligența artificială, Dr. Jochen Köckler a declarat că: „Hannover Messe este mai important ca oricând, deoarece mediul economic a fost rareori atât de volatil. La Hanovra, vor fi prezentate tehnologii și soluții care vor permite industriei să producă pe o bază competitivă și durabilă. Mai ales pentru companiile europene, Hannover Messe va crea astfel un bastion împotriva dezindustrializării iminente a Europei”. „Expozanții noștri vor arăta că producția industrială competitivă este posibilă în Europa. Cu toate acestea, acest lucru va necesita un cadru de reglementare care să promoveze inovația și antreprenoriatul.”, a adăugat acesta.

HM7pt K.JPG

Soluția constă în interacțiunea dintre automatizare, digitalizare și electrificare, cooperare inter-industrială și transfrontalieră largă, dar și un parcurs politic clar. „Cu tema principală Energizing a Sustainable Industry, cu 4.000 de expozanți, cu reprezentanți importanți din politică și industrie și cu Norvegia ca țară parteneră, Hannover Messe 2024 este platforma ideală pentru aceasta.”, a declarat  Köckler, mai ales că la târg sunt așteptate să participe peste 300 de delegații economice, iar cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, va deschide evenimentul împreună cu prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. În plus, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și ministrul german al economiei, Robert Habeck, vor profita de oportunitatea oferită de eveniment pentru a discuta cu reprezentanții sectorului industrial. 

HM4.JPG

Inteligența artificială, subiect de top la Hannover Messe 2024

De mai bine de un deceniu, Hannover Messe este cel mai important târg pentru digitalizarea industriei. Acum, Inteligența artificială duce digitalizarea industrială la următorul nivel, revoluționând industria, făcând procesele mai eficiente. Folosind AI, companiile vor putea scurta timpii de dezvoltare economisind în același timp resurse și energie.

Viteza cu care soluțiile AI își găsesc drumul în industrie este uluitoare. Companiile trebuie să investească acum și, mai presus de toate, să le prezinte angajaților oportunitățile oferite de AI, altfel vor fi lăsați în urmă de concurență”, a subliniat Köckler. „AI este cheia competitivității și sustenabilității în industrie.

La Hannover Messe vor fi expuse aplicații specifice: roboți care pot fi controlați prin voce, mașini care recunosc automat defectele; sau sisteme care reduc timpii de nefuncţionare prin întreţinere predictivă. Köckler a adaugat că: „În viitorul apropiat, IA generativă va fi capabilă să proiecteze mașini. Acest lucru va duce la schimbări fundamentale în profilurile posturilor inginerilor – un subiect care va fi discutat și la Hannover Messe.”

HM5.JPG

Hidrogenului, soluția viitorului

Odată cu utilizarea din ce în ce mai mare a surselor de energie regenerabile imprevizibile, hidrogenul este luat în considerare din ce în ce mai mult ca purtător de energie pentru o economie fără emisii. Aproximativ 500 de expozanți din industria hidrogenului și pilelor de combustibil își vor prezenta soluțiile la Hanovra

Hidrogenul oferă oportunități enorme ca purtător de energie verde. Cu toate acestea, ritmul actual de lansare și extindere este prea lent. Dezvoltarea unei economii cu hidrogen necesită acum luarea unor decizii politice îndrăznețe în domeniul reglementării, cercetării și dezvoltării intensive pentru implementarea rapidă și pentru dezvoltarea infrastructurii necesare pentru extindere. Acesta este singurul mod în care se vor putea stabili modelele de afaceri viabile. La Hannover Messe, vom demonstra ceea ce este fezabil din punct de vedere tehnologic și vom crea cadrul pentru discuții între reprezentanții politicii și cei ai industriei, permițând, sperăm, luarea deciziilor pe o foaie de parcurs specifică către o economie funcțională a hidrogenului.”, a spus Köckler.

HM6.JPG

Țara parteneră - Norvegia

Norvegia folosește scena globală oferită de Hannover Messe pentru a se prezenta și ca un partener energetic inovator și de încredere. Motto-ul țării partenere este „Norwey 2024: Pioneering the Green Industrial Transition”. Acest lucru subliniază ambiția Norvegiei de a juca un rol cheie în dezvoltarea de soluții în domeniile energiilor regenerabile, producției neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, captarea carbonului și digitalizarea industriei.

Norvegia este onorată să fie țara parteneră la HANNOVER MESSE. Forța de muncă foarte calificată din Norvegia, industria avansată și tehnologia, precum și gradul ridicat de încredere și stabilitate, ne fac un partener cheie în schimbarea ecologică și una dintre cele mai atractive țări din lume pentru afaceri.”, a declarat ministrul Comerțului și Industriei, Jan Christian Vestre. „Împreună, companiile norvegiene care livrează produse și soluții din industrii precum hidrogenul, CCS, AI și învățarea automată, infrastructura digitală, bateriile și infrastructura de încărcare, tehnologia mineralelor și materialelor vor demonstra rolul cheie al industriei norvegiene în tranziția ecologică.”, a adaugat Vestre.

Vizitatorii Hannover Messe caută informații despre cum pot folosi automatizarea, inteligența artificială, energiile regenerabile sau hidrogenul într-un mod semnificativ. Aceasta este tocmai expertiza pe care o pot oferi expozanții de la HANNOVER MESSE”, a concluzionat Köckler.

Companiile expozante la Hannover Messe 2024 includ giganți tehnologici globali precum Accenture, AWS, Bosch, DELL Technologies, Google, Microsoft, SAP, ServiceNow, Schneider Electric și Siemens, precum și lideri tehnologici pentru IMM-uri precum Beckhoff, GP Joule, ebm-papst, Ericsson, Festo , Turck, Harting, ifm, igus, LAPP, Pepperl+Fuchs, Phoenix Contact, Rittal, Schunk, SEW-Eurodrive, Wago, WIBU și Ziehl-Abegg, la care se adaugă organizații de cercetare renumite precum Fraunhofer-Gesellschaft și Karlsruhe Institute of Technology ( KIT) și peste 300 de startup-uri industriale.

Nu ratați oportunitatea de a experimenta cele mai recente inovații la Hannover Messe, cea mai mare expoziție de tehnologie industrială din lume, între 22 și 26 aprilie 2024.

 

0
Logo Onut Iliescu
Onut Iliescu
0 produse141 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image

INTEK 2025 After movie

05.05.2025
22 vizualizari
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

O nouă tehnologie de creștere a eficienței energetice și de reducere a emisiilor de carbon intră pe piața din România

AHK Romania și Agenția Germană pentru Energie (dena) vor lansa joi, 24 septembrie la București o nouă tehnologie de producere a căldurii pentru procesele industriale,  prin utilizarea energiei solare concentrate. Această soluție tehnică inovatoare are potențial semnificativ pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de CO₂ în industrie.

PUBLICITATE
Logo Onut IliescuOnut IliescuContact
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.