Pe 21 septembrie, Adrian Teampău, Director Taxe Indirecte, Deloitte România, și Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal au publicat pe site-ul www2.deloitte.com/ro un articol de opinie în care se face o analiză a situației aplicării legislației referitoare la utilizarea plasticului, atât la nivel european cât și în România, și pe care îl redăm pentru cititorii T&T.
World Economic Forum a estimat că până în 2050 plasticul din oceane va ajunge să cântărească mai mult decât toţi peștii la un loc. Iar particulele din plastic sunt ingerate de acești pești care devin hrana noastră. Pentru a încetini această tendinţă, în 2019, Uniunea Europeană a luat decizia de a interzice anumite produse din plastic, în special pe cele de unică folosinţă. Decizia a fost implementată și în România, cu oarecare întârziere, iar sancţiunile pentru firmele care nu respectă noile prevederi curg, în cea mai mare parte, de la finalul lunii septembrie.
O analiză publicată în iulie 2021 de un grup de organizaţii de mediu europene atrage atenţia asupra faptului că producţia de plastic la nivel global a crescut de 20 de ori în ultimii 50 de ani și că în 2050 ar urma să devină de patru ori mai mare decât în prezent. Din alte cercetări reiese că din 1950 și până în 2019, la nivel global, au fost produse 8,3 miliarde de tone de materiale de plastic, din care 6,3 miliarde au devenit deșeuri.
Invazia deșeurilor din plastic nu mai reprezintă de multă vreme doar un scenariu de film sciencefiction, ci o ameninţare reală la adresa planetei și a sănătăţii noastre. Numeroase studii evidenţiază, periodic, pericolul tot mai mare generat de acumularea în natură a deșeurilor din plastic, efectele limitate ale măsurilor adoptate de autorităţi și perspectivele catastrofale în lipsa unor reacţii ferme la nivel global. Din aceste considerente, autorităţile europene au adoptat în urmă cu doi ani o directivă care are drept scop reducerea impactului produselor din plastic asupra mediului. Directiva a fost transpusă recent și în România, dar, ca de obicei, lasă loc anumitor interpretări și impune obligaţii dificil, dacă nu imposibil de îndeplinit pe termen scurt pentru societăţile comerciale din domeniu.
Ce prevede directiva europeană?
Dincolo de îmbunătăţirea mecanismelor de colectare și reciclare, autorităţile europene au decis să limiteze și fabricarea de produse din plastic, în special a celor de unică folosinţă. Directiva UE 904 din 2019 interzice introducerea pe piaţă a anumitor categorii de astfel de produse pentru care există alternative fără plastic la preţuri accesibile. Printre acestea se regăsesc: beţișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele pentru băuturi, agitatoarele pentru băuturi, beţele pentru baloane, precum și unele produse fabricate din polistiren expandat (pahare și recipiente pentru băuturi și unele recipiente pentru alimente).
Pentru alte produse din plastic, cum ar fi echipamentele de pescuit, pungile de plastic de unică folosinţă, recipientele pentru băuturi și alimente pentru consumul imediat, pachetele și foliile de plastic, filtrele de tutun, articolele sanitare și șerveţelele umede, se aplică măsuri diferite. Printre acestea se află limitarea utilizării și reducerea consumului de astfel de produse și prevenirea gestionării incorecte a deșeurilor generate prin cerinţe de etichetare, scheme de răspundere extinsă a producătorilor (în baza principiului „poluatorul plătește"), campanii de sensibilizare și cerinţe în materie de proiectare a produselor.
În plus, directiva impune o reducere etapizată a consumului unor categorii de produse din plastic de unică folosinţă până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referinţă din 2022.
Stadiul implementării în statele membre
Actul normativ trebuia transpus în legislaţia ţărilor UE până la 3 iulie 2021, dată de la care ar fi trebuit să se aplice și restricţiile de introducere pe piaţă a produselor vizate și de marcare a celor nou introduse pe piaţă. Pentru alte măsuri, directiva permite termene ulterioare de aplicare, cum ar fi 3 iulie 2024 (cerinţele de proiectare pentru sticle) sau 31 decembrie 2024 (măsurile privind răspunderea extinsă a producătorilor, mai puţin în cazul celor din tutun, unde termenul este 5 ianuarie 2023).
Oficialii europeni susţin că reducerea utilizării produselor din plastic de unică folosinţă contribuie la protejarea sănătăţii oamenilor și a planetei. În plus, ei consideră că normele UE stimulează modele de afaceri durabile și reprezintă calea către o economie circulară bazată mai degrabă pe reutilizare decât pe unică folosinţă. Dar, până în acest moment, mai puţin de jumătate din statele membre ale Uniunii Europene au transpus prevederile Directivei 904.
Neclarităţi în legislaţia românească
România a transpus directiva europeană printr-o ordonanţă de guvern (Ordonanţa 6/2021) cu două luni întârziere faţă de termenul limită. Aceasta a intrat în vigoare, în mare parte, la începutul lunii septembrie, dar prevederile privind majoritatea contravenţiilor urmează să se aplice începând cu data de 29 septembrie 2021. Actul normativ respectă, în linii mari, direcţiile trasate de directiva europeană, în special cu privire la produsele vizate, dar prezintă anumite lacune care trebuie clarificate prin normele de aplicare sau chiar prin acte normative de modificare.
Printre acestea se numără lipsa acordării unei perioade de tranziţie pentru comercianţi, în cazul obligaţiilor care impun o pregătire prealabilă. De exemplu, legislaţia impune operatorilor care introduc pe piaţă anumite produse din plastic de unică folosinţă (paharele pentru băuturi și unele recipiente pentru alimente) obligaţia de a reduce treptat consumul, începând cu 2023, astfel încât în 2026 să înregistreze o diminuare cumulată de 20% faţă de cantitatea introdusă pe piaţă în 2022.
Chiar dacă primul prag minim de reducere (5%) se aplică în 2023, legislaţia impune operatorilor care comercializează cu amănuntul astfel de produse sau care le utilizează pentru comercializarea propriilor produse două obligaţii dificil, dacă nu imposibil de respectat pe termen scurt, fără o perioadă de tranziţie sau fără a lega expres aplicabilitatea acestor obligaţii de primul termen de reducere a consumului (2023).
În primul rând, comercianţii trebuie să ofere consumatorului alternative reutilizabile la punctele de vânzare, adecvate și durabile sau care nu conţin plastic. Or reorientarea comercianţilor pentru oferirea de alternative nu se poate face peste noapte. În plus, nici nu se poate afirma în mod rezonabil că operatorii ar fi trebuit să știe din timp că vor avea obligaţia să furnizeze alternative și că ar fi trebuit să fie deja pregătiţi cu astfel de alternative, pentru că directiva nu impune un instrument de asigurare a reducerii consumului (de exemplu, asigurarea de alternative), ci oferă o serie de exemple de măsuri posibile, iar statele membre trebuie să definească în legislaţia locală măsurile pe care le consideră adecvate.
În al doilea rând, legislaţia impune aplicarea unui preţ de vânzare pentru produsele de unică folosinţă furnizate și evidenţierea preţului distinct pe documentele de vânzare, deci inclusiv pe bonurile de la casele de marcat. Or implementarea acestei obligaţii necesită modificarea programelor informatice ale caselor de marcat, ceea ce presupune timp.
Totodată, actul normativ introduce și alte obligaţii complexe și neclare în anumite situaţii pentru societăţile comerciale active în domeniu, astfel că autorităţile trebuie să elaboreze legislaţia secundară, astfel încât să clarifice din timp toate aspectele care ridică semne de întrebare, pentru a se asigura că operatorii își înţeleg în mod corect, complet și la timp obligaţiile. Practica a demonstrat că legislaţia neclară atrage deseori interpretări divergente chiar din partea instituţiilor statului. Din aceste considerente, trebuie să existe consultări publice organizate din timp, în care să se dezbată toate aspectele neclare indicate de populaţie, organizaţii neguvernamentale și mediul de afaceri.
Așadar, poluarea cu plastic este incontestabil o problemă tot mai gravă la nivel global, iar măsurile de combatere trebuie să fie ferme și asumate de toate naţiunile lumii. Însă în acest demers trebuie să se prezinte și soluţii pentru firmele implicate, dar și pentru consumatorii finali, pentru care produsele de unică folosinţă au devenit o obișnuinţă în ultimii ani. În plus, nu trebuie neglijat aspectul legat de materia primă din care urmează să fie fabricate multe dintre produsele care le vor înlocui pe cele din plastic, respectiv lemnul sau porumbul, având în vedere că sunt resurse epuizabile și trebuie evitată risipa.
