Vicivision va expune mai multe modele de sisteme optice pentru analiza pieselor axiale. Printre aceste modele se regăsesc și MTL M1 și MTL M2, care au un domeniu de măsurare mai larg (300×60 mm respectiv 600×140 mm), fiind folosite cu succes în analiza și măsurarea pieselor turnate. Designul unic facilitează accesul direct la piesă, asigurând o încărcare ușoară atât pentru piese mici cât și pentru componente de dimensiuni mari.
Au o carcasă metalică completă care oferă protecție în mediul de lucru. Poziția verticală a piesei facilitează încărcarea, chiar și pentru piese de până la 315 – 600 mm lungime, cu ajutorul sistemelor speciale de fixare.
Mașinile sunt echipate cu un sistem dublu de compensare a temperaturii (atât pentru diametre, cât și pentru lungimi), fiind ideale pentru folosirea direct în hala de producție. Sistemul unic de răcire ,,Air Flow” face ca aceste mașini să reziste și să funcționeze în cele mai dificile medii de lucru.
MTL M1 și MTL M2 includ funcțiile de proiectoare de profile, micrometre, eliminând erorile umane în obținerea măsurătorilor și permițând operatorilor să gestioneze datele obținute.
Se pot realiza:
- Măsurători statice: diametre, lungimi, unghiuri, raze, distanțe și unghiuri între puncte și linii, diametre sferă;
- Măsurători geometrice: simetrii, paralelism, ortogonalitate;
- Măsurători pentru filete: diametre nominale, diametre interne, diametre medii, unghiuri, înălțimi;
- Măsurători ale formelor geometrice: diametre prin rotație, circularitate, coaxialitate, cilindricitate, măsurători unghiulare;
- Comparație cu modelul DXF (opțional): evidențierea abaterilor dintre modelul 2D și piesa măsurată, GD&T.
Caracteristici tehnice:
| Model | M1 | M2 |
| Max. piesă măsurabilă | 300 × 60 mm | 600 × 140 mm |
| Max. piesă încărcabilă | 315 × 120 mm | 625 × 240 mm |
| Masă max. a piesei | 10 kg | 35 kg |
| Acuratețe max. pe diametru | (2+D[mm] / 100) mm | (2+D[mm] / 100) mm |
| Acuratețe max. pe lungime | (5+L[mm] / 100) mm | (5+L[mm] / 100) mm |
| Repetabilitate pe diametru | 0,4 mm | 0,4 mm |
| Repetabilitate pe lungime | 3 mm | 3 mm |
| Viteza de scanare | 100 mm/s | 100 mm/s |
| Rotație | 1080 °/s | 1080 °/s |
| Masă | 160 kg | 450 kg |
| Alimentare | 230V – 50/60 Hz | 230V – 50/60 Hz |
| Dimensiuni LxWxH | 590 x 780 x 950 mm | 916 x 1027 x 2000 mm |
TOP Metrology și Vicivision vor fi prezenți la EMO Milano 2021 în Hala 7, stand F38 – G43.












