Utilizarea unui palpator sau senzor pentru măsurare sculă (tool setter), precum și unui software dedicat pentru măsurători crește eficiența și productivitatea mașinilor-unelte. Măsurarea pe mașini-unelte, fie pentru controlul în proces sau final al piesei prelucrate, a temperaturii sau a sculei, este o sursă valoroasă de informații în procesul de mașinare. Cu aceste date, piesele pot fi aliniate înainte sau chiar între prelucrări, asigurând calitatea produsului final. Rezultatele măsurătorilor pot fi utilizate pentru a îmbunătăți în mod flexibil procesul de producție cu un feedback loop.
Măsurarea pe mașini-unelte îmbunătăţește calitatea producţiei și oferă un sprijin valoros în cadrul întregului sistem de producţie. Împreună cu modulele software, măsurarea pe mașini-unelte contribuie la creșterea productivităţii, reducerea costurilor de producţie și garantarea flexibilităţii.
Sistemele disponibile pentru mașini-unelte sunt:
- 1. Sisteme de palpare cu infraroșu
- 2. Sisteme de palpare cu unde radio
- 3. Sisteme de scanare laser
- 4. Senzori pentru măsurare sculă (tool setters)
- 5. Senzori laser pentru măsurare sculă (tool setters)
- 6. Senzori de temperatură
- 7. Senzori cu ultrasunete
- 8. Software de măsurare pentru mașini-unelte
Sisteme de palpare cu infraroşu
Palpatoarele cu infraroșu sunt palpatoare cu declanșare prin contact. Dar, cum funcţionează aceste sisteme? La atingerea suprafeţei piesei prelucrate, traductorul de forţă detecteză contactul și un semnal de declanșare este transmis la receptor prin lumina infraroșie. Transmiterea semnalului fără interferenţe între senzor și receptor este indispensabilă pentru un proces de măsurare fiabil pe mașini-unelte. Tehnologia HDR (Rată ridicată de transfer a datelor) evită interferenţele cauzate de lumina ambientală din exterior și din interiorul zonei de prelucrare. Pe de o parte, senzorii Hexagon utilizează frecvenţa de transmisie de 75 Hz, care diferă de frecvenţele tensiunii electrice la nivel mondial de 50 Hz, respectiv 60 Hz.

- Palpator cu infraroșu Hexagon IRP 40.42
Pe de altă parte, o rată ridicată de transfer a datelor, de 9600 pulsuri de lumină/s, previne interferenţele de la lămpile de mașini cu impulsuri.
Puterea de transmisie este reglabilă și unghiurile de transmisie sunt mari. Unghiurile mari de detecţie ale receptoarelor și evaluarea comandată de microprocesor a semnalelor recepţionate oferă o transmisie absolut perfectă a luminii infraroșii.
Aplicațiile sistemelor de palpare cu infraroșu includ determinarea zero piesă, determinarea poziţiei piesei, măsurători de control dimensiuni piesă și verificare axe mașină-unealtă (kinematic check).
Sisteme de palpare cu unde radio
Senzorii Hexagon cu unde radio sunt senzori cu declanșare la atingere (Touch Trigger Probes). La atingerea suprafeţei piesei prelucrate, traductorul de forţă detecteză contactul, palpatorul deviază și un semnal de declanșare este transmis la receptor de unda radio. Receptorul convertește undele radio într-un semnal electric trimis la sistemul de comandă.
Transmisia radio are loc în banda de frecvenţă de 433 MHz, fiind aprobată la nivel internaţional și asigurând o stabilitate foarte bună. Pot fi reglate cu ușurinţă 64 de canale pe afișajul digital atât de la senzor, cât și de la receptor. Tehnologia patentată SCS (Self Channel Select - Selectare canal propriu) a receptorului comandat de microprocesor răspunde la semnalele de interferenţă prin verificarea continuă a mediului. Receptorul va bloca frecvenţele corupte pentru a nu fi utilizate ulterior și va sugera cea mai bună frecvenţă alternativă. Combinarea acestor două tehnologii asigură un proces fiabil de transmisie radio.
Aplicațiile sistemelor de palpare cu unde radio includ determinarea zero piesă, determinarea poziţiei piesei, măsurători de control dimensiuni piesă, control temperatură și verificare axe mașinăunealtă (kinematic check).

- FOTO. Palpator cu unde radio Hexagon RWP 38.41
Sisteme de scanare laser
Măsurarea precisă pe mașini-unelte implică de obicei captarea de date pentru un număr limitat de puncte. Cu un scaner laser de calitate metrologică integrat în mașina-unealtă se poate capta și analiza rapid o imagine completă, bogată în date, a unei piese și acţiona pentru a remedia deficienţele în timp ce piesa este încă fixată pe mașina-unealtă. Rezultatele vin cu noi niveluri de viteză, precizie și flexibilitate în ceea ce privește controlul pe mașiniunelte, în paralel cu reducerea necesităţii de dispozitive de măsurare externe.
Aplicațiile sistemelor de scanare laser pe mașiniunelte includ crearea de hărţi de culori pentru compararea cu modelul CAD, măsurarea suprafeţelor cu formă liberă, alinierea exactă înainte de prelucrare, aplicaţii best fit, reverse engineering.
Senzori pentru măsurare sculă — Tool Setters

- Senzor pentru măsurare sculă Hexagon IRT 35.70
Un tool setter este conceput pentru a fi utilizat la centrele de frezare și prelucrare cu scopul determinării geometriei sculei. Senzorii pentru măsurare sculă detectează lungimea sculei și raza sculei direct pe mașină. Datele sunt transferate automat în tabelul de scule al controllerului comenzii numerice. Verificările periodice ale sculelor pentru deteriorare sau uzură creează o siguranţă suplimentară a producţiei. Un senzor pentru măsurare sculă va face acest lucru, economisind timp și îmbunătăţind fiabilitatea.
Aplicațiile includ determinarea lungimii sculei, măsurarea razei sculei, detectarea sculelor deteriorate sau uzate.
Senzori laser pentru măsurare sculă (tool setters)
Măsurarea fără contact a sculei permite verificarea automată a uzurii sau a deteriorării sculei. Se pot măsura precis și dinamic scule cu diametre mici de la 0,008 mm (8 μm) cu ajutorul opticii de ultimă generaţie și laserului.
Aplicațiile includ determinarea lungimii sculei, măsurarea razei sculei, detectarea sculelor deteriorate sau uzate.
Senzori de temperatură
Cu o măsurare complet automată a temperaturii piesei în oricare etapă a procesului de prelucrare, senzorul de temperatură patentat Hexagon permite controlarea proceselor de fabricaţie și ajustarea parametrilor de prelucrare în timpul producţiei. Senzorul de temperatură contribuie la garantarea faptului că prelucrarea pieselor se realizează numai atunci când temperatura este corectă.
Senzori cu ultrasunete
Măsurarea manuală a grosimii peretelui pieselor este un proces care necesită mult timp și care generează o perioadă de nefuncţionare a mașiniiunelte. Măsurarea grosimilor pereţilor este de obicei un proces manual care consumă mult timp, care se desfășoară în afara mașinii-unelte și este asociat cu timpi de așteptare. Procesul de măsurare cu ultrasunete abordează această problemă permiţând utilizarea undelor ultrasonice pentru a detecta automat grosimile materialului în timp ce piesa se află încă pe mașina-unealtă. Aceasta elimină necesitatea unor măsurători separate.

- FOTO. Senzor cu ultrasunete Hexagon
Beneficiile includ:
- Operare automată fără implicarea umană
- Măsurarea grosimilor de la 0,7 la 9 mm indiferent de materialul folosit.
- Precizie grosime ± 10 μm
- Nu este necesar lichid de cuplare - acceptă prelucrarea uscată
- Înregistrare - documentare – trasabilitate
- Aplicaţie familiară: funcţionează ca un senzor de palpare

Software de măsurare pentru maşini-unelte
Software-ul joacă un rol important în furnizarea de soluţii de înaltă productivitate pentru măsurarea în procesul de fabricaţie. Numai prin aplicarea unui software rentabil, ușor de utilizat și capabil, cerinţele actuale ale proceselor de fabricaţie pot fi întrunite. Hexagon aplică cunoștinţele aprofundate despre procesele de producţie în cadrul fiecărei etape a procesului de dezvoltare de software pentru a asigura livrarea unui software de înaltă calitate optimizat pentru utilizarea pe mașini-unelte. Indiferent dacă este vorba de efectuarea unei configurări rapide, verificarea unei dimensiuni critice în cadrul procesului sau efectuarea unei analize complexe a calităţii - suita de produse software Hexagon se adresează nevoilor operatorilor de mașini, inginerilor de producţie și proces, precum și ale experţilor în calitate.
NC Gage
Utilizarea simplă și procesul inovator „Teachin” permit utilizatorului să creeze programe de măsurare fără a deţine cunoștinţe anterioare de programare, chiar și la mașini cu 5 axe și mașini care îndeplinesc mai multe sarcini simultan. Măsurarea nu se limitează la un număr specific de puncte sau caracteristici 2D. De asemenea, sunt disponibile funcţiile de măsurare distanţe, unghiuri între elemente cât și funcţiile de bază GD&T (abeteri de formă și poziţie).

- Senzor de temperatură Hexagon TP44.10
3D Form Inspect
3D Form Inspect permite măsurarea și înregistrarea rapidă și ușoară a geometriilor și formelor importante de pe toate feţele piesei prelucrate, direct pe mașina-unealtă folosind un model 3D.
Funcțiile software-ului includ:
- Geometrii - sfere, găuri, cilindri, unghiuri etc.
- Best Fit rapid, în funcţie elemente
- Analiză a abaterilor de formă și poziţie
- Raportare inclusiv PDF 3D
Hexagon, divizia Manufacturing Intelligence oferă o gamă largă de soluţii pentru măsurarea pe mașini-unelte pentru a maximiza productivitatea dvs. de fabricaţie.









