Articol

Noua gamă de filtre 110 LEN, dezvoltată de Rexroth

Bosch Rexroth Sales10.05.2013 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Noul filtru în linie (LEN) dezvoltat de Rexroth oferă performanţe îmbunătăţite semnificativ. Noul design, ce utilizează efectul de ciclon în carcasa filtrului, îmbunătăţeşte considerabil capacitatea de reţinere a impurităţilor şi extinde intervalele de service.

În interiorul capului noului filtru, fluidul circulă tangenţial datorită efectului de ciclon. Acest lucru asigură o circulaţie uniformă în jurul elementului filtrant, împin­gând particulele solide în exterior. Astfel, este împiedicată colmatarea prea rapidă a materialului filtrant. Particulele sunt colectate în canelurile vasului filtrului, conceput, de asemenea, după un nou design, de unde pot fi îndepărtate cu uşurinţă.

Un arc de compresiune din interiorul filtrului fixează elementul filtrant pe canelurile de la baza vasului filtrului. Acest lucru permite protejarea elementului filtrant împotriva mişcărilor necontrolate cauzate de circulaţia fluidului sau de vibraţii. Datorită noii forme a bazei vasului filtrului, fluidul circulă prin lobi şi pe sub elementul filtrant. Astfel, presiunea este distribuită în mod uniform, evitându-se supraîncărcarea filtrului în condiţii variate de funcţionare.

Indicatorul de colmatare măsoară gradul de contaminare a elementului filtrant prin măsurarea presiunii diferenţiale. În funcţie de starea filtrului, un indicator de colmatare, amplasat în partea superioară a carcasei, semnalează momentul în care este necesară înlocuirea filtrului şi când acesta atinge starea critică de funcţionare. Acest lucru determină scăderea costurilor de întreţinere şi sporirea siguranţei în utilizare. Elementele filtrante nu vor fi înlocuite în mod inutil conform intervalelor de întreţinere prestabilite, chiar dacă acestea funcţionează încă în mod corespunzător. În plus, pentru noua gamă de filtre 110 LEN este simplificată şi procedura de înlocuire a vasului filtrului. Un arc de presiune ridică automat elementul filtrant de pe pivotul de centrare din interiorul carcasei. Materialul filtrant cu şase straturi, din care este confecţionat elementul filtrant, înregistrează performanţe ridicate de curăţare, reducând în acelaşi timp pierderile de presiune.

Îmbinând cel mai ridicat nivel de funcţionalitate cu designul atractiv, noua gamă de filtre Rexroth a fost distinsă cu premiul iF Product Design 2011. Această distincţie este recunoscută la nivel mondial ca un reper pentru designul excepţional. În cadrul concursului, juriul a ales câştigătorii celor 16 categorii din 2.756 articole înscrise în competiţie. 

 

Foto 1. (deschidere) Indicatorul de colmatare amplasat deasupra carcasei semnalează momentul în care este necesară înlocuirea filtrului – acest lucru determină scăderea costurilor şi sporirea siguranţei în utilizare.

Foto 2. Efectul de ciclon optimizează absorbţia impurităţilor, prelungind în acelaşi timp atât durata de viaţă cât şi intervalul de înlocuire a filtrelor. 


0
Logo Bosch Rexroth Sales

Bosch Rexroth este promotorul transformării digitale a Fabricii viitorului, depășește limitele cu sistemele hidraulice conectate și stabilește noi standarde pentru transformarea mașinilor mobile.

31 produse54 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE

Produse de la Bosch Rexroth Sales

PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image

INTEK 2025 After movie

05.05.2025
22 vizualizari
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Bosch Rexroth SalesBosch Rexroth Sales
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.