Articol

O celulă de medie tensiune, de ultimă generaţie, complet digitalizată, a fost inaugurată la UPB

ABB Romania14.05.2019 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Pe 19 aprilie 2019 a fost inaugurat – în prezența domnului profesor Gerge DARIE, prorector al UPB, a domnului Tomasz WOLANOWSKI, General Manager al ABB România, precum și a numeroase alte personalități din domeniul ingineriei energetice – cel mai nou echipament, sponsorizare din partea firmei ABB, intrat în dotarea laboratorului de Partea Electrică a Centralelor și Stațiilor Constantin Dinculescu din cadrul Facultății de Energetică.

Construit într-o prima variantă în Localul Polizu în anii 1960, laboratorul fondat de profesorul Constantin Dinculescu a fost relocat în 1971 în corpul EH, sala EH008 (Facultatea de Energetică). Este un model dinamic de sistem electroenergetic și un poligon real de lucru pentru studenti. A fost realizat la scară industrială şi dotat cu facilităţi didactice, fiind unicul laborator de acest fel din Europa.

Echipamentul reprezintă o celulă de medie tensiune, complet digitalizată, produsă de ABB Cehia, (17,5 kV, 2000 A, 50 kA), destinată viitoarelor smart substation, și care este echipată cu o solutie inovatoare de întreruptor cu comutație în vid. Suprafețele vitrate din dreptul contactelor și iluminarea acestora au fost adaptate special pentru uz didactic.

La acest eveniment, ABB și-a reiterat intenția de a investi în viitor prin susținerea cercetării avansate și a educației în domeniul ingineriei energetice.

ABB ROMANIA, eficienta energietica

0
Logo ABB Romania
ABB Romania

Compania ABB este unul dintre furnizorii de top în materie de roboţi industriali, sisteme de producţie modulare şi servicii.

18 produse41 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

Article Thumbnail Image
Article Thumbnail Image
PUBLICITATE

Produse de la ABB Romania

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo ABB RomaniaABB Romania
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.