Articol

OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia investesc în producţia de energie fotovoltaică

T&T - Tehnică și Tehnologie17.10.2022 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Pe 3 octombrie, OMV Petrom, cea mai mare companie de energie integrată din Europa de Sud-Est, a anuțat că va construi, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de ~450 MW.

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investi­tor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, circa 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.

Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie: „Ne-am propus ca până în 2030 să punem în funcțiune o capacitate mai mare de 1 GW de energie din surse regenerabile, inclusiv prin parteneriate. Prin asocierea cu CE Oltenia progresăm semnificativ spre acest obiectiv și împreună contribuim la tranziția energetică a României. Puterea instalată a celor patru parcuri fotovoltaice va spori cu o treime puterea totală instalată la nivel național de energie solară, care în prezent este de aproximativ 1,4 GW.”

Daniel Burlan, președinte al Directoratului CE Oltenia: „CE Oltenia - cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, trebuie să își adapteze strategia de dezvoltare la noile tendințe și cerințe care vizează decarbon­area sistemului energetic și diversificarea mixului energetic al României prin înlocuirea unităților pe bază de lignit cu centrale pe bază de gaz și proiecte de energie regenerabilă, în vederea menținerii în siguranță a sistemului energetic Național (SEN). Implementarea în parteneriat cu OMV Petrom a celor patru parcuri fotovoltaice reprezintă un obiectiv important pen­tru societate, atât în ceea ce privește contribuția la tranziția energetică a României, cât și pentru implementarea măsurilor din Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană.”

Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia.

Conform estimărilor curente, parcurile vor furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024.

Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% - 50%. Intenția este ca energia electrică produsă sa fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.