Articol

Propunere de alocare a 2,9 milioane EUR din Fondul de ajustare la globalizare pentru foștii angajați ai societății Nokia din România

Comisia Europeana26.10.2012 · 5 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Comisia Europeană a propus pe 19 octombrie 2012 să se aloce României 2,9 milioane EUR din Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru a ajuta 1 416 lucrători concediați în România de către SC Nokia România SRL și de către unul dintre furnizorii acesteia să își găsească alte locuri de muncă. Propunerea este transmisă, în prezent, spre aprobare Parlamentului European și Consiliului de Miniștri al UE.

Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor (foto),  a declarat: „Modelele de producție la nivel mondial pentru telefoanele mobile sunt într-o permanentă evoluție, producătorii europeni delocalizându-și unitățile de producție pentru a fi mai aproape de piețele cu cea mai accentuată creștere, și anume în Asia. Această propunere de alocare a unei sume de aproape 3 milioane EUR din Fondul european de ajustare la globalizare este destinată sprijinirii foștilor lucrători de la Nokia pentru ca aceștia să își adapteze aptitudinile, să găsească noi locuri de muncă și să își construiască un viitor mai bun.”

Cererea introdusă de România se referă la 1 904 concedieri efectuate de SC Nokia România SRL și de un furnizor al acesteia. Un număr de 1 416 persoane din totalul de lucrători concediați ar urma să participe la măsurile cofinanțate de FEG. Pachetul va ajuta lucrătorii prin punerea la dispoziția acestora a serviciilor centrului de tranziție „De la un loc de muncă la un loc de muncă inteligent”, prin informații, consiliere și orientare profesională, prin formare profesională și formare în vederea certificării, prin promovarea spiritului antreprenorial și asistență financiară pentru înființarea unei întreprinderi, prin îndrumare și sprijin după angajare, precum și prin intermediul mai multor tipuri de alocații, cum sunt alocațiile pentru căutarea unui loc de muncă, alocațiile de transport și alocațiile de stagiu.

Costul total estimat al pachetului este de aproximativ 4,5 milioane EUR, dintre care 2,9 milioane EUR ar urma să fie puse la dispoziție prin intermediul FEG.

De asemenea, Comisia a adoptat o propunere de alocare a unei sume din FEG pentru a sprijini lucrătorii concediați de Nokia în Finlanda. În ambele cazuri, concedierile sunt o consecință a transferului producției din Europa în Asia.

Context

Motivul principal al concedierilor este transferul liniilor de asamblare a telefoanelor mobile către țări din Asia (China, Coreea de Sud, India și Vietnam - țară în care este în curs de construcție o nouă unitate de producție Nokia). Fabricarea componentelor și producția subcontractată fuseseră deja transferate în afara Europei.

Cea mai afectată zonă din România în urma concedierilor de la Nokia este județul Cluj, în special zona metropolitană Cluj-Napoca.

Situația din Cluj s-a deteriorat în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și producția. Aproximativ 40% din locurile de muncă disponibile în această regiune în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au dispărut în urma închiderii unității de producție Nokia din Cluj.

Despre FEG

De la instituirea FEG, în 2007, au fost depuse 101 cereri de ajutor financiar acordate prin acest fond. Au fost solicitate fonduri în valoare de circa 443,3 milioane EUR pentru sprijinirea unui număr de circa 92 000 de lucrători. Un număr din ce în ce mai mare de state membre depun cereri de alocare de fonduri prin FEG, cu scopul de a sprijini lucrătorii concediați dintr-un număr tot mai mare de sectoare.

O mai mare deschidere a comerțului cu restul lumii favorizează în ansamblu creșterea economică și ocuparea forței de muncă, dar poate, de asemenea, să cauzeze pierderea unor locuri de muncă, în special în sectoarele vulnerabile, afectând lucrătorii cu nivel mai scăzut de calificare. Acesta este motivul pentru care președintele Comisiei, domnul Barroso, a propus crearea unui fond pentru a-i ajuta pe cei care trebuie să se adapteze la consecințele globalizării. FEG a fost creat la sfârșitul anului 2006 și a fost conceput pentru a demonstra solidaritatea majorității populației, care beneficiază de deschidere, cu persoanele, puține la număr, care se confruntă cu șocul brusc al pierderii locului de muncă. În iunie 2009, regulamentul FEG a fost revizuit pentru a consolida rolul FEG de instrument rapid de intervenție, făcând parte din strategia de reacție a Europei la criza financiară și economică. Regulamentul FEG revizuit, care a intrat în vigoare la 2 iulie 2009 și a fost aplicat pentru toate cererile depuse între 1 mai 2009 și 30 decembrie 2011, a mărit nivelul de cofinanțare al UE de la 50% la 65%.

Bazându-se pe experiența acumulată prin utilizarea FEG începând din 2007 și pe valoarea sa adăugată pentru lucrătorii care au beneficiat de asistență și pentru regiunile afectate, Comisia a propus menținerea fondului și pe durata cadrului financiar multianual 2014-2020, îmbunătățind totodată și mai mult funcționarea sa.(Comisia Europeană) 


0
Logo Comisia Europeana
0 produse33 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Comisia EuropeanaComisia Europeana
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.