Articol

Protejarea tehnologiei operaţionale din infrastructura vitală

T&T - Tehnică și Tehnologie13.05.2021 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Atacurile cibernetice împotriva infrastructurii vitale reprezintă una dintre cele mai grave amenințări cu care se confruntă lumea în ultimii ani. O dovadă o reprezintă datele colectate de Institutul Național de Securitate Cibernetică (INCIBE) din Spania, care subliniază în cel mai recent raport despre securitate cibernetică în 2019, că în anul respectiv s-au primit în total 207 înștiințări despre vulnerabilități legate de diversele sectoare strategice definite de Legea pentru protejarea infrastructurilor vitale, printre care energia, apa, administrația, sănătatea sau transportul, prima fiind cea mai afectată.

Și Institutul Ponemon indică în studiul său Securitatea cibernetică în tehnologia operaţională, că jumătate dintre organizaţii – inclusiv aceste medii industriale vitale – au suferit cel puţin un atac cibernetic asupra tehnologiei lor operaţionale care a dus la perioade de nefuncţionare. Având în vedere acest scenariu, nu doar că nu este suficientă includerea protecţiei în echipamentele și sistemele IT, ci strategia trebuie să ia în calcul toate resursele, inclusiv tehnologia operaţională.

„Deși pare că organizațiile se îndreaptă către o convergență între tehnologia informației (IT) și operațională (OT), recent am asistat la mai multe incidente de securitate cibernetică ce afectează direct sau indirect sisteme de control industriale, cum ar fi Wannacry, Triton sau BlackEnergy. Acest lucru înseamnă că securitatea cibernetică pentru OT trebuie să fie un aspect important în toate strategiile de protecție puse în aplicare de organizații.” Marius BURLACU, Manager Vânzări la Eaton

Energia în lumina reflectoarelor

În prezent, aproape toate clădirile – și, prin urmare, aproape toate companiile – necesită ener­gie constantă, sigură și fiabilă (fără pene, întreruperi etc.). Dacă ne concentrăm asupra infrastructurii vitale, aici o pierdere de energie nu este doar un inconvenient, ci o ameninţare activă la adre­sa reputaţiei, veniturilor și chiar asupra vieţilor omenești. Spaţii precum spitalele, centrele de date, utilităţile și instituţiile financiare trebuie să poată garanta că alimentarea cu energie nu este întreruptă, indiferent de situaţie.

Această energie este utilizată pentru a alimenta tot felul de circuite dintr-o unitate, de la încălzire și iluminat până la servere și stingerea incendiilor. Pentru ca totul să fie mai ușor de controlat, aceste dispozitive sunt adesea gestionate printr-un sistem cu un anumit grad de putere de procesare, cum ar fi un sistem de automatizare a clădirilor (BAS), un sistem de management al clădirilor (BMS), un

sistem de monitorizare a energiei electrice (EPMS) sau o platformă de gestionare a infrastructurii de centre de date (DCIM).

Toate aceste sisteme contribuie la administra­rea și gestionarea centralizată a resurselor cerute de infrastructurile vitale, dar constituie și puncte de intrare suplimentare pe care atacatorii cibernetici le pot utiliza pentru a-și atinge obiectivele, chiar și atunci când sistemele IT relevante sunt complet protejate.

De exemplu, un atac la distanţă reușit în Ucraina în 2015 a lăsat 230.000 de locuitori fără energie (locuinţe, companii, substaţii de alimentare, centre de distribuţie etc.). Atacatorii au deschis comutatoare fizice din reţea prin sisteme de acces la distanţă, au manipulat surse de alimentare neîn­treruptibile (UPS) pentru a întrerupe alimentarea în camera de comandă și au lansat un atac de tip blocare a serviciului (DoS) asupra sistemului telefonic.

Utilizând tactici care pot fi similare cu atacurile cibernetice din infrastructura IT, dar trecând la un punct de intrare diferit și abordând ţinte diferite, atacatorii pot atinge aceleași obiective pentru a obţine o răscumpărare, pentru furtul de informaţii și pentru a întrerupe serviciile prin resursele de tehnologie operaţională ale unei companii care vor afecta tehnologia informaţiilor.

În acest sens, Eaton, companie de top în gestionarea energiei, dorește să sublinieze importanţa evaluării și certificării produselor din perspectiva unor standarde de securitate cibernetică stabilite în domeniu, pentru pro­tejarea acestor medii. Marius Burlacu declară că „atunci când analizăm domenii precum infrastructura vitală, este evident că securitatea nu ar trebui să fie niciodată pe locul doi în privinţa tehnologiei operaţionale. Iată de ce noi, la Eaton, lucrăm pornind de la premisa că produsele noastre nu trebuie să fie niciodată veriga cea mai slabă din protocoalele de securi­tate cibernetică ale unui client, făcând astfel ca mediile de încredere să funcţioneze și asigurându-ne că ne preocupă securitatea cibernetică încă de la începutul procesului de dezvoltare a produselor noastre”.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.