Articol

RAILF 2011 la final

PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Asociația pentru Automatizări şi Instrumentaţie din România (A.A.I.R.), a organizat în perioada 10-12 mai 2011, RAILF 2011 prima ediţie a „Târgului de Automatizări & Instrumentaţie şi Echipamente de Laborator din România”, la Sala Palatului din Bucureşti.

Târgul a fost constituit din Expoziţie şi Simpozion, fiind cel mai reprezentativ eveniment din domeniu din România.

A.A.I.R. este asociaţia naţională, profesională a specialiştilor din România în domeniile automatizărilor şi instrumentaţiei (industriale, de laborator). Managementul evenimentului a fost asigurat de ITS Events Management.

Având o bogată experienţă profesională, de 21 de ani, inclusive prin calitatea de co-organizator al expoziţiei Romcontrola, A.A.I.R a urmărit, prin organizarea RAILF, să relanseze aceste domenii în România după criza ultimilor ani.

La RAILF 2011 au participat 40 de companii, pe o suprafaţă de expunere de aproximativ 550 mp, iar la eveniment au fost peste 850 de vizitatori – specialişti.

Pe întreaga perioadă a desfăşurării evenimentului firmele participante, reprezentanţi ai mediului academic şi ai organismelor guvernamentale au avut prezentări în Simpozion, urmate de dezbateri asupra ultimelor noutăţi din domeniu.

Domnul dr. ing. Horia Mihai MOŢIT, Preşedinte A.A.I.R., a avut amabilitatea să facă o declaraţie despre prima ediţie a RAILF 2011:

Puternica criză morală şi ecomomică prin care trece România a redemonstrat rolul determinant al Asociaţiilor Profesionale, în regăsirea echilibrului specialiştilor în practicarea profesiei lor, în restabilirea normalităţii şi reluarea dezvoltării. A.A.I.R. a promovat cu tenacitate de la înfiinţarea sa în 4 iunie 1990 şi până în prezent viziunea responsabilă a dezvoltării la un nivel performant internaţional a Automatizărilor şi Instrumentaţiei în România.

În acest context A.A.I.R. a iniţiat şi organizarea evenimentului RAILF în locul Romcontrola pe care o organiza cu Romexpo, pentru asigurarea continuităţii întâlnirilor periodice dintre specialiştii din domeniile sus menţionate.

La finalul primei ediţii, putem spune că RAILF 2011 a reconfirmat cu tărie unele aspecte de mult cunoscute:

  • Este esenţial ca un Eveniment specializat să fie organizat de însăşi Asociaţia Profesională de profil, care urmăreşte în primul rând profitul profesiei (cunoscând cel mai bine problemele, necesităţile şi aspiraţiile specifice) şi nu profitul maxim financiar al gazdei evenimentului. Acest adevăr este confirmat de ponderea zdrobitoare a specialiştilor în cadrul vizitatorilor la RAILF, turiştii fiind aproape inexistenţi.

  • Evenimentele RAILF sunt absolut necesare specialiştilor din domeniu, neputând fi înlocuite de internet sau alte forme de comunicare, care sunt doar complementare. Un asemenea eveniment înseamnă şi o confruntare între ofertanţi, la un nivel foarte ridicat. Nivelul de reprezentare impus unei firme participante la RAILF este mult mai ridicat şi solicitant decât nivelul practicat de o firmă în cadrul vizitelor de rutină făcute potenţialilor clienţi sau cel impus de organizarea unei prezentări de firmă, pentru clienţii fideli. Aceasta explică faptul că unele firme au decis să-şi reducă drastic eforturile de reprezentare, neparticipând la asemenea evenimente mult prea solicitante, încercând să demobilizeze şi celelalte companii, însinuând ideea că inapentenţa lor la un asemenea efort este determinată de dezinteresul specialiştilor vizitatori. RAILF a demonstrat că motivaţia este falsă, fiind evident interesul specialiştilor, înşişi reprezentanţii celor câteva firme mari absente fiind zi de zi prezenţi la eveniment, pentru discuţii cu firmele participante.

  • A.A.I.R. şi-a atins şi prin RAILF 2011 obiectivele strategice asigurând la un nivel superior conexiunile dintre specialiştii din domeniile automatizărilor şi instrumentaţiei.

Vă aşteptăm la RAILF 2012!


PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image

INTEK 2025 After movie

05.05.2025
22 vizualizari
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Asociatia pentru Automatizari si Instrumentatie din Romania (AAIR)Asociatia pentru Automatizari si Instrumentatie din Romania (AAIR)
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.