Articol

Retenţie în vremea demisiilor

Leonard Rizoiu26.10.2021 · 5 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Este posibilă creşterea retenţiei în companiile din România, în contextul în care tot mai mulţi angajaţi demisionează şi caută joburi mai flexibile?

Se discută mult despre fluctuațiile masive de personal, din toate domeniile. Oamenii migrează foarte ușor între joburi, chiar și într-o perioadă atât de instabilă precum cea în care ne regăsim, în care nimeni nu poate prezice următoarea etapă. Tot mai mulți pleacă, schimbă locul de muncă pentru noi beneficii care înainte de pandemie nu existau.

Odată ca niciodată, a lucra de acasă sau de unde voiam noi, era o idee de ordin SF, despre care auzeam, însă disponibilă doar unui număr mic de aleși, la nivel global. A urmat apoi ce am trăit cu toţii, la unison - o pandemie fără precedent în timpul vieţii noastre, care a impus o nouă realitate tot pentru toţi – munca remote. Încercări de a ne întoarce la viaţa de dinainte au fost, însă de aici poate că au izvorât și fluctuaţiile masive de personal. Nu putem pretinde că piaţa muncii nu s-a schimbat cu rapiditate în întreaga lume, însă putem să o înţelegem, să înţelegem oamenii și astfel să răspundem nevoilor actuale.

De ce ar dori să plece, până la urmă, un angajat care se simte ascultat și, mai ales, valoros pentru cei din mediul în care petrece cel mai mult timp din viaţă? E adevărat, această cunoaștere presupune discuţii periodice, luarea pulsului atât individual, cât și în grup, pentru ca eforturile să fie eficiente și în timp real orientate spre echipă; dar ROI - ul va fi inestimabil: o echipă sudată care trece prin viitoare crize cu scuturile ridicate.

Care e mixul de ingrediente câștigător? Studiile arată că nu e vorba de bani, așa cum am putea fi tentaţi să credem. E vorba de un cocktail de elemente, asezonat cu o atmosferă degajată, o comunicare transparentă, oportunităţi reale de creștere și dezvoltare, gesturi mărunte de apreciere și bonificaţii pentru reușite. E chiar simplu: ne place să ne simţim doriţi și de folos echipei, să ne fie auzită vocea în luarea deciziilor pentru echipă în timp ce avem un cuvânt de spus și în legătură cu propriul viitor. Toate acestea sunt înţelese de un angajator care își ascultă oamenii și e deschis la a oferi pentru a primi. Toate acestea fac din angajator/manager un lider adevărat, iar asta atrage cu sine o echipă adevărată și loială.

Cele 8 ore zilnice de lucru nu mai reprezintă o soluţie viabilă, nici pentru angajator și nici pentru angajat, iar asta a fost o altă revelaţie ,,dăruită’’ de pandemie. Pentru mulţi, la început, viaţa de ,,acasă’’ s-a îmbinat cu cea de birou și a adus cu sine, în multe situaţii, o prelungire de program. Pentru că și munca remote necesită antrenament. Noi ca popor, cu toate acestea, suntem campioni când vine vorba de adaptare, nu-i așa? Modelul de afară ne e de mult cunoscut și pare că realizăm și noi din ce în ce mai mult: e vorba de eficienţă și nu de ore bifate în condică. E o tendinţă ce merită privită cu atenţie, adoptarea ei fiind benefică pentru toţi și aducând cu sine un final dezirabil pentru toate părţile.

Shift-ul în gândire și abordare e poate unul dintre cele mai importante fenomene de remarcat de mai bine de un an încoace – preţuirea celui de lângă noi atunci când vine vorba de raportul angajat-angajator aduce cu sine o schimbare a modului în care tratăm și preţuim echipa, iar asta e valabil de ambele părţi. Ne-a fost dovedit că prezenţa fizică nu e necesară pentru a menţine o echipă unită și că o coeziune adevărată înseamnă a fi acolo de oriunde din ţară și chiar din lume.

Am putea spune că pandemia ne-a făcut să realizăm că putem redeveni stăpâni pe propriul timp odată cu munca remote și că între rezultate și stat la birou nu e semnul egal.

Desigur, nu pentru toţi membrii unei echipe fericirea stă în a munci remote și asta e ok. Suntem diferiţi și cu siguranţă avem și nevoi diferite și când vine vorba de apropiere sau distanţare. Ţine de fiecare angajator să identifice nevoile, dorinţele și factorii motivanţi când vorbim de proprii oameni. Este despre a-ţi cunoaște oamenii și a ști ce anume funcţionează ca dinamică și ce sau când trebuie adaptat.

Iar odată cu toate astea își face loc o altă revelaţie – grija reală pentru dorinţele angajatului. Întrebarea ,,tu ce îţi dorești?’’ inserată în tot mai multe discuţii angajat-angajator. Lucru care nu poate decât să ne bucure, întrucât creează un mediu de comunicare deschis și transparent, care aduce cu sine numai beneficii.

Așadar, retenţia e ,,doable” într-o companie cât timp ţinem minte că noua normalitate e diferită pentru fiecare dintre noi și că echipa e un organism unitar, însă format din membri cu nevoi și motivaţii diferite, pe care trebuie să le cunoaștem.

Putem privi aici echipa ca pe o casă: dacă ai grijă de ea și finisezi orice crăpătură minusculă la timp, te vei putea bucura de ea mult și bine. Echipa e un organism dinamic, viu, care își modifică forma și componenţa sub îndrumarea unui lider și care are tendinţa de creștere, stagnare sau scădere. Toate în funcţie de abordarea liderului, de acţiunile susţinute ale acestuia, de comunicarea și cunoașterea reală care trebuie să dobândească rang de valori.

0
Logo Leonard Rizoiu
Leonard Rizoiu

Managing Director, leoHR 15 ani experienţă locală şi internaţională în resurse umane în companii multinaţionale; domenii acoperite: selecţie şi recrutare specialişti şi middle level, executive search, head-hunting, social media tools; 6 ani experienţă în coordonarea echipelor de recruiteri; expertiză în aria industrială, proiecte de tip start-up, recrutarea board-urilor.

0 produse50 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Leonard RizoiuLeonard Rizoiu
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.