Articol

Vor prelua roboţii o parte din joburile noastre? Vom ajunge oare să avem linii de fabricaţie întregi, secţii, departamente, unde se va lucra cu lumina stinsă?

Leonard Rizoiu17.09.2018 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Ne uităm cât de repede avansează tehnica, ne bucurăm să vedem că odată ce știința avansează înseamnă că: avem acces la o diagnosticare mai bună, dacă vorbim de domeniul medical; avem o precizie mai mare, dacă vorbim de domeniul construcțiilor; de un grad ridicat de calitate, dacă vorbim de implementarea soluțiilor de inteligență artificială în diferite domenii… dar noi? Joburile noastre? Sunt în pericol? Vor dispărea?

Așa este, progres înseamnă dezvoltare și dezvoltarea merge ușor în zona de automatizare. Inginerii nu mai desenează pe planșetă, ci în softuri specializate, automatizările în cadrul liniilor de producție au dus la livrarea unor volume de neimaginat și de nerealizat fără ajutorul lor.

Fie că vorbim de componente auto, de componente industriale, fie de diferite operațiuni tehnice într-un proces industrial, mai peste tot, ușor, ușor, roboții înlocuiesc factorul uman.

Operațiunile care se făceau foarte anevoios, care erau periculoase din punctul de vedere al substanțelor folosite, ritmul foarte rapid al operațiunilor și uneori chiar lipsa de factor uman duc la găsirea unor soluții din zona automatizărilor.

Aud foarte des întrebarea „de ce robotizăm?”, și aici cred că trebuie să fim conștienți că ne îndreptăm spre soluții de automatizare pentru a crește productivitatea muncii și pentru a reduce costul forţei de muncă.

Cu siguranță, unul dintre factorii importanți este și diminuarea efectelor lipsei forţei de muncă, foarte des întâlnită în ultima vreme și mai ales în sectoarele industriale. Mai trebuie să menționăm reducerea sau chiar eliminarea unor proceduri / instrucțiuni cu grad mare de risc, pentru a îmbunătăţi calitatea produsului și pentru a reduce timpul mediu de fabricaţie și chiar pentru a realiza ceea ce nu se poate face manual.

Şi ce joburi din domeniul industrial vor fi înlocuite de roboţi?

Cele mai pretabile transferului de la capitalul uman la linii tehnologizate sunt activitățile de montaj/asamblare; manipularea materialelor periculoase; vopsire și diferite activități de acoperire la suprafață inspecție, prelucrări mecanice, decupare/tăiere material, polizare, sudare cu arc electric sau sudare în puncte.

Dar oare care sunt avantajele introducerii liniilor robotizate?

Se vorbește des despre avantajele competitive și trecem și noi câteva în revistă:

  • roboții pot face diverse activități mult mai eficient și mai repede decât oamenii
  • roboții nu „obosesc” niciodată și, cel puțin teoretic, ei pot lucra 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, iar costul în zilele de weekend nu ar fi mai ridicat față de zilele lucrătoare 
  • productivitatea, ridicată la un nivel de calitate prestabilit
  • precizie ridicată în operații repetitive, pentru că „roboții nu se plictisesc niciodată”.

Dar când? Sună a fi foarte aproape acest moment…

Așa și este, pe alocuri deja sunt implementate anumite task-uri și anumite operațiuni; strungul a fost ușor-ușor înlocuit cu mașini cu comandă numerică; sudura prin puncte este deja realizată de roboți; procesele de vopsire și acoperire la suprafață, cum ar fi cele de cataforeză, sunt linii robotizate cu un grad foarte mic de implicare a factorului uman... și multe alte exemple pot fi folosite.

Lipsa cronică a factorului uman, volumul din ce în ce mai mare solicitat, rapiditatea și standardele înalte din punctul de vedere al calității duc cu pași repezi spre a găsi soluții și strategii pentru a livra volumele solicitate de clienţi.

Și, da, este o eră a roboților. Cei care vor mânui aceste mașinării vor avea un job asigurat. Specializările la toate nivelurile de învățământ (liceal, universitar și postuniversitar) care vor deservi acest sector vor fi la mare căutare; vorbim de operatori roboți industriali (specializări la liceu de roboți industriali, mecatronică, electrotehnică, automatizări etc.), vorbim de tehnicieni, de ingineri specializați.

Și, da, suntem deschiși progresului, iar statisticile spun că numărul activităților în care capitalul uman va fi înlocuit de roboți și de linii automatizate va crește exponențial.

0
Logo Leonard Rizoiu
Leonard Rizoiu

Managing Director, leoHR 15 ani experienţă locală şi internaţională în resurse umane în companii multinaţionale; domenii acoperite: selecţie şi recrutare specialişti şi middle level, executive search, head-hunting, social media tools; 6 ani experienţă în coordonarea echipelor de recruiteri; expertiză în aria industrială, proiecte de tip start-up, recrutarea board-urilor.

0 produse50 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Leonard RizoiuLeonard Rizoiu
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.