Articol

160 de companii din 12 ţări la TÂRGUL TEHNIC INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI, 12-15 octombrie, ROMEXPO

Romexpo07.10.2016 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

TIB - Târgul Tehnic Internațional București, ajuns în acest an la cea de-a 42-a ediție, se va desfășura între 12 și 15 octombrie la Romexpo și reprezintă un eveniment de o importanță semnificativă pentru întreaga economie națională și, totodată, de nelipsit din agenda oricărui specialist în domeniu.

TIB devine și în acest an sinonim cu inovația în tehnologie, reunind companii de renume din domeniu, ce își vor prezenta cele mai noi produse.

Concomitent cu TIB 2016, vor avea loc alte două manifestări de tradiţie – ExpoEnergiE - Târgul internaţional de energie regenerabilă, energie convenţională, echipamente şi tehnologii pentru industria de petrol şi gaze naturale și INVENTIKA – Salonul de invenții și inovații destinat academicienilor, cercetătorilor și inventatorilor!

La TIB expun, pe o suprafață de peste 7000 de mp,aproximativ 160 de companiidin România, Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehă, Spania, Turcia și Ungaria, care își întâmpină vizitatorii cu cele mai recente creații.

În cadrul târgului puteți regăsi reprezentanți din domeniile: inginerie mecanică și electrică, mașini-unelte, echipamente hidraulice, metalurgie, electronică și automatizări, roboți industriali, dar și comunicații, IT și software industrial.

La TIB 2016 vor fi prezenți unii dintre cei mai importanți jucători din industrie, precum:

  • Hoffmann Group - va participa cu ultimele sale inovații inovații în domeniul stațiilor de lucru;
  • Kitagawa - va prezenta aplicații speciale pentru industria auto;
  • Mavi - va participa la târg cu generatoare adaptate nevoilor fiecărei companii;
  • Nordson - va aștepta vizitatorii cu o gama largă de produse pentru aplicațiile de dozare, lubrifiere, pulverizare și coating;
  • Ro-Mega Trade – va prezenta mașini-unelte, mașini de măsurat în coordonate, scannere optice, soluții software pentru tehnologiile de măsurare 3D, sisteme de măsurare și aparate de măsura și control;
  • TOP Metrology SRL - îi așteaptă pe vizitatorii TIB 2016 cu demonstrații live ale celor mai noi echipamente de masurat;
  • Grupul Adix - va oferi servicii de monitorizare rulmenți prin vibrodiagnoză;
  • Hubata Seals – va prezenta produse necesare etanșării pentru diferite industrii, precum: auto, transmisiei de putere, hidraulică și pneumatică, alimentară și farmaceutică, pocesare chimică, petrolieră și gazieră, navală, energetică și mașini-unelte;
  • I.N.C.D. Turbomotoare COMOTI - singura unitate specializată din România care integrează activitățile de cercetare științifică, proiectare, producție, experimentare, testare, transfer tehnologic și inovare în domeniul turbomotoarelor de aviație, motoarelor industriale cu turbină cu gaze și mașinilor paletate de turație înaltă.

 

Vizitatorii vor avea parte de o serie de prezentări şi demonstraţii de maşini şi echipamente care asigură o mai mare flexibilitate şi creştere rapidă a productivităţii, în domeniul industrial şi în cele conexe acestuia. Totodată, cei care vor trece pragul standului Dalpa din pavilionul C1 (Inventika) vor beneficia de un cupon ce le va permite alimentarea gratuită cu lichid de parbriz a autovehiculului propriu, pe durata expoziției, la punctul de distribuție aflat în Parcarea B. Dalpa va prezenta în cadrul Inventika un dispozitiv unic la nivel mondial de producere și distribuție a lichidului de parbriz auto.

Ariile de interes şi atracţie ale TIB 2016 vor fi, ca în fiecare an, zonele de robotică şi masini industriale, unde poate fi urmărit întregul proces de realizare a diferitelor piese.

Timp de patru zile, TIB va reprezenta spectacolul progresului tehnologic, întrucât Romexpo împreună cu partenerii săi își așteaptă vizitatorii specialiști și publicul larg cu un program variat de evenimente conexe interesante și de actualitate în domeniul tehnic, special conceput pentru a veni în completarea programului de vizitare.

Așadar, nu trebuie să ratați ediția a-IX-a a Simpozionului cu participare internațională: “Forumul pentru inovare“, manifestare științifică organizată cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, IPA S.A. CIFATT, Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare – ANCSI, și Asociației Române pentru Transfer Tehnologic și Inovare ARoTT!

Forumul își propune identificarea de inovații, invenții, firme inovative, noi tehnologii, dar și promovarea metodelor și metodologiilor inovative, dezvoltarea unor noi produse (servicii), transfer de cunoștințe și de tehnologie dinspre mediul cercetare către mediul de afaceri. În cadrul forumului va avea loc conferința cu tema Specializare SMART şi Eco-sisteme; Stimularea inovării cu ajutorul cooperării internaţionale. “Forumul pentru inovare“ este organizat pe trei module:

  • Transfer de cunoştinţe şi specializarea inteligentă într-o regiune inovatoare a Dunării;
  • Inovare Integrala;
  • Horizon  2020;  Antreprenoriat & Inovare, stimularea investitiilor in IMM-uri. O noua abordare a nevoilor de inovare a IMM-urilor.

 

Deschiderea oficială a TIB- Târgul Tehnic Internațional București va avea loc miercuri, 12 octombrie, începând cu ora 11.00 în Pavilionul Central al Centrului Expozițional Romexpo.

Programul de vizitare a târgurilor, expoziţiilor şi saloanelor, desfăşurate la Romexpo

  • 12-15 octombrie 2015:
  • 12-14 octombrie, orele 10:00-18:00
  • 15 octombrie, orele 10.00-16.00

 

Acces:

Bilet intrare adulţi şi studenţi:10 lei/zi

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită.

Biletele pot fi achiziţionate şi online, accesând platforma de vânzare bilete.

Locuri de desfăşurare:

TIB-  Pavilionul A; platformele  4, 10,11

ExpoEnergiE– Pavilionul C1

Inventika – Pavilionul C1


0
Logo Romexpo
Romexpo
0 produse9 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo RomexpoRomexpo
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.