RoboțiArticol

ABB lansează cel mai nou membru din familia YuMi

ABB Romania17.09.2018 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Compania ABB își extinde oferta în domeniul automatizării colaborative odată cu lansarea, în cadrul Automatica 2018 din München, a unui nou YuMi cu un singur braț, cel mai recent membru al familiei YuMi.

Noul YuMi este robotul cel mai agil și compact al ABB și este proiectat să se potrivească ușor în cadrul liniilor de producție existente, în vederea creșterii flexibilității, în timp ce lucrează în condiții de siguranță alături de oameni. Noul robot colaborativ este, de asemenea, unul dintre primii dintr-o nouă generație de roboți de la ABB, construit pe o platformă de design modulară flexibilă, care vapermite o varietate mai mare de roboți și dimensiuni, cât și de soluții mai adaptate.

În 2015, ABB l-a lansat pe YuMi, primul robot cu adevărat colaborativ din lume. Ca parte a proiectului „Factory of the Future”, familia YuMi anunță o nouă eră de coboți capabili să lucreze alături de oameni îndeplinind aceleași sarcini ca și aceștia, asigurând în același timp siguranța celor din jur.

„Noul YuMi cu un singur braț continuă inovațiile noastre în domeniul automatizării colaborative, ajutându-ne astfel să facem și mai flexibil portofoliul deja important pe care îl deținem”, spune Per Vegard Nerseth, Managing Director al Robotics la ABB.

„Acesta oferă o flexibilitate și o scalabilitate sporită producătorilor de toate dimensiunile, ajutându-i pe aceștia să facă față provocărilor actuale și să le anticipeze pe cele viitoare.”

În prezent, producătorii au nevoie de soluții flexibile de automatizare pentru a face față provocărilor impuse de un mix de producție cu piese de volum redus în cicluri scurte de timp.

La fel ca și versiunea cu două brațe, YuMi cu un singur braț poate lucra în siguranță lângă operatori umani, având în același timp o amprentă foarte mică și putând fi montat pe podea, masă, perete sau plafon.

Acest lucru permite producătorilor să creeze într-un mod rapid și flexibil aplicații colaborative pentru producția lor, cu o întrerupere minimă a operațiunilor existente.

Datorită versatilității sale, familia de roboți YuMi poate fi combinată în mai multe moduri. De exemplu, un robot YuMi cu un singur braț poate fi utilizat pentru a plasa piese unui YuMi cu două brațe în vederea accelerării ciclului de lucru sau poate fi adăugat ca braț suplimentar pentru a integra o stație de testare și inspecție într-o aplicație de asamblare electronică.

YuMi cu un singur braț are, de asemenea, aceeași conducere intuitivă și ușor de folosit prin programare, exact ca YuMi cu două brațe, acest lucru însemnând că până și lucrătorii fără instruire specializată pot configura și opera robotul.

Combinația dintre această simplitate și flexibilitatea de desfășurare a robotului poate ajuta producătorii din multe industrii să contracareze lipsa de lucrători calificați. Astfel se elimină, de asemenea, barierele de intrare pentru mulți noi utilizatori de roboți potențiali, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, care sunt coloana vertebrală a multor economii.

Robotul YuMi IRB 14050 cu un braț se preconizează a fi disponibil pentru comenzi începând cu luna noiembrie, 2018.

Noul YuMi cu un singur braț este cel mai agil și compact robot colaborativ de până acum, care poate fi integrat cu ușurință în producție.

  • cel mai nou membru din familia YuMi lărgește portofoliul colaborativ al ABB; 
  • aceleași caracteristici din punctul de vedere al siguranței, preciziei și ușurinței în utilizare, ca și în cazul lui YuMi cu două brațe;
  • cântărește mai puțin de 10 kg și are o dexteritate foarte mare, conferită de cele 7 axe;
  • îmbunătățește flexibilitatea pentru a asigura un mix de producție cu piese de volum redus în cicluri de timp scurte.

Noul YuMi

0
Logo ABB Romania
ABB Romania

Compania ABB este unul dintre furnizorii de top în materie de roboţi industriali, sisteme de producţie modulare şi servicii.

18 produse41 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE

Produse de la ABB Romania

PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

Video Thumbnail Image
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

FIC: România are nevoie de un pact pentru competitivitate, investiții și predictibilitate

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) propune un set de priorități pentru viitorul program de guvernare, menite să consolideze competitivitatea României, să crească atractivitatea pentru investiții și să susțină dezvoltarea economică pe termen lung.

PUBLICITATE
Logo ABB RomaniaABB RomaniaContact
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.