Săptămâna viitoare se deschide Automechanika Frankfurt 2026, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiilor, echipamentelor și soluțiilor pentru industria auto. Între 8 și 12 septembrie, evenimentul va reuni peste 4.400 de expozanți din mai mult de 80 de țări, care vor prezenta produse, tehnologii și soluții pentru piața automotive aftermarket, de la componente și echipamente până la tehnologii și soluții pentru service auto. Printre aceștia se numără și 17 companii din România.
Inteligența artificială, digitalizarea, electromobilitatea, conducerea autonomă și noile tehnologii pentru service și reparații se numără printre temele centrale ale Automechanika 2026.
Una dintre noutățile așteptate este HighTech4Mobility. Organizată în Festhalle, aceasta este o platformă dedicată tehnologiilor care vor influența următoarea etapă de dezvoltare a industriei automotive, având în prim-plan autovehiculele în care software-ul are un rol central (software-defined vehicles), sistemele ADAS și conducerea autonomă, inteligența artificială, securitatea cibernetică și serviciile digitale.

Tehnologia aplicată va avea un rol important și în programul de demonstrații și sesiuni practice, cu teme precum diagnoza, evaluarea daunelor, calibrarea ADAS, sistemele de propulsie alternativă și automatizarea proceselor.
Totodată, Automechanika Innovation Awards vor aduce în prim-plan unele dintre cele mai interesante soluții prezentate la această ediție: anul acesta au fost înscrise 185 de inovații, un număr record, dintre care 47 au ajuns în etapa finală.

De la componente și echipamente de atelier până la inteligență artificială și autovehicule definite prin software, ediția din acest an ilustrează amploarea transformărilor tehnologice prin care trece industria auto.
Pentru vizitatorii interesați de tehnologie, cele cinci zile de la Frankfurt oferă ocazia de a vedea multe dintre aceste evoluții nu doar prezentate, ci și demonstrate în practică. Pentru detalii și participare, accesați https://automechanika.messefrankfurt.com/frankfurt/en.html











