Articol

Bosch a deschis aplicaţiile pentru programul Junior Managers (JMP)

T&T - Tehnică și Tehnologie17.07.2020 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a deschis aplicațiile pentru programul Junior Managers (JMP). Compania continuă să investească în educarea și formarea tinerilor, viitori lideri, pregătindu-i pentru poziții de conducere în cadrul Bosch.

Anul acesta, compania promovează, sub umbrela programului JMP, cinci poziţii adresate tinerilor cu potenţial de lideri, interesaţi atât de domeniul comercial, cât și de cel tehnic, în cadrul unităţilor sale de producţie din Cluj și Blaj. Adiţional experienţei extinse pe care o vor acumula în parcursul programului, participanţii vor beneficia și de oportunitatea de a-și clădi o bază solidă de cunoștinţe despre industrie și dinamica afacerilor, aplicabile în decursul etapelor de derulare a programului, dar și o reţea profesională globală.

JMP este un program de învăţare accelerată cu expunere la arii variate de cunoaștere într-un timp scurt și își propune ca tinerii ce astăzi sunt la început de drum să își poată asuma responsabilitatea de a conduce un departament, după o perioadă de șase până la opt ani de la absolvirea programului.

Ramona BĂDESCU, Group leader HR în cadrul Grupului Bosch în România și coordonator al programului

”În cadrul Bosch, vorbim despre o cultură ce presupune pregătirea și dezvoltarea propriilor angajați pentru poziții cheie. 90% dintre managerii Bosch provin din promovări interne. Acesta este un argument puternic pentru susținerea unui program de anvergură, precum JMP.” Ramona BĂDESCU, Group leader HR în cadrul Grupului Bosch în România și coordonator al programului

În România, începând din anul 2014, Bosch derulează, anual, noi ediţii JMP. În ultimii cinci ani, peste 1.000 de tineri și-au manifestat interesul pentru program și au acceptat provocarea de a-și dovedi abilităţile în parcursul unui proces amplu și intens de selecţie. Adiţional potenţialului identificat în parcursul procesului de selecţie și aptitudinilor pe care le posedă, candidaţilor le sunt necesare rezultate academice excepţionale, excelente abilităţi interpersonale, precum și deschidere pentru a-și extinde rapid nivelul de cunoștinţe și competenţe profesionale.

„În momentul în care nevoia organizaţiei și potenţialul extraordinar al participanţilor se întâlnesc într-un cadru bine definit, putem vorbi despre atingerea misiunii declarate a programului, aceea de a oferi talentele potrivite pentru toate nivelurile de conducere. Formatul global al programului oferă suficiente oportunităţi pentru personalizarea acestuia la nivel de ţară și chiar de locaţie, astfel încât, în funcţie de maturitatea afacerii și de planurile locale de dezvoltare, să construim un plan de abordare personalizat”, a adăugat Ramona Bădescu.

programul Junior Managers, Bosch

Aptitudini de lider în doar câţiva ani

La nivel naţional, JMP numără deja 14 absolvenţi și alţi șapte tineri talentaţi care se regăsesc astăzi în diferite etape ale pregătirii și formării lor profesionale ca viitori lideri, fiind expuși tuturor ariilor specifice activităţilor de producţie, atât în ţară, cât și în alte locaţii Bosch din lume.

Programul Junior Managers (JMP) presupune acumularea de experienţă în patru până la șase departamente, selectate de către participant împreună cu un mentor din cadrul echipei de conducere, în conformitate cu abilităţile și aptitudinile fiecărui canditat admis. Durata programului variază între 18 și 24 de luni și include și o experienţă de muncă, la nivel internaţional, într-una dintre locaţiile Bosch din lume.

Anual, prin intermediul JMP, Bosch oferă oportunităţi de carieră în diferite arii de interes, de la cercetare și dezvoltare sau tehnologia informaţiei, până la contabilitate de gestiune, logistică, vânzări în domeniul tehnic sau achiziţii. Tinerii admiși au astfel acces la informaţii relevante și mentorat direct din partea experţilor Bosch, dar și la o diversitate culturală și a proiectelor, cărora li se adaugă interacţiunea permanentă cu tehnologii de ultimă generaţie. 

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.