Articol

Cercetare aplicativă şi transfer tehnologic, căi de dezvoltare zonală

Universitatea din Pitești26.11.2018 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Universitatea din Piteşti a organizat în data de 27.09.2018, prin Centrul de Transfer Tehnologic, workshopul intitulat Cercetare aplicativă și transfer tehnologic, căi de dezvoltare zonală. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu ACAROM, FESTO, ARILOG, CCIA Argeş, AOA Argeş şi SIAR, iar la acesta au participat reprezentanţi a peste 20 de firme din judeţul Argeş, în special din domeniul industrial.

Obiectivul workshopului a urmărit identificarea căilor comune de acţiune ale participanţilor, astfel încât să aibă loc o intensificare a colaborărilor dintre centrele de cercetare din Universitatea din Piteşti şi partenerii din mediul socio-economic, prin cercetare aplicativă şi transfer tehnologic. Cu această ocazie, centrele de cercetare din UPIT şi-au prezentat oferta de servicii, iar Centrul de Transfer Tehnologic a lansat primul catalog de servicii de cercetare al UPIT.

Dezbaterile s-au concentrat asupra a două subiecte foarte importante: Industria 4.0 – prilej cu care s-au analizat posibilităţile de implementare zonală (cu accent pe calificarea şi formarea profesională prin colaborarea FESTO - ASTI Automation - UPIT – ACAROM) şi realizarea de doctorate în parteneriat public-privat (evidenţiinduse necesitatea ca firmele industriale să ofere teme de cercetare în acest scop). Totodată, a fost prezentată iniţiativa rectorului UPIT de constituire a Consiliului Consultativ al Rectorului, al cărei obiectiv constă în implicarea angajatorilor din Regiunea Sud-Muntenia în îmbunătăţirea calităţii educației. În cadrul acestei structuri, cercetarea aplicativă are un rol important, fiind integrată în grupul de lucru intitulat „Analize, studii, prognoze, cercetare aplicativă și transfer tehnologic”, coordonat de Prorectorul pentru cercetare ştiinţifică şi informatizare.

Participanţii au concluzionat că astfel de dezbateri sunt foarte utile, iar acestea trebuie să se concretizeze în colaborări efective şi susţineri reciproce. În acest sens, s-a propus dezvoltarea unui instrument de lucru în colaborare, cu ajutorul căruia să fie identificate necesităţile firmelor legate de cercetarea aplicativă – care să devină teme ale centrelor de cercetare din UPIT, precum şi întreprinderea unor demersuri comune UPIT–asociaţii profesionale, care să conducă la îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul doctoratelor în parteneriat public-privat.

0
Logo Universitatea din Pitești
0 produse1 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Universitatea din PiteștiUniversitatea din Pitești
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.