Aproape oricine este familiarizat cu termenul de polytetrafluoroethilene (PTFE), mai cunoscut ca Teflon, denumire de marcă comercială a companiei de produse chimice DuPont. Faimos pentru „a nu se lipi” şi a fi impermeabil la apă, PTFE este un lubrifiant uscat, utilizat peste tot la organe de maşini, de la aparatură casnică la cilindri de motor, la aplicaţii spaţiale şi biomedicale.
Lubrifianţii solizi ca PTFE sunt tentanţi deoarece ei se comportă bine la temperaturi înalte, prezintă costuri mici de întreţinere şi sunt curaţi în comparaţie cu lichidele. Ei sunt de o deosebită importanţă într-o instalaţie industrială, în care suprafeţele diferitelor organe de maşini vin constant în contact unele cu altele. PTFE are un comportament net favorabil faţă de alţi lubrifianţi solizi, datorită proprietăţilor sale autolubrifiante, a capacităţii sale de a realiza o frecare mică şi a rezistenţei sale la temperaturi înalte şi la diverşi compuşi chimici. El a fost utilizat ca polimer lubrifiant de mulţi ani, iar recent, oamenii de ştiinţă şi inginerii au încercat să îmbunătăţească materialul, încorporându-i nanoparticole de „adaos”, care reduc uzura materialului şi, astfel, îi extind durata de viaţă. Cu toate acestea, o concentraţie mare de astfel de nanoadaosuri au creat o problemă: odată cu reducerea uzurii, ele au mărit capacitatea materialului de a produce frecare.
Recent, cercetătorii din domeniul tehnologiilor de la Universitatea din Arkansas au găsit o metodă de a face acest polimer chiar mai puţin adeziv. Ei au tratat filme (pelicule) subţiri de PTFE cu nanoparticole de siliciu şi au constatat că materialul lubrifiant a diminuat semnificativ uzura polimerului, menţinând, în acelaşi timp, o frecare la nivel scăzut. Rezultatele cercetătorilor vor permite mecanismelor să dureze mai mult şi să funcţioneze mai eficient. (http://phys.org)
