Articol

Companiile germane, mai puţin optimiste

PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

România oferă încă oportunități bune de afaceri, dar, pentru continuarea investiţiilor străine și crearea de locuri de muncă, companiile au nevoie de un mediu economic stabil, de stabilitate juridică, de o infrastructură bine dezvoltată și un sistem educaţional funcțional. Aceasta este concluzia unui chestionar de conjunctură, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, alături de alte 15 state din Europa Centrală şi de Est (ECE).

Situaţia economică actuală și situația propriei firme s-au îmbunătățit ușor față de anul trecut, iar România se situează la aceste capitole ușor peste media celorlalte state din regiune, reie se din chestionar. Însă în ce privește perspectivele pentru economia românească și așteptările legate de propria afacere, companiile sunt mai puțin optimiste. Legat de investiţii, mai puține companii germane decât anul trecut declară că vor face noi investiții (2017: 37%, 2016: 45%), în schimb peste jumătate din cei chestionați susțin că vor crește numărul de angajați (2017: 54%, 2016: 48%). Mai mult de jumătate din cele 120 de companii cu capital german chestionate apreciază situaţia din branșa lor ca fiind neschimbată față de anul trecut, iar 14% consideră că aceasta s-a înrăutățit.

Condițiile-cadru politico-economice s-au îmbunătățit în unele aspecte, altele însă necesită în continuare îmbunătățiri urgente. Mai ales în ce privește combaterea corupției, unde România a înregistrat progrese în ultimii doi ani, se înregistrează un regres semnificativ. Companiile germane sunt de asemenea foarte nemulțumite de stabilitatea juridică, fiind deosebit de îngrijorate de măsurile fiscale preconizate pentru acest an, de administrația publică, dar mai ales de infrastructură.

Ca și în celelalte state din ECE o problem o constituie și lipsa personalului calificat. Domeniul infrastructurii care cuprinde transporturi, comunicații și energie este apreciat și anul acesta negativ, România păstrându-și ultima poziție în regiune. 60% din cei chestionați sunt nemulțumiți sau foarte nemulțumiți.

Infrastructura rutieră trebuie urgent extinsă și modernizată, fiind un mare impediment în luarea deciziilor investiționale.

În ce privește predictibilitatea politicilor economice, a crescut ușor numărul companiilor germane nemulțumite la acest capitol anul acesta față de anul trecut (2017: 47%, 2016: 42%), România situându-se pe penultimul loc, înainte de Bosnia-Herțegovina. Este deci absolut necesară o îmbunătățire în acest sens, acest lucru reiese și din aprecierea negativă a companiilor la adresa actualului Guvern: 63% din companiile chestionate sunt foarte nemulțumite de activitatea actualului Executiv.


Despre Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană:

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de Comerț bilaterală din România. Înființată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent peste 550 de firme membre. Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care organizează, AHK România susține firmele germane la intrarea lor pe piața românească și, în egală măsură, este un partener competent pentru companiile românești interesate de piața germană. AHK România se implică activ în implementarea sistemului de învățământ dual după model german și oferă o platformă GreenTech și o Curte de Arbitraj proprie.


 

PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK)Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK)
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.