La finalul episodului anterior prezentam opinii privind dificultățile întâmpinate la schimbare – practice, la orice schimbare, nu numai în cazul transformării digitale. Complexitatea acestei transformări amplifică dificultățile întâmpinate, generate de participarea obligatorie a oamenilor, fie ca este vorba de lideri sau manageri, fie că e vorba de lideri de la toate nivelurile fluxului de producție, până la simplul executant, operator.
Am subliniat simplul, pentru că, în conformitate cu multe opinii, se pune problema modului în care oamenii trebuie „luați la bord” [504], adică trebuie înglobați în noile structuri de producție (introducând programe speciale și adaptate de recalificare), chiar dacă nivelul lor de pregătire nu corespunde (încă) exigențelor noii revoluții industriale (Industry 4.0). Din acest punct de vedere, se fac distincții clare între lider și manager.
Liderul (leader, în engleză) [AT&T] sau [ICC ICENHOWER]:
- conectează activitatea zilnică scopurilor majore;
- consideră oamenii ca oameni;
- este entuziasmat atunci când membrii echipei realizează lucruri mari;
- dezvoltă onestitatea și transparența oamenilor;
- acordă atenție rezultatelor;
- își asumă responbilitatea dacă echipa eșuează;
- stabilește direcția;
- își asumă riscuri;
- promovează idei;
- inspiră încredere.
Managerul [AT&T; Director of sales at JB Hunt Transport]:
- se concentrează doar asupra unor obiective pe termen scurt;
- consideră doar capitolele sau organigramele;
- dorește să fie plăcut;
- este afectat de succesul membrilor echipei;
- fragmentează informațiile, ca și când l-ar costa personal;
- este mai preocupat de procese
- învinovățește echipa în cazul apariției unei probleme
- planifică detaliile
- minimalizează riscurile
- are obiective
- atribuie sarcini
- se bazează pe control.
O viziune puțin diferită este oferită de [ICC ICENHOWER]:
Manageri: Lideri:
-conduce muncitorii - dezvoltă și îndrumă membrii echipei
- trebuie să fie necesar - dorească să reușească și să fie depășit
- depinde de autoritate - depinde de bunăvoință
- dorește recunoaștere - dorește să se reproducă
- inspiră teamă -inspiră entuziasm
- se concentrează pe slăbiciunile altora - se concetrează pe vigoarea altora
- spune eu - spune noi
- consumă timp cu alții - își investește timpul în alții
- învinovățește pentru eșec - remediază eșecul
- simte anumite succese - simte succesele incredibile
- știe cum s-a întâmplat - arată cum s-a întâmplat
- spune dă-i drumul/pornește - spune să-i dăm drumul
- conduce în virtutea poziției - conduce prin influențare
Cele două paralele au ca scop evidențierea rolurilor fiecărei categorii de conducători. Ambele sunt importante și,împreună cu echipele din subordine, pot obține succesul.
În cele ce urmează încerc să evidențiez aspecte ale imaginii IA (Inteligența Artificială - AI în engleză) în medii intelectuale și care este, după opinia și cunoștințele unora, situația privind educația.
Dacă inițial Industry 4.0 a fost o viziune care a evoluat de la o inițiativă pentru a face industria prelucrătoare germană mai competitivă într-o accepțiune globală, în scurt timp s-au găsit umeroase domenii de aplicare, care făceau parte din structurile generale ale societățăii (cultură, artă etc). Industry 4.0 se referă la interconectarea inteligentă a mașinilor și a proceselor industriale cu ajutorul tehnologiilor informațiilor și comunicării (Platforma Industry 4.0) [364]. Tinta este de a permite prezența unor procese autonome de luare a deciziilor, monitorizarea activelor și a proceselor în timp real și facilitarea creării de valori conectate în timp real în rețele prin implicarea timpurie a celor interesați (acționarilor), precum și integrarea pe verticală și orizontală.
Industry 4.0 este o viziune, o politică și un concept în mișcare, cu arhitecturi, standarde și definiții de referință în flux. Nu numai la noi, ci și pe plan global. Rezultă multe întrebări, dar, deocamdată, destul de puține răspunsuri promițătoare. Cred că trebuie specificat faptul că, intelectualii, ca membri ai cetății au o altă anvergură privind implicațiile în societate a unor noi tehnologii și cu precădere a unora revoluționare. Tehnicienii, adică cei care elaborează, dezvoltă și implemenază o nouă tehnologie au ca scop punerea la dispoziția societății a ceva care să aducă un plus de valoare întregii societăți. Dar...este greu să prevadă diferitele aspecte!
Poate că unora dintre cititorii acestor rânduri li se va părea cam lungă incursiunea în opiniile unor intelectuali (dar nu numai) legată de AI. Aproape toate opiniile au o tentă negativă – atât la nivel național, cât și internațional. Doresc să subliniez faptul că aceste opinii nu se doresc a fi distructive, descurajatoare, ci, conform zicalei franțuzești savoir, c'est pouvoir, adică a ști (a cunoaște realitatea) înseamnă a putea (a avea posibilități de rezolvare, de îndreptare a lucrurilor). Atragerea atenției asupra unor potențiale devieri (apărute, deja și la noi!!!), folosirea neadecvată, dacă nu chiar periculoasă a acestei tehnologii, poate conduce la contracararea acestor efecte prin măsuri legislative descurajatoare, dar și prin educația corespunzătoare a indivizilor, companiilor etc.
O ilustrare a acestei situații este amintită de Alin FUMURESCU (Oppenheimer, bomba și filosofia; DILEMA VECHE, Anul XXI, nr. 1034, 1-7 februarie, 2024). „În 1960, celebrul filosof Raymond ARON, a reușit să adune la un castel din Elveția, douăzeci dintre mințile cele mai strălucite - și mai diferite din toate punctele de vedere – ale vremii. Titlul sugerat al conferinței a fost „Tradiție și evoluție". Mai precis, participanților li s-a cerut/au fost rugați să mediteze asupra a ceea ce ne rezervă viitorul într-o lume în care tehnologia, dar și armele de distrugere în masă păreau să avanseze cu o viteză greu de asimilat de societățile încă predominant tradiționale. Se punea întrebarea: va dicta tehnologia noile ideologii și valori morale tradiționale, vor mai avea societățile tradiționale un cuvânt de spus? Sau mai simplu: cine va controla pe cine? Tehnologia – morala? Sau morala – tehnologia? Întrebarea pare mai actuală acum decât atunci. Dar s-a dovedit că oameni cu cele mai diferite orientări încă mai puteau purta discuții extrem de interesante – ceea ce astăzi cu greu poate fi imaginat.
În acest moment a intervenit Robert OPPENHEIMER – părintele primei bombe atomice americane – care a afirmat următoarele:
„Cetățenii Atenei (înțelegâd prin aceasta originea democrației), o mână de oameni preocupați de organizarea puterii politice în America sau participanții la Iluminismul secolului al XVIII-lea erau puțini la număr, dar împărtășeau un relativ bine digerat și comun limbaj, aceeași experiență, aceeași tradiție și aceeași bază de cunoaștere(...). Ceea ce vedem astăzi (era vorba de 1960!!!) e complet diferit: o alienare între lumea științei și cea a discursului public, o alienare care a emasculat, sărăcit și intimidat discursul public, fără niciun beneficiu evident.(...) Îngrijorarea mea nu este numai dacă și cum am putea spera la o renaștere, revigorare a filosofiei politice, ci cum putem spera la o renaștere a filosofiei? (...) Au fost momente în care existența unui discurs public era îndreptat spre înțelegerea înțelesurilor (...) și care ar fi putut face diferența din lume între climatul moral și scopul omenirii (...). Pentru că scopul lui Platon nu era atingerea certitudinii, ci explorarea înțelesurilor". (...) Dispariția filosofiei din limbajul public e mai periculoasă decât armele de distrugere în masă (în fapt le încurajează)."
„Și acum, amintiți-vă, dacă l-ați uitat pentru vreo clipă, nivelul discursului public din aceste zile" – Alin FUMURESCU.
„În ultima vreme, roboții, inteligența artificială, conexiunile informatice, internetul sau obiceiul lucrului de acasă dezvoltat în timpul pandemiei au contribuit la schimbarea cerințelor, condițiilor și raporturilor de muncă, așa încât s-ar putea spune că munca nu mai e ceea ce a fost (...). Comuniștii spuneau că munca l-a creat pe om, iar Nicolae CEAUȘESCU încerca să explice că trăim așa cum muncim, dar Mihail GORBACIOV i-a întors vorba, spunând că în Uniunea Sovietică de atunci era muncim așa cum trăim. Obiceiurile legate de cultura și organizarea muncii diferă foarte mult nu doar în funcție de istorie, ci și de geografie. Din acest punct de vedere, Japonia, Africa de Sud, Elveția, Anglia sau regiunea Balcanilor sunt complet diferite (...). În România, nu rareori energia cheltuită de angajați pentru poziționarea și relaționarea într-o firmă e mai mare decât efortul presupus de activitatea propriu-zisă din acea firmă (...). Dacă o vreme munca a fost evaluată în funcție de eficiență, de productivitate, astăzi se vorbește tot mai mult despre împlinirea și fericirea pe care munca le poate aduce omului, despre utilitatea ei socială și personală, despre așa-numita muncă inteligentă "- Andrei MANOLESCU; DILEMA VECHE, Anul XXI,nr. 1034, 1-7 februarie 2024.
Întrebat fiind ce este normalitatea, Freud a răspuns concis:„ capacitatea omului de a iubi și de a munci. Fără îndoială că atât iubirea cât și munca au un rol central în viața noastră, un rol de transformare, de schimbare, de evoluție (scuze: aveți vreo cunoștință de astfel de transformări la noi și aiurea?!), de adaptare, de accesare a progresului personal. Prin iubire putem deveni mai buni, mai umani, mai generoși, mai funcționali. Prin muncă putem să ne realizăm sinele, să ne valorificăm potențialul intelectual, creativ, să ne îndeplinim scopuri și proiecte de devenire personală. (...) Cu alte cuvinte, munca este bună sau rea pentru om în măsura în care îl ajută sau îl împiedică să se bucure de o viață liberă și fericită. "
Pentru a fi la obiect, reiterez informații care să justifice îngrijorările unor intelectuali și să-i susțină pe cei care sunt implicați în dezvoltarea societății în asamblu, pentru a rezolva probleme fundamentale de educație. Aceasta se referă la conducători, executanți și, la o problemă care nu s-a pus (din cele pe care le știu) până acum în societatea românească: este vorba de cultura de companie/firmă, dar și de cultura unui popor (sub toate aspectele sale).
„Cel care are un DE CE pentru care să trăiască, va găsi soluții pentru CUM.” - Fr. NIETZCHE. Acest citat se referă la capacitatea unora dintre noi de a stabili obiective (ținte) ale vieții și la strădania de a găsi modalități de atingere a acestor obiective.
NOTA: Un caz real din România. În vesul țării, la o școală cu predare în limba maghiară, profesorul le-a spus elevilor că, dacă reușesc să recite două strofe dintr-o poezie (nu știu despre care este vorba, dar trebuiau să recite în limba română), va primi nota zece. Unul din elevi – de etnie maghiară, care nu știa românește s-a dus la un vecin român, care știa ungurește și l-a rugat să-l ajute să învețe două strofe. Vecinul l-a ascultat și a promis să-l ajute, deși copilul nu știa nici să citească în limba română). Lupta comună a durat circa două săptămâni, la sfârșitul cărora copilul a reușit să recite două strofe fără greșeală! Un caz care demonstrează că se poate!
Cred că nu ar fi inutil să introduc o viziune personală, un mod în care percep la această oră problemele pe care revoluția industrială cunoscută ca Industry 4.0 urmată, după opiniile unora, de Industry 5.0 (care definește, specifică anumite aspecte pentru dobândiea succesului Industry 4.0). Pentru mine, imaginea Industry 4.0 se compară cu cea a unui bun înotător care se trezește în marea liniștită (cu pericole știute, aflate din propria experiență sau a altora) cu o furtună care îl dezechilibrează, care îi solicită toate capacitățile pentru a ajunge la liman, dar care, însă, nu mai este cel de la care a plecat. Trebuie să facă față unei succesiuni de valuri, de diferite înălțimi, de diferite viteze de propagare și, uneori, care vin din direcții diferite. În aceste condiții trebuie și dorește să supraviețuiască și să se acomodeze noilor condiții de viață (în special activă).
Aceste valuri/talazuri nu sunt altceva decât noi cerințe, cunoștințe necesare, deprinderi, raporturi cu alții, o altfel de disciplină a muncii și a vieții. Aceleași tipuri de probleme se pun și pentru conducători și pentru executanți. Pe de altă parte, ritmul formidabil de apariție a unor noi tehnologii va face ca distanțele/diferențele (de diferite tipuri) dintre companiile/țările care le adoptă să crească față de cei care nu știu, nu vor sau nu pot să adopte aceste tehnologii, sau nu pot să se supună noilor reguli sau reglementări (dacă au cunoștință de ele!!!). Pe scurt, trebuie să se încadreze într-o altfel de cultură, care se referă și la companie, dar și la țară/societate. Din căutări am ajuns la concluzia că, în cazul unei companii cultura acelei companii înseamnă să faci ceea ce trebuie să faci, așa cum trebuie!!! (voi reveni cu detalii).
În anii 1970, când un fost specialist francez de la Uzinele DACIA a plecat acasă a fost întrebat (printre altele) dacă pe parcursul celor câțiva ani în care a lucrat în România a învățat românește. A răspuns că nu prea, dar a reținut faptul că merge sa sa, sau, traducând, că merge și așa!. Această zicere (mentalitate) ar trebui să iasă din vocabularul și, mai ales, din mentalitatea noastră ca popor!
Revin la opinii ale unor intelectuali români referitoare la IA/AI:
„Printre spaimele întemeiate pe care le stârește AI (Inteligența Artificială) în ultimul timp, cele mai concrete și mai actuale par a fi cele legate de pierderea locului de muncă, concomitent cu substituirea oamenilor cu roboți suprainteligenți, capabili să îndeplinească nenumărate sarcini...mai ales cele comportând multă rutină (contabil, casier, agent de asigurări, șofer, mecanic auto etc.). Nici redactorii și corectorii de carte nu vor fi scutiți, nici...scriitorii, scenariștii, compozitorii, de vreme ce se pare că roboții pot compune mulțumitor, după algoritmi bine ajustați, texte, muzică, scenarii, imagini.(...) Arta a pierdut aura de mister din epoca romantică (...) dar și majoritatea produselor omenești asociate artelor sunt aproape la fel, iar fiorul e și el un ideal romantic demodat în era AI (...). Roboții pot preda copiilor diferite materii, așa că și profesia de dascăl uman va fi pusă în discuție (...). Aproape toate meseriile vor putea fi substituite mai devreme sau mai târziu de roboți inteligenți și îndemânatici.
Rămân însă, după părerea mea, două puternice și foarte însemnate excepții, deoarece există ocupații tradiționale, unde mașinile, oricât de inteligente și perfecționate, n-au și nu vor avea niciodată o pâine de mâncat.
Cea dintâi excepție îi privește pe escrocii de toate felurile (...) care storc de bani și de alte bunuri, mint, seduc, fac promisiuni despre care știi că rămân deșarte (...), practică impostura de orice fel, trag tunuri în finanțele publice, fentează regulile, practică disimularea și servilismul față de cei puternici, dau și iau șpăgi la greu etc. Toate sunt cuprinse în termenul generic de escrocherie, imposibil de reprodus de mașini.(...) Escrocii se vor adapta strălucit invaziei AI.
Care e cealaltă profesie despre care afirmam că va rezista neabătut cuceririi din partea roboților? Cine sunt, deci, ceilalți oameni care nu-și vor pierde job-urile din cauza AI? Clar, politicienii sunt. De ce? Simplu, elementar: din aceleași motive ca și escrocii". Andrei CORNEA, Cine nu se teme de AI; DILEMA VECHE, Anul XX, r. 1033, 25-31 ianuarie 2024.
„Incompetența este urmarea promovării iresponsabile a mediocrației în locul meritocrației, rod al înlocuirii criteriilor de valoare cu criterii legate de rasă, sex și de altele așijderea. Este aceeași sub diferite nume, political correctness, nepotism, trafic de influență, mită sau ce mai doriți, depinde de meridian și de tradițiile locale. (...) Tehnologia excepțională a zilelor noastre are nevoie de profesioniști excepționali. Potențialii profesioniști de mâine vor fi aceia care beneficiază astăzi de criterii fără legătură cu priceperea. Cine nu știe că fiecare generație e rodul celei dinaintea ei? Incompetența generației actuale se va reflecta neîndoielnic în incompetența generației următoare. (...) Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este faptul că această incompetență generală și cronică pune în pericol civilizația pe care înaintașii noștri au construit-o vreme de secole. Nu subapreciez riscul unui al treilea război mondial sau al unei catastrofe nucleare, datorat demenților care ne conduc, dar mă tem mai mult de catastrofa pe care incompetența, nu doar a liderilor politici, dar a societății în ansamblul ei, o va produce într-un timp care poate fi calculat la scară umană." – Nicolae MANOLESCU, Incompetența face prăpăd în toată lumea; România literară, nr.4/26 ianuarie 2024.
„Rezistența acerbă a tuturor partidelor de a se popula cu membri educați, cu competențe clare, cu idei argumentate este cea mai nocivă formă de fanatism românesc" Cătălin PRISĂCARU, interviu de Stela GIURGEANU (DILEMA VECHE, Anul XXI, nr. 1035, 8-14 februarie 2024).
Dacă acestor constatări li se adaugă rezultatele testelor PISA din România nu este de mirare faptul că țara noastră nu este în plutonul fruntaș privind interesul investitorilor ca țară! (Cine are urechi de auzit, să audă!). (continuarea în numărul viitor).
