Articol

Continental Anvelope Timişoara, investiţii pentru un viitor sustenabil

T&T - Tehnică și Tehnologie27.08.2021 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Compania Continental aniversează în acest an 150 de ani de existență, iar fabrica de anvelope din Timișoara marchează evenimentul cu o dublă inaugurare: lansarea sistemului de tratare a emisiilor olfactive, RTO (Regenerative Thermal Oxidation) și deschiderea noului centru de formare profesională.

Anunţată în decembrie 2020, investiţia în noul echipament RTO a fost finalizată și, este de acum, în funcţiune. Parte a strategiei de dezvoltare durabilă și a politicii de sustenabilitate a com­paniei, Continental Anvelope Timișoara a investit aproximativ 3,3 milioane de euro în noul sistem de tratare a emisiilor olfactive, care dezintegrează compușii organici volatili (moleculele responsa­bile de cele mai multe mirosuri) ce apar în proce­sul de producţie a anvelopelor prin oxidarea lor la temperaturi ridicate. Sistemul are cinci camere de ardere și capacitatea de a trata aproximativ 120.000 de metri cubi de aer pe oră. Acest nou echi­pament va înlocui sistemul instalat în 2015.

Etapele de construcţie și instalare a noilor echipamente au fost finalizate în decembrie 2020. În prima parte a acestui an, echipamentul a intrat în etapa de testare. De-a lungul acestei perioade, specialiștii au efectuat măsurători ale emisiilor care arată că noul sistem, prin caracteristicile sale și tehnologia de înaltă performanţă, este mult mai eficient decât cel anterior.

Sustenabilitatea este parte integrantă a strategiei Continental „Vision 2030” pentru divizia Tires și este ancorată în funda­mentul valorilor noastre. Scopul nostru este să fim cea mai progresistă companie de anvelope în ceea ce privește responsabilitatea socială și de mediu. Continuăm să promovăm tehnologii inovatoare și soluții durabile de-a lungul întregului nostru lanț valoric.Carlos BERNABÉ, Director general al Continental Anvelope Timișoara

Al doilea punct important de interes al com­paniei merge în direcţia dezvoltării abilităţilor angajaţilor. Centrul de formare profesională face parte din strategia companiei de a investi în angajaţii săi și în performanţa acestora, consolidându-și astfel poziţia de angajator de top și membru activ al comunităţii. Centrul de formare profesională este dotat cu tehnologie specifică fiecărei zone de producţie: Induction, Computer Training, Resurse Umane, Digital Service Training. Investiţia este de aproximativ 150.000 €.

Mă bucur că deschiderea acestui centru de formare profesională a completat un nou punct de referință în ceea ce privește una dintre zonele strategice ale viziunii companiei: echipa noastră. Investiția în oameni și în performanța lor este procesul necesar atât pentru per­soanele fizice, cât și pentru organizațiile care își propun să pro­greseze și certifică succesul pe termen lung al afacerii.” Lucia Iliescu, HR Manager Continental Tires Timișoara și Country HR Manager Continental în România

În 20 de ani de activitate în România, Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat clienţilor săi din întreaga lume peste 250 de milioane de anvelope. Compania produce o gamă largă de anvelope, de la 13 la 20 inci, anvelope Ultra High Performance (UHP), anvelope inovatoare pentru mașini electrice, precum și anvelope pentru vehicule utilitare ușoare.

Continental Anvelope Timişoara, investiţii pentru un viitor sustenabil

Continental dezvoltă tehnologii și servi­cii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluţii sigure, eficiente, inteligente și accesi­bile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 37,7 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 235.000 de angajaţi în 58 de ţări și pieţe. În 2021, compania aniversează 150 de ani de la înfiinţare.

În perioada 1999-2020, Continental a investit circa 2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele 5 arii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Compania este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2020 peste 20.100 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va conti­nua să angajeze în funcţie de viitoarele proiecte.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.