Articol

De la potcoave la computere foarte performante. 150 de ani de Continental - 150 de ani de transformare

T&T - Tehnică și Tehnologie03.11.2021 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Pe 8 octombrie 2021, Continental a împlinit 150 de ani, devenind una dintre cele mai vechi companii din Germania. De când a fost fondată în 1871, Continental s-a dezvoltat într-una dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume.

„De 150 de ani, am jucat un rol decisiv în modelarea și promovarea mobilității la nivel mondial. Întreaga noastră istorie a fost marcată de multe provocări, dar - în mod crucial - cu mult succes și creștere durabilă, de asemenea. Acest lucru ne-a oferit experiență și ne-a menținut proaspeți și agili în gândirea noastră. Suntem mândri de istoria noastră de 150 de ani și putem privi înainte cu optimism și încredere pentru că am arătat că ne putem transforma. Aceasta este forța de mișcare a succesului nostru.” Nikolai SETZER, CEO Continental

În România, Continental a împlinit anul trecut 20 de ani de când își desfășoară activitatea. În perioada 1999-2020, Continental a investit circa 2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele 5 arii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Compania este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2020, Continental avea peste 20.100 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcţie de viitoarele proiecte.

De la potcoave la computere foarte performante pentru o mobilitate conectată

La începuturile sale, Continental a produs piese din cauciuc moale, precum potcoavele pentru cai. Încă de la început, accentul strategic a fost întotdeauna pe diversitate și inovaţie. La scurt timp după înfiinţare, compania a fabricat peste 60.000 de articole - de la protecţia iniţială a copitei și piese din cauciuc dur pentru diverse aplicaţii până la ţesături cauciucate pentru avioane, dirijabile și baloane cu aer cald.

Continental

În continuare, Continental a adus numeroase inovaţii pe piaţă, cum ar fi anvelopele pneumatice pentru biciclete în 1892 și anvelopele pentru mașini în 1904. Ca urmare, compania a devenit cunoscută în întreaga lume în secolul trecut. „Astăzi suntem unul dintre furnizorii cheie la nivel mondial pentru mobilitate”, a spus Setzer. „Cu experienţa acumulată de peste 150 de ani și expertiza noastră în cadrul companiei vom continua să stabilim etalonul tehnologic și să jucăm un rol de lider în conturarea transformării din industria auto”, a spus acesta.

Ariane REINHART_Continental

„Continental s-a reinventat de nenumărate ori. Mai mult decât atât, am na-vigat activ prin perioade dificile datorită puterii și creativității noastre, considerând schimbarea ca o provocare care deschide noi posibilități. Responsabilitatea și deschiderea determină acțiunile noastre. Valorile noastre precum „Încredere” și „Mentalitatea de învingător” sunt pietre de temelie ale culturii noastre corporative. Această cultură stă la baza creativității și capacității noastre inovatoare. Și îmbrățișăm diversitatea. Toate reprezintă portofoliul nostru tehnologic și forța de muncă. La cea de-a 150-a aniversare, suntem mai internaționali și mai diverși ca niciodată. Și, la fel ca evoluțiile noastre tehnologice de ultimă oră, stabilim și aici un standard care depășește industria noastră.” dr. Ariane REINHART, membru al consiliului de administrație responsabil pentru HR și sustenabilitate

Astăzi, în jur de 193.000 de oameni lucrează pentru Continental în peste 560 de locaţii din întreaga lume.

Investiţii în tehnologii ale viitorului

Continental investește puternic în noi tehnologii, angajând aproximativ 17.000 de specialiști în software și IT în întreaga lume și operând propria academie de software. „Software-ul este tehnologia cheie a viitoarelor concepte de mobilitate bazate pe conducerea automată și autonomă”, a spus Setzer. „În același timp, ne bazăm pe hardware și dezvoltăm computere foarte performante, care se află în centrul vehiculelor moderne”.

Cu GreenConcept, Continental a prezentat, de asemenea, o anvelopă pentru vehicule inteligente și durabile la IAA MOBILITY din acest an, bazată în principal pe materiale regenerabile, reciclate, cu lanţuri de aprovizionare transparente. Sustenabilitatea este, de asemenea, un motor cheie al inovaţiei în industrialul segment de afaceri ContiTech. La IAA 2021, de exemplu, noi soluţii de suprafeţe, precum și materiale și tehnologii inovatoare durabile au fost prezentate în AMBIENC3, un autobuz VW T2 convertit.

„De-a lungul anilor, ne-am concentrat întotdeauna tehnologiile de bază, le-am dezvoltat în continuare în mod orientat și le-am adaptat la noi aplicaţii”, a spus Setzer, descriind conceptul din spatele succesului companiei. „Modelarea transformării ne-a făcut puternici. De asemenea, ne va face puternici pentru următorii 150 de ani”.

Continental își demonstrează capacitatea de a inova, precum și poziţia sa globală de lider, nu numai în ceea ce privește tehnologia, ci și în ceea ce privește sustenabilitatea. „Managementul durabil și responsabil face parte din ADN-ul Continental. A fost o parte integrantă a strategiei și dezvoltării companiei de mai mulţi ani - și încă mai beneficiem de acest lucru”, a explicat Reinhart. „Obiectivul nostru este să fim cea mai avansată companie de anvelope în ceea ce privește responsabilitatea socială și de mediu până în 2030 - de-a lungul întregului lanţ valoric. Deja stabilim criteriul de referinţă”, a adăugat aceasta.

Continental va fi o companie sustenabilă până cel târziu în 2050: „o companie care este sută la sută neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, o companie care permite mobilitatea fără emisii, o companie care acceptă economia circulară și o companie care se bazează pe lanţuri valorice pe deplin responsabile”, a spus Reinhart, reafirmând sustenabilitatea companiei.

Perspectivă optimistă

Prin strategia de realiniere a companiei, Continental se concentrează în mod constant și chiar mai intens asupra zonelor de creștere existente și a tehnologiilor viitoare, cu scopul de a se extinde mai repede decât piaţa.

„Astăzi, Continental este unul dintre cei mai importanţi pionieri mondiali ai conceptelor de mobilitate modernă și durabilă în producţia pe scară largă. Strategia noastră viitoare este orientată spre consolidarea și extinderea acestei poziţii. În acest scop, ne vom concentra asupra mobilităţii sigure, conectate și convenabile. Acest viitor depinde de anumite tehnologii și aproape nimeni nu are la fel de multă experienţă în acest domeniu ca și noi”, a spus Setzer, care este foarte optimist cu privire la viitor, subliniind starea de spirit pozitivă la sărbătoarea aniversară. „Succesul nostru din trecut este fundamentul succesului nostru în viitor. Principala forţă de mișcare din spatele acestui lucru este pasiunea. De 150 de ani, inima noastră bate pentru mobilitate - și va continua să o facă în următorii 150 de ani”.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.