Potrivit raportului European Green Deal Survey 2021, realizat de PwC, mai puțin de jumătate dintre companiile care activează în Uniunea Europeană spun că sunt familiarizate cu Pactul Verde european (Green Deal). Doar 49% au arătat că sunt pregătite pentru măsurile pe care le implică acesta.

„Evoluția pe piața energiei din ultimele luni și decizia de a elimina treptat dependența de combustibilii fosili din Rusia au dat o motivație suplimentară Comisiei Europene de a urgenta obiectivele Green Deal, chiar dacă pe termen scurt se va impune diversificarea surselor de aprovizionare - însemnând importuri mai mari de gaz lichefiat, importuri prin conducte de la furnizori non ruși și niveluri mai ridicate de biometan și hidrogen, dar și utilizarea mai mare a cărbunelui. Așa cum a anunțat zilele trecute, Comisia este pregătită să elaboreze un plan pentru a sprijini diversificarea aprovizionării cu energie, însă scopul va fi în continuare acela de a accelera tranziția către energia regenerabilă și de a îmbunătăți eficiența energetică.” Dinu BUMBĂCEA, Country Managing Partner PwC România
Lipsa de competenţe și procese organizaţionale sunt cele mai mari provocări percepute de companii care fac dificilă înţelegerea tuturor implicaţiilor Green Deal, respectiv pentru a cuantifica costurile taxelor, pentru a beneficia de stimulentele disponibile și pentru a maximiza oportunităţile care decurg din tranziţia către economii mai durabile.
Se preconizează că UE va introduce peste 1.000 de taxe diferite pentru a finanţa parţial costul de 260 de miliarde de euro pe an al programului „Green Deal". Aceste taxe și alte măsuri de creștere a veniturilor au ca scop promovarea investiţiilor în tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon, realizarea de progrese importante în domeniul eficienţei energetice și trecerea la surse de energie cu emisii zero, reducerea consumului de resurse naturale, arată raportul.
„Având în vedere că pactul european are implicaţii pentru sistemul de taxare, achiziţii, lanţul de aprovizionare, producţia, politicile ESG (mediu, sustenabilitate şi guvernanţă) și resursele umane, companiile trebuie să elaboreze strategii complexe pentru conformarea cu cerinţele Green Deal. Și pentru companiile locale și pentru România ca ţară, atingerea obiectivelor pactului este dificilă și presupune transformări semnificative, dar accesarea fondurilor europene disponibile în acest scop reprezintă o oportunitate pentru a înregistra progrese în reducerea emisiilor și tranziţia către o economie durabilă”, a explicat Dinu Bumbăcea.
Alte constatări ale raportului
Două treimi dintre companiile intervievate spun că au deja un buget de investiţii pentru a deveni mai sustenabile în următorii trei până la cinci ani. Printre iniţiativele specifice de sustenabilitate pe care le întreprind companiile se numără consumul de energie curată (78% dintre companii), reducerea consumului de energie (60%), reducerea deșeurilor și a utilizării plasticului (59%) și reducerea emisiilor de carbon (59%).
Pentru companiile intervievate, producţia (44%), distribuţia (27%) și achiziţiile (18%) generează cele mai mari emisii și, prin urmare, sunt în centrul celor mai mari eforturi de sustenabilitate.Puţin peste 50% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să schimbe locaţiile cheie din lanţul lor de aprovizionare - fie că este vorba de aprovizionare, producţie sau depozitare - pe termen scurt.
Companiile iau de asemenea măsuri pentru a reduce generarea de deșeuri și emisii, precum și pentru a promova cicluri de viaţă mai lungi și reutilizarea produselor, în tranziţia către economia circulară - o altă prioritate a Green Deal.
Măsuri Green Deal cu impact semnificativ asupra companiilor
Cel mai mare impact asupra companiilor îl va avea mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (Carbon Border Adjustment Mechanism - CBAM). CBAM va stabili un preţ al carbonului pentru anumite importuri, pentru a se asigura că reducerile de emisii din Europa contribuie la scăderea emisiilor la nivel mondial. De asemenea, vor fi introduse reglementări care să conducă la utilizarea durabilă a terenurilor, a apei, a materialelor plastice și eliminarea deșeurilor. În plus, statele membre ale UE, cum ar fi Franţa, Germania și Polonia își creează propriile sisteme de impozitare a mediului.
Comisia Europeană propune revizuirea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) în conformitate cu obiectivul său mai ambiţios de a reduce emisiile cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. De la introducerea sa în 2005, ETS a redus emisiile cu peste 40% în sectoare precum energia electrică și termică, sectoarele industriale mari consumatoare de energie și aviaţia comercială. În prezent, CE propune să includă în sistemul ETS transportul rutier și maritim și clădirile.
Normele de impozitare a energiei din cadrul UE vor fi, de asemenea, revizuite pentru a promova energia curată și a descuraja utilizarea combustibililor fosili. Schimbarea esenţială va fi trecerea de la o impozitare bazată pe volum la o impozitare bazată pe consumul de energie și pe performanţa de mediu.
Sondajul PwC a fost realizat în rândul a peste 300 de companii din 13 ţări europene. Sondajul a inclus și companii din Norvegia, Elveţia și Marea Britanie, care nu fac parte din UE, dar care vor fi afectate de noile norme UE în materie de climă și mediu.








