Atunci când apelăm la Inteligența Artificială (AI), rezultatele pe care ni le oferă țin foarte mult și de cuvintele pe care le folosim în interogarea noastră. Dacă punem aceeași întrebare, dar folosind alte cuvinte, vom obține alte rezultate. Răspunsurile Inteligenței Artificiale tind să amestece adevărul cu fake news, un fenomen care afectează din ce în ce mai mult întreaga omenire. La toate nivelurile.
„Deși hibridizarea dintre om și Inteligența Artificială, prin implanturi cerebrale, este inevitabilă, aceasta nu va fi fără consecințe asupra sănătății mintale. Într-o primă etapă va apărea o inegalitate între cei care vor asimila bine această tehnologie, cei care vor deveni, poate, geniali și ceilalți. Cu tehnici de augmentare cerebrală, unii oameni își vor arde pur și simplu creierul”- Raphaël GAILLARD, psihiatru. [569]
„Dincolo de o serie de dezbateri, rămâne o problemă de fond care merită abordată, înainte de a lua o poziție: cum putem vorbi despre genialitate în era Inteligenței Artificiale? Inteligența Artificială poate ghida deciziile pe care le luăm într-un mod similar cu cel în care oracolele ghidau deciziile anticilor. (...) E un subiect despre care nu putem vorbi încă, dată fiind proximitatea istorică ce nu lasă loc unei evaluări la rece și nici unei cuprinderi pe de-a-ntregul cu privirea. Așa că nu ne mai rămâne decât să reiterăm celebrul îndemn wittgensteinian: <<Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă>>". [570]
„Omul-masă nu trebuie confundat cu proletarul; el provine din toate clasele sociale; este un tip uman care, fără să beneficieze de o calitate specială, consideră că are dreptul să se pronunțe asupra oricărui subiect și să decidă mersul lucrurilor. Pe de altă parte, omul-masă este mai preocupat de drepturile decât de obligațiile ce-i revin. Elitele au dispărut sau se retrag în cotloane obscure. Elitele considerau că primordiale erau obligațiile pe care le aveau, nu drepturile ce li se cuveneau. Din cauza televiziunii <<în societatea actuală s-a produs un dezechilibru în favoarea vizualului>>, cu consecințele pe care le constatăm. De aici decurge și un clivaj catastrofal între înțelegere și explicare: <<Privind tendințele lumii actuale, putem să afirmăm că am trecut de la o eră a înțelegerii la una a explicării>>.
În știință, ghidul, liniile directoare ale acțiunii contemporane rămân văzutele. (...) Acum suntem
din ce în ce mai tare bazați pe ceea ce se vede. Trăim în era descriptivismului. Lumea a devenit un etalaj (partea interioară ostentativă – dex) al supermarketului universal. Prin vedere, nu există înțelegere: descrierea este urmată de explicare. Științele pozitive (...) cunosc numai explicarea. Iar influența lor și a tehnologiei este atât de mare, încât tot ce ține de înțelegere, de dincolo, de culise, de adâncime nu mai intră în judecată. S-a produs un divorț între gândirea curentă, care nu poate face abstracție de deosebirea între aparent și ascuns, și gândirea dominantă a științei și culturii. Deosebirea principală este că maniera explicativă de a gândi, altădată rezervată tehnicii, invadează și umanul. Este o situație inedită care ne obligă să ne întrebăm dacă omul de azi nu devine postuman". [572]
Câteva considerații referitoare la cultură și educație:
- „Poate că e importantă și poziționarea geografică a Italiei: o peninsulă în mijlocul Mediteranei, acolo unde, multe secole de-a rândul, toate culturile mediteraneene au intrat în contact. Un fel de loc geometric al acestor culturi: grecii, romanii, arabii, francezii, spaniolii, normanzii, bizantinii. Un creuzet fantastic. Povestea Caterinei (mama lui Leonardo da Vinci) are, din punctul meu de vedere, o foarte mare legătură și cu vremurile noastre, fiindcă ea dovedește că toate popoarele care s-au deschis către alte culturi au înregistrat progrese certe în această privință a culturii. Celelalte, care s-au izolat, nu au înregistrat acest progres. Este, așadar, un mesaj pentru prezent. În sensul acesta, în lumea noastră, în timpul nostru pare să existe o tendință tot mai mare către închidere, nu către deschidere." [658]
- „Noi nu avem o școală centrată pe elev! Noi avem o școală centrată pe profesor! Totul este construit sub o imensă minciună! O ignorare a realității, o agresiune continuă! Acesta este portretul actual al școlii românești, pe care toată lumea îl ignoră! (...)
Eșecul școlii vine din faptul că, în prea mare măsură, noi ignorăm faptul că singura învățare autentică este aceea care se face în stare de relaxare, de plăcere și de bucurie. Aceasta este singura învățare autentică. Moisil (Grigore) avea o vorbă, care este valabilă nu doar la copii, ci la toată lumea <<Omul, când nu înțelege ceva, e contra>>. Adică, tendința naturală este să te opui la ceea ce nu înțelegi.
Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și învățării, la toate vârstele. Dar nu se prea întâmplă acest lucru. Poate ne aude cineva: acum, la acest moment al unui nou început.
1. Nevoia de a da un sens vieții la nivel elementar;
2. Nevoia de împrospătare;
3. Nevoia de întrebare și de mirare;
4. Nevoia de îndoială și de suspiciune;
5. Nevoia de greșeală și de eșec;
6. Nevoia de joc;
7. Nevoia de identitate;
8. Nevoia de omenesc și de omenie;
9. Nevoia de cultură;
10. Nevoia de transcendență.
(...) Iată un pariu major al educației: să-i antrenăm pe copii să savureze omenescul în întreaga sa diversitate."[659]
- „Cea mai mare bucurie a mea a fost de a împărtăși tinerilor știința pe care am dobândit-o și de a deștepta în mintea lor dorința de a ști mai departe și de a-și adânci cunoștințele." prof. dr. Ion CANTACUZINO [656]
- „<<Inflamația democrației>> trebuie tratată prin educație, asanarea mediului informațional și revenirea la gândirea nuanțată, la moderație și la încrederea în rațiunea calmă. Toate acestea înseamnă, din punct de vedere politic (și nu numai – C.G.), revenirea la centrism, care desigur, nu exclude variantele doctrinare moderate de centru-dreapta și centru-stânga. Ura trebuie eliminată din spațiul public, prin măsuri de autoritate legislativă, dacă altfel nu se poate, furia trebuind să scadă, violența verbală să fie domolită, argumentarea trebuie să redevină rațională (inclusiv în știință/tehnică; expresia lasă că știu eu înseamnă renunțarea la argumentație, la dialog), lucidă și, atunci când e cazul, bazată pe știință și fapte verificate, pe argumente.
Sigur că o asemenea soluție de ieșire din furtuna urii și a curentului contestatar ar necesita o lungă perioadă de timp: nu ne facem iluzii. Poate că o generație ar trebui să treacă pentru deradicalizare, timp în care calitatea educației ar fi obligatoriu să crească în mod semnificativ și să atingă straturile sociale profunde, rămase acum captive în bulele ideologice ale ignoranței și violenței discursive. O reglementare mult mai atentă a rețelelor sociale, comparabilă cu regulile din cultura scrisă, tipărită, este necesară și pentru rețelele sociale, care reprezintă un spațiu public. Libertatea de expresie, în mod evident, nu înseamnă că poți să scrii orice în rețelele sociale. Cuvintele contează, iar libertatea de exprimare trebuie să fie responsabilă, nu un instrument al urii, al războiului, al conspiraționismului sau al deformării. Nu trebuie să ne fie teamă să reglementăm principiul liberei exprimări, pe baza rațiunii, științei, adevărului factual și respectării demnității umane. Mulți ignoră că inclusiv în Constituție libertatea de exprimare are limite expli-cite (...). De ce nu aplică autoritățile aceste limitări firești, conform Constituției, și nu blochează vocile urii?” [657]
Poate că ar merita introdusă și ideea de răzgândire, care are câteva caracteristici:
a. În primul rând, definiția din DEX: 1/ a-și schimba gândul, părerea, hotărârea; a reveni asupra unei hotărâri luate; 2/ (în legătură cu a se gândi) a reflecta bine, a chibzui îndelung (subl. C.G.) și, prin comparație, a regândi înseamnă a concepe din nou (și în alt fel). Cele două verbe au semnificații similare, dar primul – în forma scrisă cu italice – se referă la continuarea gândirii, evaluării unui gând, a unei soluții, fără o strânsă legătură cu timpul trecut între gândire și răzgândire.
b. „Printr-un efort de introspecție, de reflexie, (...) noua cumpănire așază lucrurile diferit. E limpede că acela care se răzgândește, mai presus de toate, gândește. În raport cu viitorul, ideea unei răzgândiri într-un moment ulterior caută să creeze un spațiu deschis de posibilități, ca atunci când spunem: în caz că lucrurile nu merg bine, revenim asupra deciziei și facem altfel. În acest caz precis, posibilitatea răzgândirii este asumarea unei precauții. (...) Dincolo de considerațiile de ordin etimologic sau moral, răzgândirea este mama gândirii (sublinierea – C.G.). (...) Este, de fapt, chiar atestarea gândirii, mai ales a gândirii critice care își reevaluează cu fiecare pas pe care îl face demersurile anterioare." [647]
c. Așa cum un croitor priceput măsoară de șapte ori înainte de a tăia o dată, la fel și un om cu mintea la cap gândește de șapte ori înainte de a decide o dată. Observație: Așa ar trebui să se întâmple și în tehnică. Se spune că neamțul măsoară de cinci/șapte ori și taie o dată. La noi, la români, se zice că tăiem și, poate, măsurăm!
d. Două cazuri din tehnică:
- Pentru validarea corectitudinii valorilor măsurate ale unor parametri se fac mai multe măsurări, care sunt interpretate statistic (precizia de poziționare la mașinile-unelte CNC, de exemplu);
- Tehnicile de modelare actuale permit gândirea/răzgândirea de numeroase ori, pentru a permite alegerea soluției – tehnice, tehnologice, funcționale, economice, durabile etc. – cea mai convenabilă. De exemplu: s-a modelat paleta unui generator eolian; în cca jumătate de oră au fost analizate câteva sute de variante!
e. „(...) Răzgândirea poate fi simptomul unei minți deschise. Adică apanajul spiritelor libere, al oamenilor de caracter, care au curajul de a se confrunta cu adevărul, oricare ar fi acesta. Iar dacă ne uităm în istoria culturii occidentale, există mai multe feluri diferite de a înțelege răzgândirea ca virtute. Aceștia sunt: filosoful, sfântul, omul de știință și cetățeanul democratic.
- NIETZCHE: proclamă o „reevaluare a tuturor valorilor", adică o reconfigurare a tablei personale de valori, menită să scoată individul din blazare, marasm și amorțeală. Răzgândirea este astfel asociată cu creativitatea, cu aventura, cu vitalitatea și cu curajul experimentării a cât mai multor posibilități și stiluri de viață. Iar mintea deschisă este spiritul aflat într-o devenire permanentă, un proces constant de reinventare și autostilizare, ale cărui mize sunt mai degrabă estetice decât etice.
- Pentru Karl POPPER, știința este, în fond, o artă a răzgândirii. Succesul unui om de știință rezidă în a se răzgândi asupra unei afirmații atunci când este confruntat cu probe contrare. Mintea deschisă e spiritul conștient de limitele cunoașterii. Intelectul uman e înclinat spre eroare și prejudecată; de aceea, când testăm o teorie nu trebuie să căutăm dovezi în favoarea ei, ci împotriva acesteia. Prin urmare, ceea ce definește o teorie științifică nu este adevărul ei absolut, ci falsificabilitatea, așadar capacitatea sa de a fi testată, contrazisă și, dacă e cazul, respinsă. Trial and error, încercare și eroare, experimentare și corectare. Știința nu este infailibilă, iar progresul cunoașterii nu constă în acumularea de certitudini, ci în înlocuirea erorilor trecutului cu alte explicații mai complete sau mai profunde. Iar obiectivitatea științei rezidă tocmai în faptul că nu e absolută, ci aproximativă, adică mereu supusă examinării, deschisă la noi ajustări și revizuiri. În sensul acesta, concepția lui despre cunoaștere se dovedește o lecție despre vulnerabilitatea rațiunii și despre pute-rea minții deschise de a îmbrățișa schimbarea.
- În plan politic, corespondentul minții deschise este societatea deschisă, idealul democratic ce permite înlocuirea conducătorilor fără vărsare de sânge.(...) Întrebarea crucială nu este cine ar trebui să ne conducă, ci cum ar trebui organizată societatea, astfel încât cetățenii să se poată răzgândi asupra deținătorilor puterii.
- (...) E limpede că lumea are nevoie de stabilitate și constanță, că societățile se dezvoltă prin pro-iecte statornice, întinse pe mai multe generații.(...) Pânza fragilă ce ne ține laolaltă e dată de coficientul nostru de predictibilitate. Și e neîndoielnic faptul că specia noastră vrea să aibă un viitor; acesta e posibil nu prin revoluții violente sau prin salturi oarbe în necunoscut, ci menținând o continuitate cu trecutul, fără de care prezentul ar fi lipsit de substanță și semnificație.
- Tindem să credem nu neapărat ceea ce este adevărat, ci mai degrabă ceea ce ne-ar plăcea să fie adevărat, ceea ce ne confirmă prejudecățile și ideile reconfortante. (...) În felul acesta, inerția și automatismele minții capătă nimbul legitim al coerenței, iar fanatismul și înverșunarea sunt confundate cu stăruința și fermitatea. (...) Ceea ce ne face umani este faptul că schimbarea atitudinii nu e doar o reacție automată la niște stimuli externi, ci rezultatul unui proces lăuntric complex. În sensul acesta, omul nu e doar un animal rațional, ci ființa care se răzgândește. Homo ruminans, homo retractans.(Om rumegător, om care se răzgândește – traducere potențial corectă!)." [646]
NOTĂ: Titlul articolului - Mă răzgândesc, deci exist - modifică puțin primul principiu al filosofiei lui René DESCARTES : je pense, donc je suis - în franceză, în original, sau cogito ergo sum – în latină, cu echivalentul românesc gândesc, deci exist.
