Doar EDUCAȚIA (I)

Am împrumutat titlul acestei serii de articole de la Sever VOINESCU, dintr-un articol publicat în DILEMA VECHE, Anul XIX., Nr. 973, 1-7 decembrie 2022 [521]. Pentru a justifica titlul seriei ce urmează a fi publicată, redau mai jos câteva din constatările articolului respectiv.

• Românii s-au aflat după 1990 într-o lume liberă, secularizată, tehnologizată și ideologizată, tot mai materialistă, dar cu un IQ în scădere, cu un interes cultural general tot mai mult atras spre cul­tura de confort, pentru care nu erau pregătiți; 
• Cum să fii partenerul unui stat șubred, corupt și inundat de impostură; 
• Dezinteresul părinților și interesul anapoda al statului în privința educației nu este specific doar lumii noastre: „Un principiu de pedagogie pe care ar trebui să-l aibă în vedere mai ales oamenii care fac planuri de educație este următorul: copiii nu trebuie crescuți după starea de față a neamului omenesc, ci după idealul omenirii și a întregii sale meniri" - Emmanuel KANT; și, în continuare: părinții își cresc, de obicei, copiii având în vedere doar lumea actuală, așa stricată cum e. Ei ar trebui, dimpotrivă, să le dea o educație mai bună, pentru ca din ea să rezulte o stare mai bună în viitor; 
• Soluția ar fi de găsit în școli private, care „nu ar trebui să depindă decât de judecata celor mai luminați cunoscători." Dar prestigiul cunoscătorilor a pierit de mult, iar lista cunoscătorilor luminați variază de la un grup la altul, astfel încât cunoscătorii luminați dintr-o parte se află pe lista idioților patenți a celeilalte părți. 

Cred că ar fi de interes opiniile/recomandările Regelui CAROL I referitoare la modalități de rezolva­re (la vremea lui) a unor probleme referitoare la politicieni și la educație (citez din memorie, fără a indica sursele):

Le-a declarat șefilor partidelor că nu va accep­ta niciun ministru fără doctorat în Franța. Nu au fost toți miniștrii posesori de diplome de doctor (fiecare în domeniul său), ci doar 80%, și nu toți în Franța, ci și în Germania, Austria, Belgia etc; 

• La alcătuirea guvernelor a dat mână liberă șefilor de partide, dar a insistat asupra faptului că la Externe nu acceptă decât un ministru cu doctorat la Sorbona, iar la Educație trebuie să fie, obligatoriu, Spiru HARET – la rândul lui cu doctorat la Sorbona și solicitat să rămână profesor acolo. A declinat oferta, afirmând că are de lucru acasă!
• Un episod care reliefează atât calitatea Regelui, cât și a unor politicieni: Prințul Ferdinand era în tandrețe cu Elena VĂCĂRESCU, situație în care Petre P. CARP, politician conservator, la o discuție cu Regele CAROL I, i-a spus acestuia: apoi, Măria Ta, aiasta nu se poate!, pentru că, în conformitate cu Statutul Casei Regale, îi era interzis oricărui membru al acesteia să se încurce cu români! 

Ajungem astfel la zicala românească, anume că peștele...! Care sunt calitățile conducătorilor, dar și cine-i formează pe formatori? Răspunsuri voi încer­ca să ofer pe parcursul acestor articole, folosind experiențe din multe țări, unde educația este la alte niveluri decât la noi. 

După opinia multor autori, prezentată în cele ce urmează (și cărora mă raliez integral), EDUCAȚIA – în sensul cel mai larg și care include multe aspecte ale relațiilor din societate, din instituții, din economie și, așa cum va rezulta, din industrie, este unul dintre elementele perturbatoare care vor remodela aproape toate sectoarele vieții omenirii. Este doar începutul, așa cum afirmă cei care se ocupă de prognozarea viitorului! Accentul se va pune pe activități din indus­trie – ingineri, administratori (directori, manageri), muncitori, tehnicieni.

Pentru început, un citat din experiența unui profesor și practician din SUA, referitoare la modul de pregătire a viitorilor ingineri: „Inginerii și arhitecții de sistem sunt vitali în lumea actuală complexă, multidisciplinară tehnologic. Dar cum pot fi pregătiți studenții pentru a stăpâni aceste competențe esențiale din prima zi a carierei lor?" - Kathryn WESSON, profesor la Embry-Riddle Aeronautical University (ERAU) Arizona, este un pionier în domeniul Model-Based System Engineering (Inginerie de Sistem Bazată pe Modelare - MBSE), predând, pe baza experienței, abordarea practică cu origini în standarde industriale actuale și în dezvoltare.

Modul în care gândim, concepem, producem și consumăm se schimbă rapid. Sistemele devin mai inteligente, mai conectate și din ce în ce mai autonome, având ca rezultat produse și ecosisteme de o complexitate fără precedent. În același timp, industriile sunt presate să elaboreze soluții fiabile și reziliente, dar și sustenabile. 

Pentru a face față acestor provocări, companiile adoptă Systems Engineering (SE - Ingineria Sistemelor), pentru a aborda complexitatea tehnică, economică și cea a mediului. Dar pe măsură ce solicitările privind competențele SE cresc, decalajul dintre solicitările industriei și numărul profesioniștilor calificați continuă să se lărgească. Vestea bună este că uni­versul academic încearcă să elimine acest decalaj, iar unele instituții de pionierat integrează deja MBSE – replicile digitale (digital twins) ale Ingineriilor de Sistem – în programele proprii pentru a pregăti studenții pentru cerințele ingineriei de azi și de mâine. [682]

„Viitorul, ca și toate celelalte, nu mai este nici el ce-a fost" Paul Valéry (scriitor francez).

„Spusa și-a făcut loc în multe dintre discuțiile cu privire la stările de criză și la provocările cu care ne încearcă schimbările profunde. Acele schimbări pe care, în noile limbaje, le numim schimbări transfor­mative. Și decizia pare una la fel de tranșantă ca și fatalismul transmis de cel care o rostește. (...) Acesta este sensul celebru cu care se însoțește de cele mai multe ori butada lui Valéry. Decid să ironizez viitorul în acest fel, mai ales atunci când situația de criză este atât de alambicată, încât nu mai e loc de strategie, proiecție, calcul sistemic, metodologie, gândire de limită. Într-o astfel de situație, dincolo de starea de butadă și de viitorul anapoda cu care ne încearcă noile crize, sunt obligat, de obiectivele, pasiunile și calculele mele strategice, să iau decizii cu un impact pe termen scurt, dar și lung.

Două sunt pârghiile de care am nevoie pentru a da un sens folositor acțiunilor mele. În primul rând este vorba despre gândirea critică. Trebuie să învăț modul acela de gândire în care sunt din ce în ce mai atent la toate tipurile de idei și discursuri la care sunt expus. (...) Trebuie să fiu din ce în ce mai conștient de faptul că tot ceea ce spun și gândesc poate avea consecințe și pentru altcineva, de lângă mine sau de departe. În acest caz, strategia ține mai ales de motivații și de tactici interioare. Trebuie să fiu mai atent, mai prezent, mai preocupat de efecte și consecințe.

Dincolo de gândirea critică și de practicile de antrenare a acesteia, un alt lucru la fel de impor­tant ține de instrumentele și practicile de evaluare.

Și, mai ales, de acele paradigme și roluri în care funcționează evaluatorii. (...) Persoanele și sistemele cu rolul de evaluatori trebuie să-și schimbe stilul liniar de abordare și trebuie să înceapă să gândească din ce în ce mai mult în chiar deschiderea pe care o caută în lucrurile și faptele pe care le monitorizează. Pentru că un viitor care pare că se închide nu poate fi deschis din nou decât de noile noastre moduri de evaluare.

Avem nevoie de moduri noi prin care să înțelegem lumea noastră. Pentru că nu mai putem măsura doar în metri sau, după caz, cu picioare."[664]

„Sinergia (asocierea mai multor organe, sisteme sau factori care desfășoară activități simultane) din­tre mintea și trupul unei persoane determină felul în care această persoană percepe lumea, iar acest lucru se vede mai ales în cazul artiștilor, care mărturisesc prin arta lor, de fapt, aspecte ale lumii lor interioare" [665]

„Mă surprinde faptul că în așa-zisă epocă a comunicării non-stop, a tehnologiei, oamenii sunt, de fapt, atât de nevorbiți. Și atât de disperați să se audă vorbind. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba – nimeni nu mai ascultă pe nimeni. Toți vorbesc exclusiv despre ei înșiși, uneori își exprimă gându­rile cu voce tare, orice dialog eșuează lamentabil într-un interminabil monolog – unul vorbește fără șir, celălalt tace și ascultă, cel care vorbește îl domină pe amărâtul care ascultă din politețe; e vorba de supremație aici, de care e mai șmecher. Nici măcar în bula aia simpatică de intelectuali (...) nu ne ascultăm unii pe alții, ne întrerupem, vorbim de-a valma, totul devine doar o pălăvrăgeală inutilă (așa cum în bulele de scriitori, rareori citește cineva cărțile celorlalți). Am ajuns să cred că a fi ascultat este un privilegiu. (...) Mă întreb ce s-ar alege de lumea asta dacă mâine dimineață ne-am trezi cu toții muți. Probabil că mulți s-ar apuca brusc de scris. Însă am senzația că s-au apucat deja, pentru că există și oameni nescriși, cei care cred cu convingere că viața lor este un subiect de roman, cei care cred că nu li se potrivesc carierele lor onorabile din care câștigă bani frumoși – doctori, avocați, ingineri, instalatori – și nu-și doresc decât un singur lucru: să publice cărți, să devină scriitori." [666]

Câteva considerații:

• mare parte din conținutul acestor articole provine din materialele pe care le primesc zilnic, din diferite colțuri ale lumii;
• Încerc să mă familiarizez cu noțiunile, problemele abordate în aceste materiale și, apoi, să le fac cunoscute potențialilor cititori. Cele prezentate sunt selecții din acele materiale, selecție efectuată în conformitate cu nivelul meu de cunoștințe în domeniile respective, și considerând că aceste selecții pot incita cititorul să caute materialele listate în bibliografie;
• Este posibil ca, pe baza unor materiale primite ulterior redactării aces­tor articole, sau a identificării unor informații neglijate la un moment dat, să revin cu completările pe care le consider utile;
• Cred că este folositor ca, în anumite situații, conjuncturi, să citez din gândirea unor persoane care au avut ceva de spus cu privire la un anumit aspect al vieții.

Există o motivație care pune la grea încer­care, nu numai procesul educațional în ansamblul lui, ci întregul concept de educație. De fapt, este vorba despre pregătirea profesională, indiferent de domeniu sau de nivelul de pregătire, și de actua-lizarea permanentă a cunoștințelor, adică învățarea continuă. La ora actuală, această motivație, pen­tru toate tipurile de industrii, este concretizată de A Patra Revoluție Industrială, cunoscută ca Industry 4.0 sau 4IR. 

În [713] se explică ce reprezintă A Patra Revoluție Industrială: aceasta este, de fapt o fază a digitalizării sectorului industrial, motivată de tendințele pertur­batoare, care includ patru tipuri fundamentale de tehnologii, cum sunt: 

1. Conectivitate, date și putere de calcul: tehnologie cloud, Internet, blockchain (sistem de blocuri interconectate, un fel de registru contabil pentru tranzacții, în mod distribuit), senzori; 

2. Analize și informații: analize evoluate, învățare automată (machine learning), inteligență artificială (AI = IA); 

3. Interacțiune om-mașină: realitate virtuală (VR) și realitate augmentată (AR), robotică și automatizări, autovehicule autonome; 

4. Tehnologii evoluate: fabricația aditivă (printare 3D), energii regenerabile, nanotehnologii. 

Tehnologiile sunt doar o parte a ecuației; în cadrul acestei revoluții companiile trebuie să se asigure că muncitorii (de fapt, toți angajații) sunt pregătiți corespunzător prin perfecționare și reca­lificare. În cadrul unor conferințe internaționale, experți în viitorul fabricației au subliniat problemele legate de dezvoltarea forței de muncă și schimbarea mentalităților (printre acestea se numără: învățare și evoluție; responsabilitate și asumare; colaborare și conectare; consecințe și apreciere; vocea muncitoru­lui – înțelegerea unor nevoi ascunse). 

Plecând de la aceste cerințe, companiile de frunte (așa numitele lighthouses – companii far), împreună cu furnizori de tehnologii avansate, cu universități etc.,au elaborat proceduri, metode care să satisfacă cerințele actuale ale forței de muncă: în activitate sau viitoare [713]. 

Dar cine suntem astăzi? Au apărut opinii legate de condițiile situării ființei umane în noianul, oceanele de informații și de condiții necesare nu numai încadrării într-o poziție de confort, de bunăstare, ci și de supraviețuire – indivizi și structuri colective (com­panii industriale, de exemplu). Câteva considerații: 

• Vastitatea și diversitatea informațiilor nedumerește, copleșește, amorțește curiozitatea/ nevoia. Suntem aproape incapabili să alegem ce ne este util. Epoca actuală a informațiilor per­mite răspândirea ignoranței la fel ca răspândirea cunoașterii. E mult mai ușor să preluăm cunoaștere gata ambalată, prefăcută sau prefabricată, deseori alterată și falsificată. Este mai la îndemână să respingem cunoașterea – aceasta ne încurcă, ne contrazice, ne face vulnerabili. Ignoranța benevolă ne face să ignorăm aproape toate domeniile – isto­rie, educație, cultură, arte, știința/tehnologia, natura, geografia, lumea etc. Mark TWAIN: „Suntem cu toții ignoranți, dar nu pe aceleași teme." [583]
• Ignoranța are cel puțin trei surse majore: 

a. O sursă naturală – ne naștem neînvățați, neștiutori. Educația este cea care pune cel mai mult în mișcare motoarele cunoașterii; 

b. Poate fi înțeleasă ca un tărâm pierdut, adică să cunoaștem într-o anumită direcție, ignorându-le pe altele; 

c. Există ignoranța strategică, deliberat fabricată pentru a zdruncina încrederea în cunoaștere – științifică, medicală. Organizează îndoiala, incertitu­dinea și răspândește dezinformarea [585].

„Scopul educației este de a oferi unui individ un echilibru general de abilități, care să îi permită să înțeleagă lumea, mai degrabă decât s-o calculeze în sistem de algoritmi. (...) Interfețele creier-mașină ne conduc la ultracompetențe în domenii specifice. Acest lucru va ridica și problema interacțiunilor dintre acești indivizi care vor căpăta o experiență (NU expertiză!!!) unică, dar nu vor avea un teren comun, de parcă ar vorbi o altă limbă. Atunci când ne obișnuim creierul să delegăm o cantitate mare de informații mașinilor, acest lucru ne afectează grav rezerva cognitivă – capitalul nostru de cunoștințe și abilități pe care fie-care le construim, sau ar trebui s-o facem, de-a lungul vieții. Acest capital este vital, nu doar pentru dezvoltare personală, ci și pentru o mai bună rezistență în fața efectelor negative ale vârstei și pentru a întârzia posibila apariție a bolilor neurodegenerative (ex. Alzheimer)” - Francis EUSTACHE. Tot el amintește că omul a apelat la suporturi externe pentru a-și consolida și amplifica memoria internă. „În trecut, erau pereții peșterilor, sulurile de papirus, tăblițele de lut sau pergamentele; astăzi, avem microprocesoare, nori (cloud) virtuali și hard disk–uri." Cu toate acestea, suportul „de odinioară" implica mai mult decât tastarea unor butoane, pe care nici nu le mai privim, sau chiar interogarea orală a mașinilor: implica scrisul sau desenatul de mână, două activități care imprimă mult mai bine o informație în creier. 

„Scrisul de mână este și va rămâne indispensabil. Este foarte important pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor. (...) Activitatea creierului, atunci când scriem de mână, ajută și la promovarea lecturii. (...) Scrisul de mână este, de asemenea, de mare importanță pentru creativitate și înțelegerea conținutului. Dacă scriem fluent, putem recunoaște și literele mult mai repede” - Marianela Diaz Meyer. 

Potrivit unui alt studiu (...), studenții care și-au luat notițe pe tablete au fost mai puțin capabili să proceseze și să memoreze conținutul decât cei care au scris cu pixul pe hârtie. (...) Când învățăm să scriem de mână, mișcarea coordonată de creier ne face să memorăm mult mai bine. (...) „Or, asta înseamnă că, dacă nu mai învățăm să scriem de mână, capacitatea noastră de recunoaștere a literelor și de memorare va scădea” – Jean-Luc Vrelay, cercetător în neuroștiințe (CNRS – Centrul Național de Cercetare Științifică – Franța). 

Un alt studiu (Universitatea Harvard) a arătat că medicii care elaborează un diagnostic utilizând, în special, cercetarea pe Internet greșesc de mai multe ori decât cei care își utilizează pentru aceasta informațiile interne, adică cele create din experiența căpătată de-a lungul timpului, din educație, dar și din discuțiile cu alți doctori sau cu pacienții.

„Câtă încredere putem avea în Inteligența Artificială? Pe când informațiile disponibile într-un dicționar, o enciclopedie, o carte sau chiar într-un ziar sunt rar puse sub semnul întrebării, pentru că sunt scrise de autori identificați, din date care provin din cercetări și studii realizate de oameni reali, răspunsurile oferite de mecanismele Inteligenței Artificiale nu sunt 100% de încredere (...). Acestea dau un răspuns probabil, nu un răspuns exact” – Raja CHATILA, profesor de robotică.

În articolul din numărul viitor voi continua cu considerații despre Inteligența Artificială, dar mai ales cu cele legate de cultură și educație, dezbătând în același timp și ideea de răzgândire.