Acest episod din seria „Doar educația” își propune să aducă tema în zona realităților incomode, acolo unde educația nu mai este un ideal abstract, ci criteriul ultim al supraviețuirii morale și instituționale. Pornind de la observații despre natură, despre mecanismele adaptării și despre felul în care crizele scot la iveală structura profundă a comunităților, textul urmărește o idee centrală: în lipsa educației autentice, omul devine vulnerabil nu doar economic sau profesional, ci mai ales intelectual și civic.
„O națiune care-și îmbracă trădătorii în mătase și își pune generalii eroi să măture străzile este condamnată”- Costică PLEȘCAN; Arhiva interzisă.
„Cultura este suma tuturor formelor de artă, de iubire și de gândire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puțin înrobit” - André MALRAUX.
În multe materiale referitoare la management/conducere, indiferent de domeniul de activitate, una dintre problemele esențiale care se evidențiază/trebuie luată în considerare este poziția conducătorului/individului în cazul apariției unor factori perturbatori.
Adică modificarea – uneori drastică/dramatică – a condițiilor/parametrilor în care se desfășoară viața, activitatea, indiferent de domeniu. Afirmam și cu altă ocazie faptul că omul s-a inspirat (a copiat) în tot ce face sau creează fie de la/pe el însuși (funcții ale corpului, mecanisme de realizare a funcțiilor), fie s-a inspirat din natură, cu două excepții, care nu există în natură: roata și lumina laser.
Într-o recentă emisiune tv (VIASAT NATURE) referitoare la natură, se prezentau condițiile foarte grele din deșertul Namib (Africa de Răsărit), unde umezeala originară din oceanul Atlantic învecinat este oprită de către formațiunile muntoase de pe litoral. Și totuși, există viață și în aceste condiții – de la insecte, ierbivore, la reptile, păsări, până la mamifere (neamul focilor, care se răsfață pe coasta oceanului) și vegetație. Un comentariu pe care-l consider pertinent și pentru activitatea umană afirma că, pentru a reuși să supraviețuiești în acele condiții (și nu numai), trebuie să fii inteligent/deștept și să ai ași în mânecă, adică soluții alternative, care țin cont de noile/potențialele condiții.
Surprizele pot fi de diferite tipuri, ele apărând atât în viața privată, cât și în cea socială, politică. Fiecare individ este afectat sentimental, mental, fizic, material de aceste perturbații. Se aude de multe ori în discuții – familiale, pe stradă, în societate sau la locul de muncă - faptul că apar întâmplări nemaipomenite în țară și peste tot în lume. Cine poate spune că aceste întâmpări neobișnuite – războaie, inundații, furtuni puternice, înghețuri, revolte, incendii etc., se petrec doar în timpul vieții noastre și prea rar în alte vremuri?! Odată cu dezvoltarea tehnicii și tehnologiilor, întregul Glob Pământesc a devenit un SAT. Mult mai mare, dar tot un sat. Veștile, în special cele rele/groaznice, își fac mult mai des loc în emisiunile de știri decât informațiile pozitive. Pe măsură ce tehnologiile avansează, știrile sunt disponibile aproape instantaneu (transmisiuni în direct/live) cu multiple reluări ulterioare. Indiferent în ce zonă a Globului au loc. Setea de excepțional, de elemente/fapte ieșite din comun atrage tot mai mulți interesați de astfel de evenimente, dar mai puțin de cauzele producerii lor. Acestea sunt realități ale canalelor de știri! Dacă ne referim la canalele de distracții, amuzament, spectacol m-am întrebat de multe ori care sunt învățămintele dobândite de ascultătorii/spectatorii credincioși acestor emisiuni. Cu riscul de a fi blamat (sau chiar înjurat) mulți dintre aceștia au ca ideal în viață satisfacerea zonelor de la brâu în jos ale corpului.
În cele ce urmează prezint câteva din aspecte ale vieții care sunt urmări atât ale educației, cât și ale culturii ce ar fi urmarea acesteia.
„Se studiază probleme legate de influența culturii asupra educației. Dar rezultatele privind efectele culturii și educației nu sunt unitare/concordante, din cauza mai multor factori, cu efecte cumulative: calitatea școlii, familiei și grupurile de colegi/egali, care interacționează în moduri diferite, în funcție de contextul cultural, influențând dezvoltarea și învățarea; efecte posibile genetice (insuficient studiate, deocamdată) sau ale tradițiilor. Cercetările privind educația cu o abordare eco-culturală par promițătoare, deoarece leagă condițiile culturale de procesele educaționale și psihologice. O ipoteză de bază este că în cazul în care obiectivele și practicile educaționale sunt relevante într-o cultură, se așteaptă la dezvoltări calificate sau la abilități aferente. Un alt subiect în discuție este inteligența, care este considerată o adaptare a activităților mentale la mediu, care necesită măsuri culturale specifice ale acțiunilor inteligente specifice culturii educaționale și condiții corespunzătoare dezvoltării sale."[ XIAO, Yao; WRIGHT, Handel Kashope: 2023, International Encyclopedia of Education, Fourth Edition].
Din aceste câteva aspecte rezultă marea complexitate a abordării și aplicării unor reguli care să conducă la realizarea, consolidarea și continuitatea bazelor unei educații și a unei culturi solide – adaptate condițiilor specifice, dar care să permită și dialogul cu culturi similare sau mult diferite. În cazul nostru, ca popor, istoria - sub toate formele ei și experiențele pozitive ale înaintașilor trebuie să ne fie îndreptar – azi și mâine. Dar ce fel de istorie se învață astăzi? De la fapte, învățăminte, urmări, până la realizări – naționale sau internaționale – care au propulsat popoare și lumea întreagă în epoci de progres, dar și de dezastre (inclusiv cele actuale).
NOTE:
1. Cu ani în urmă am văzut o scenă dintr-un film italian, a cărui acțiune se desfășura într-un oraș din sud. Un bărbat matur, în putere, dormea pe asfalt (pardosit cu cartoane), la umbra unei case și era acoperit cu niște ziare. Un alt bărbat s-a apropiat și, cunoscându-l, i s-a adresat: Giovanni, andiamo lavorare – hai să mergem să muncim! Și a răspuns Giovanni: Mangiato oggi (am mâncat astăzi!) Dar mâine?!
2. Un fost candidat la Președinția României (alegeri anulate, dar soldate cu numeroase controverse interne și externe) a fost întrebat care-i sunt sursele de existență. Pentru un individ rațional, contemporan răspunsul ar crea confuzie, uimire și alte reacții nu neapărat pozitive: Divinitatea are grijă de mine (redau aproximativ răspunsul șocant, din memorie). O astfel de persoană și-ar putea asuma responsabilitățile conducerii unui popor, a unei țări, în contextul atâtor relații complexe și diverse de pe tot Globul? Și care ar fi rezultatele unei astfel de alegeri?
Cum poate fi calificat un alegător care crede că litrul de combustibil va fi de un leu, că pentru a primi o casă/un apartament sunt suficienți douăzeci de mii Euro, că se elimină informațiile din apă și altele de aceeași categorie? Cum poate face distincție între realitatea imediată sau de perspectivă și să alunge aberațiile și gogorițele de campanie electorală? Din punctul meu de vedere, educația și cultura, sunt sigurele modalități de a ține calea dreaptă a oricărui muritor. A lua de bune aberațiile și gogoșile electorale, chiar dacă au ca suport pedepsirea politicienilor (mulți dintre ei politruci) care nu și-au respectat angajamentele electorale, nu înseamnă că aruncarea apei murdare împreună cu copilul spălat ar fi o soluție valabilă!
„Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă! Este complice!” George ORWELL
3. Am avut perioade faste, cu creșterea nivelului de trai (care ar fi putut avea un ritm mult mai rapid, dacă nu ar fi fost puse în practică sloganuri de tipul: noi muncim, noi nu gândim; moarte intelectualilor; golani (cu referire la contestatarii unuia din stâlpii comunismului cu față umană); proprietatea - un moft și culminând cu o categorie socială care a venit în capitală să facă ordine de mai multe ori. Acestora li se adaugă și băieții deștepți, urmașii urmașilor...Imaginea României era deosebită, până când a fost dărâmată de cele de mai sus (în special mineriadele). Potențialul uman, resursele naturale (începând cu agricultura ș.a.) ne-ar fi îndreptățit să aspirăm la alte condiții de viață! Dar...au năvălit (nu numai peste noi ca popor) vremuri tulburi, periculoase, cu încetiniri (sperăm să nu fie și reculuri) ale ritmului de dezvoltare. Cei care suferă cel mai mult sunt pensionarii cu pensii mici. Nu vreau să fiu cinic, dar câți dintre aceștia s-au gândit că va veni o zi în care pensia le va fi (probabil) singura sursă de venit, dar una modestă.
Una din îndatoririle unui guvern este să asigure bunăstarea poporului pe care-l conduce. Dar individul nu are responsabilități în acest sens? Aș vrea să prezint câteva situații diferite:
a. La un liceu din jud. Prahova, în perioada anilor 1920, la examenul de bacalaureat a participat și Primul Ministru în funcție. Acesta a fost foarte plăcut impresionat de răspunsurile unuia dintre candidați și, după întocmirea formelor legale, l-a rugat pe directorul școlii să-l invite pe tânăr să stea de vorbă. După felicitări, l-a întrebat pe tânăr ce vrea să urmeze ca studii. Demn, acesta i-a răspuns că va rămâne acasă să-și ajute familia, pentru că tatăl său nu-l poate susține la școli înalte (facultate). Convins de calitățile tânărului a mijlocit ca acesta să primească o bursă de studii. După rezultate deosebite în țară, i s-a oferit junelui o bursă pentru a putea studia în străinătate (Germania). Și-a încheiat cu brio studiile și, la întoarcerea acasă, i s-a facilitat accesul la fonduri pentru a începe o afacere (pe baza cunoștințelor dobândite și a calităților acestora). Afacerea s-a dezvoltat și înainte de venirea comunismului fabrica MOCIORNIȚĂ a avut un succes deosebit – sute de angajați, produse vândute și afară etc.
b. După plecarea din Institutul de cercetări-proiectări mașini-unelte (ICPMUA) am fost angajat într-unul din modulele desprinse din Fabrica de Mașini-Unelte și Agregate (IMUAB) – denumit ARMUS. Fabrica se specializase și avea personalul și dotările pentru a putea realiza mașini-unelte (super)grele, cu piețe de desfacere multiple. Am fost oprit, într-una din zile, de un muncitor care știa cine sunt, fără ca eu să știu cine este și mi s-a adresat, la un moment dat cam așa; Hai domnu' inginer ce vă tot plângeți, că toată ziua sunteți scârța-scârța pe hârtie (sau ceva similar). Am cumpănit câteva clipe și l-am întrebat dacă nu vrea să facem schimb. Replica a venit aproape instantaneu: ce, sunt nebun, să mă doară capul? Mentalitatea diferă esențial față de primul caz.
c. Recent, am văzut pe social-media răspunsuri ale unor viitori absolvenți de liceu de matematică-fizică. Întrebările erau din geografie, literatură, dar răspunsurile au fost aiuritoare: ori necunoscute, ori aberante. Să nu știi care este orașul de pe Bega și să plasezi Bega prin zona Buzăului, să nu știi numele personajului principal din romanul preferat; să nu știi ce animal este prezent pe stema țării tale etc., etc. Aceștia sunt reprezentanți ai viitorului țării!
4. Președintele uneia din marile țări europene, la opoziția președintelui dintr-o țară estică față de o anumită problemă de interes european a avut o replică nedemnă de un politician aflat în acea poziție: (președintele țării esteuropene) a ratat o bună ocazie de a tăcea!
5. Ce să mai spunem despre operațiunea specială din apropierea granițelor noastre (care durează de peste 4 ani!), despre pretențiile unui președinte de (singura) mare putere (militară) actuală față de aliați, vecini etc.?
6. „Mai întâlnim astăzi oameni de onoare? () Sau oameni de cuvânt, sau oameni cu cultul muncii plină de râvnă, cea care aspiră la desăvârșire? Și lista de însușiri omenești aflate în pericol e lungă. Ea cuprinde amabilitatea, generozitatea/ altruismul.() Dar și devotamentul până la sacrificiu. Dar și onestitatea acelor semeni capabili să apere adevărul fie și cu prețul pierderii libertății ori a vieții.() Da, actualmente, lipsa de afecțiune, spiritul necultivat, ignoranța, invidia, răutatea, agresivitatea, un soi nou de primitivism sunt tot mai prezente în societate. În schimb, atenția și grija pentru celălalt, empatia, cavalerismul, bunul gust, subtilitatea, distincția intelectuală au devenit o rara avis.” (Gabriel CHIFU: schimbarea lăuntrică; România literară, numărul7/13 februarie 2026).
Încerc să completez cu alte întrebări: unde și în ce fază a vieții se pot înstăpâni simțăminte pozitive? Dacă s-au infiltrat în anumiți semeni ai noștri sentimente negative, cum pot fi eradicate și revenirea păcătosului la sentimente/atitudini pozitive? Îndrăznesc să dau singur răspunsuri (bazate în continuare pe studii de specialitate și pe observații directe din natură): doar educația, care, la rândul ei, poate forma cultura sub multiplele sale forme/aspecte.
7. Experiența nu poate fi înlocuită de nimeni. Armata SUA (US Army) este formată din militari, care, cu o dăruire totală îndeplinesc misiunea ce le este încredințată. Inovarea și tehnologia sunt cele care le asigură superioritate tehnică. În armata americană nimeni nu este lăsat în urmă, sau, cu alte cuvinte, cel/cei aflat/aflați în pericol (rănit sau mort) nu este părăsit, ci este purtat până în liniile proprii, cu prețul sacrificiului suprem. Învățarea și comunicarea asigură transferuri tehnologice, dar și de cultură. Credința față de țară, patriotismul nu au fost niciodată demonetizate cum s-a întâmplat la noi – și cum persistă la o anumită gloată (ori plătită să se comporte grobian, ori așa consideră că este folositor să-și ajute țara), care urlă la discursuri solemne, inclusiv la spunerea unor rugăciuni.
8. Ani de zile justiția – mai precis slujitorii săi: judecători, procurori – a fost subiect de discuții mai ales publice și mai puțin parlamentare. Discuțiile aveau mai multe subiecte:
a. Vârsta de pensionare de ordinul a 50 de ani. În SUA, cazul fostului Președinte al Venezuelei a fost încredințat unui judecător de 92 (nouăzecișidoi) de ani! Ai noștri clachează la vârste mult mai fragede, sau își pierd uzul rațiunii?
b. Nu știu care au fost etapele, hotărârile care au stabilit actualele cuantumuri ale salariilor și pensiilor magistraților. Aproape toată lumea le consideră nesimțite în raport cu nivelul salariilor din instituțiile publice. În cadrul discuțiilor privind diminuarea cheltuielilor statului, dar și la insistența conducerii UE, s-a propus diminuarea pensiilor magistraților și creșterea vârstei de pensionare lungite pe o perioadă de peste 10 ani. Nemulțumiri agresive, amenințări – bazate pe civismul și solidarității sociale?!
c. România pierde mulți bani în urma hotărârilor Curții Drepturilor Omului (dacă nu greșesc) în procese ale unor cetățeni români, care contestă deciziile definitive ale instanțelor românești. Pagubele le plătim toți, din buget, magistrații români spălându-se pe mâini! Recent am aflat că în ITALIA ar fi situații similare, dar se caută îndreptarea acestor anomalii.
d. Multe procese durează atât de mulți ani, încât faptele (hoții, dare de mită etc.) se prescriu și păgubaș este statul – adică noi!!! Alți inculpați sau deja condamnați nu au interdicție de părăsire a țării...dar o părăsesc, neexistând o hotărâre în acest sens. Aducerea vinovaților (condamnați definitiv ulterior) în țară pentru ispășirea pedepselor este fie aproape imposibilă (în funcție de spatele acestora sau de motive legate de drepturile omului - cu referire la cei încarcerați pentru că de pălmași nu este cazul să ne preocupăm!) Magistrații sunt, din nou, cu mâinile curate!
e. Din puținătatea cunoștințelor mele juridice se iscă o întrebare: cât este de corect, just ca în disputa dintre două entități (indiferent de ce tip) una să aibă dreptul de a emite sentința? Este cazul diferendului dintre Guvern și CCR, în care aceasta din urmă are dreptul de a emite o decizie necontestabilă. În democrație există trei puteri, niciuna neavând
puterea totală: puterea administrativă (guvern, președinte etc.); puterea legislativă (parlament) și puterea judecătorească. Pentru fiecare există ac de cojocul ei, adică posibilitatea de a-i îngrădi drepturile. La noi de ce nu se poate ?! Există un joc de societate în care cei doi parteneri fac, la un semnal, câte o configurație a mâinii, și anume: pumnul strâns înseamnă bolovan, piatră; palma deschisă înseamnă hârtie; degetele arătător și mijlociu desfăcute însemnă foarfecă. Regula este următoarea: jucătorii fac simultan un semn, care are următoarea semnificație: piatra sfărâmă foarfeca, foarfeca taie hârtia și hârtia învelește piatra. Niciuna din aceste figuri nu are putere absolută. Pentru fiecare există un ac de cojoc! Înțeleg că în democrație este prevăzută aceeași regulă: dar de ce nu se aplică?
Cred că se aplică și astăzi morala fabulei lui Gr. ALEXANDRESCU: noi vrem egalitate, dar nu pentru căței! Mă întreb care este nivelul de cultură sau care sunt simțămintele profesionale și patriotice ale unora din tagma (caracterul cu tentă peiorativă vreau să-l artribui doar celor care s-ar face posesori ai unor atari beteșuguri!!!) magistraților, care nu numai că nu se simt cu musca pe căciulă, dar devin vocali, recurg la diferite tertipuri, dintre care, unele, i-ar descalifica și ca oameni obișnuiți!
Referitor la actuala solidaritate socială se potrivește fabula lui Alecu DONICI – racul, broasca și știuca. Acestea s-au apucat într-o zi să aducă un sac de grăunțe de pe mal, dar eforturile erau în zadar, pentru că se trăgea neunit de sac. Concluzia fabulei este așa-i și la omenire/ când în obște nu-i unire/nici o trabă nu se face/cu izbândă și cu pace. Exemple poate găsi fiecare în orice domeniu de activitate și, cu deosebire, în politică! Nu pare o situație similară (dacă nu identică) celei din guvernul actual al României: suntem o coaliție (adică am căzut de acord), suntem de acord cu anumite măsuri (chit că sunt intens dezbătute), dar în public – la televizor sau pe rețelele sociale se folosește vuvuzeaua!
Răzgândirea nu înseamnă doar o desprindere de trecut, de remușcări inutile, ci este, totodată, și o desprindere de sine – o continuă evadare din rutină, din convenție, din cadrele fixe ale unei existențe docile, mediocre și inerte. [646]
9. „Ca să ajungi ministru în România mai veche, de dinaintea „dictaturii proletariatului”, trebuia să ai un anumit tip de prestigiu, câştigat înainte de obţinerea portofoliului: să ai studii solide într-o meserie sau alta, să fi jucat un rol bine profilat într-o conjunctură istorică sau alta, să nu fii suspect de hoţie („în formă continuată” – cum se spune în limbaj juridic), să fi dovedit onestitate, simţ al onoarei, tărie de caracter. Sau, măcar, să fii de familie bună. Asta nu era, desigur, o garanţie de performanţă politică, dar implica, măcar, o bună educaţie „de-acasă”, cunoașterea avizată a limbii proprii, a câtorva limbi străine, a bunelor maniere. Ceva cultură şi ceva bun gust erau, de asemenea, incluse. Nu ţin să idealizez „vremurile de altădată”, nu pretind că n-au existat niciodată pe scena noastră publică miniştri proşti sau mediocri, malversaţiuni, erori, accidente de parcurs, mai mult sau mai puţin grave. Observ, doar, că portretele elitelor noastre politice erau mai „transparente” şi că traiectoria (pre-condiţiile, etapele, orientarea) unei adevărate cariere politice presupunea un anumit coeficient de previzibilitate. Nu vreau nici să tratez orice figură a noilor guvernări cu o răutăcioasă prezumţie de incompetenţă, semidoctism, inadecvare. Nu exclud posibilitatea unor surprize încurajatoare, chiar când premisele nu păreau să le anticipeze." Andrei PLEȘU. Ce-au fost și ce-au ajuns miniștrii noștri; DILEMA Veche, nr. 1005, 13-19 iulie 2023.
Autorul articolului enumeră, spre comparație, numele vechilor și noilor miniștri! Inclusiv studiile și activitatea primilor!
„Partidele negociază în forță alte ministere. În cei treizeci și ceva de ani de libertate, dezastrul este în sănătate, educație și, în curând, prin consecință, în cultură. Cineva needucat nu are nevoie de cultură.
(...) Se știe că „Interimatul" restricționează multe. Sau poate că nu. Sau poate doar în unele cazuri. De ce ne complacem cu toții, la urma urmelor, în jocul puterii, al lipsei de transparență, al circuitului de telefoane și al influențelor, ca la Caragiale, pentru a obține favoritisme fel de fel și, mai ales, al absenței opiniilor diferite decât cele de la „centru"?
Unii au obosit și le este silă, alții mai pot rezolva câte ceva prin autoritatea incontestabilă a numelui în numele unor principii sau al unor proiecte care contează și sunt oprite de neica nimeni. Cei mai mulți, însă, tac. Profesional și, mai ales, moral. (...) Maiorescu este atât de actual, peisajul s-a degradat și este plin de un amestec periculos de consistență și inconsistență, de confuzii și de zgomot pe rețelele de socializare." [574]
„Nu va ajunge primul la țintă cel ce merge mai repede, ci cel care știe unde merge” - SENECA
„Cine învață merge înainte; cine nu – dă înapoi” – proverb turcesc.
„Învățând pe alții înveți de două ori” – proverb franțuzesc.
„Învățătura care nu intră decât în ochi și în urechi, seamănă cu un prânz luat în vis” - proverb chinezesc.
10. Succesele lui GENGHIS HAN s-au datorat înțelepciunii de a găsi și promova oameni capabili, care să dovedească și să se perfecționeze continuu.
Împăratul NAPOLEON este considerat primul șef de stat care a considerat meritocrația ca singurul element determinant în promovare: armată, administrație, politică, justiție.
„Diferența decisivă (și catastrofală) dintre Federația Rusă și Occident este legată de existența și respectarea unor reguli. Occidentul crede în reguli și se străduiește să le respecte. Federația Rusă nu-și pune problema să respecte vreo regulă, pur și simplu pentru că nu crede în existența vreuneia. Federația Rusă câștigă pe mâna unui adversar care își impune singur limite, care nu acceptă să se comporte ca și cum totul e permis, care nu crede în bunul-plac al șefilor, în arbitrar, în confruntarea irațională, în negocierea necinstită, în vorbe goale, în proceduri de camuflaj – pe scurt, în raporturi necivilizate, imprevizibile, în afacerea tuturor codurilor, fie ele tratate parafate prin consens, datorii de onoare sau, măcar, reflexe de bun simț” Andrei PLEȘU: Slăbiciunile Occidentului; DILEMA. Anul I, nr.1, 7-13 martie 2024.
„Astăzi, tehnologia are virulența unei noi profeții. Fiecare val de inovație tehnologică cutremură lumea din temelii și alimentează speculațiile care variază de la viitorul luminos în care Inteligența Artificială ne-ar ajuta să vindecăm cancerul, la scenarii apocaliptice în care întreaga omenire se prăbușește () după ce, în prealabil, aproape toți ne vom fi pierdut locurile de muncă. Ca orice profeție, și Inteligența Artificială își are evangheliștii săi” Valentina COVACI: Religie în epoca Inteligenței Artificiale; DILEMA, Anul I, nr.1, 7-13 martie 2024.
NOTĂ: Oare ziariștii care prezintă publicului realizări din știință și tehnologie sunt realmente pregătiți în acest sens, percep aspectele pozitive și negative ale unor astfel de realizări? Există, de multe ori, senzația că, alergând după senzațional se sare șaua, constatându-se ulterior că nu a fost decât un nor de fum!
„Prin predarea lecțiilor din spatele tehnologiei, pregătim studenții să supraviețuiască într-o lume cu o abundență de instrumente. Tehnolgia a devenit atât de înglobată în viața zilnică, încât uităm adesea scopul acesteia: de a ne ajuta să ne realizăm sarcinile mai eficient. Indiferent dacă este vorba de rezolvarea unei probleme de matematică cu AI, solicitând GPS să ne conducă la cea mai apropiată cafenea sau permițând elaborarea unui referat studențesc, instrumentele sunt tot atât de bune ca oamenii care le folosesc. Atunci când instrumentul se defectează, dă erori sau ne îndrumă greșit sarcina de bază trebuind să fie completată. Pentru educatori, realitatea ridică o problemă esențială: învățăm studenții priceperea din spatele tehnologiei, sau externalizăm neintenționat modul lor de gândire dispozitivelor?” [772]
„Aceste site-uri pentru dezvoltare profesională pentru educatori vor ajuta profesorii să-și reîmprospăteze și actualizeze pregătirea. Educația nu se termină niciodată pentru profesori (NOTĂ: practic, educația și învățarea trebuie să fie preocupări pe întregul parcurs al vieții active – cel puțin). Chiar dacă educația continuă nu este solicitată prin lege, educatorii se străduiesc să-și aprofundeze cunoștințele din domeniu, fiind la curent cu cele mai recente cercetări, perfecționându-și aptitudinile de predare și învățând să folosească instrumentele tehnologiei de educație.” [716]
Într-una din emisiunile deosebit de interesante ale lui, Sir David ATTENBOROUGH (biolog, specialist în istorie naturală, realizator de emisiuni de știință englez) vorbește despre o specie de artropode (furnici, în cazul de față), care formeză colonii de ordinul a 80 milioane indivizi!!! Insectele (unele din ele) taie frunze de la diferiți copaci (de pe o rază de cca. 100m, enorm pentru ele) și le transportă în mușuroi (greutatea unei frunze tăiate depășește cu mult greutatea insectei), pentru a hrăni o specie de ciuperci. Acestea transformă frunzele (pe care furnicile nu le pot digera) în zaharuri, pe care le digeră furnicile.
Dacă frunzele îi plac ciupercii, aceasta emite feromoni care încurajează furnicile să mai aducă frunze de același tip. Dacă nu-i plac frunzele, emite alt fel de feromoni, care indică faptul că acele frunze nu-i plac și să nu mai aducă acel tip de frunze. Se pare că ar fi prima formă de agricultură!!! (emisiune de la postul tv VIASAT NATURE).
Cum se administrează (gestionează!) o astfel de comunitate, fără certuri, revolte, greve? De ce noi oamenii nu le putem lua exemplul?! Spunem că avem cunoștințe, experiență, mijloace de comunicare adecvate, reguli de comportament și multe altele, care ne-au adus la o stare de dezbinare, de continui controverse, care consumă energia societății în zadar, nu pentru beneficiile acesteia. Soluția o constituie, din nou, educația și cultura.
- Insulele GALAPAGOS sunt atacate la fiecare șapte ani de influențele curentului El NIŇO, care diminuează mult cantitatea algelor verzi submarine, cu care se hrănesc iguanele. S-au constatat două situații:
fie consumă alge maro, pe care nu le pot digera, dar dau senzația de sătul, dar mor sătule.
fie își diminuează ritmul biologic: își pot diminua organele, inclusiv scheletul cu câteva zeci de procente, ceea ce conduce la scăderea necesarului de energie/alimente.
- La reflux, coralii de suprafață sunt expuși unor temperaturi prea mari și la radiații ultra-violete. Pentru a se proteja, secretă un mucus, ca o pelerină de protecție.
- Bâtlanii de pe una din insulele GALAPAGOS au penaj gri, fiind confundați cu mediul vulcanic. Sunt mulți crabi, care constituie hrana preferată a păsărilor. Maturii sunt de o culoare roșu aprins, ușor de detectat în mediu, dar au carapacea și scheletul nedigerabile. Sunt comestibili doar cei tineri, dar aceștia au carapacea gri, greu de distins în mediu.
- La intervale de zeci, sute de milioane de ani, au avut loc extincții aproape totale ale vieții de pe planeta PĂMÂNT (se consideră că au fost cinci, până acum). Una dintre ele a avut ca urmare dispariția dinozaurilor, ceea ce a făcut loc unor ființe mult mai mici, precursoare ale apariției omului. Dispariția unei singure specii de plante poate duce la dispariția unei specii de insecte polenizatoare, care poate duce la dispariția unui tufiș, care poate duce la dispariție unui animal etc., etc. De aceea, conservarea a ceea ce există sau este cunoscut are o mare importanță. Au fost create, din această cauză, BĂNCI DE SEMINȚE din toată lumea (KEW în Marea Britanie și SVALBARD în Norvegia), care au ca scop conservarea semințelor tuturor plantelor cunoscute pentru a putea face față unor potențiale catastrofe (naturale...sau cine știe?!). S-au descoperit recent în Israel semințe de palmier din fostul palat al regelui IROD (de acum peste 2000 de ani), care sunt vii și pot germina și da naștere unor noi copaci.
NOTĂ: Am cules aceste informații din emisiuni ale postului tv VIASAT NATURE.
- Explicația existenței și răspândirii elefanților este urmare a unei vieți intense de familie. Existența și răspândirea lor a făcut posibilă apariția omului, ca urmare a influenței elefanților asupra zonelor împădurite: doborând copaci au creat poteci și zone în care anumite specii de maimuțe au putut coborî în siguranță din copaci. A rezultat o viață terestră, cu toate provocările ei (DIGI WORLD).
Ce fac oamenii actuali: slăbesc legăturile familiale, sociale și, în schimb, intensifică dezordinea sub toate aspectele sale: lipsa dialogului, exprimarea cu mare intensitate (mai ales vocală) a unei opinii (indiferent dacă ești în cunoștință de cauză sau nu – mai ales). Coeziune socială? Ce-i aia?! – pentru mulți dintre semenii noștri. Gabriel LIICEANU a dat o scurtă și clară definiție a filosofului (care poate include orice ființă gânditoare): a gândi, a înțelege, a explica (în această succesiune). Dar, conform aceluiași, ne afăm într-un ceas al discordiei mondiale.
„Am actualizat/modernizat fiecare instrument/sculă. Dar am uitat să actualizăm Ființa Umană" Andi NARA (We upgraded every tool. We forget to upgrade the HUMANS).
A ști cauzele dispariției unor ființe (cine le știe întreg rostul în viața Planetei ???), înseamnă a preveni apariția condițiilor care au dus la dispariția aproape totală a vieții de pe Pământ.
NOTĂ: Unele specii de pe planetă au dobândit metode/mijloace de perpetuare a vieții (chiar dacă sub diferite forme). Societatea actuală, prin vajnicii, înțelepții, clar-văzătorii conducători, parcă se luptă cu mult sârg să distrugă în cvasi-totalitate atât realizările, cât – mai ales – speranțele omenirii.
Au avut educația și cultura vreun rol în aceste decizii? Sau, așa cum a afirmat conducătorul celui mai puternic stat, regulile de conviețuire mondiale se rezumă la vrerea lui?!
