Articol

Doar EDUCAȚIA (VI). Ruptura dintre cultură, caracter şi competența decizională

Legătura dintre educație, cultură, caracter și competența decizională, evidențiind rolul lor în formarea liderilor și dezvoltarea unei societăți responsabile.

Corneliu Gornic15.07.2026 · 11 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Într-un spațiu în care experiența tehnică se întâlnește cu precaritatea discernământului public, educația încetează să mai fie un capitol de politici publice și devine o problemă de infrastructură a civilizației. Nu una metaforică, ci una strict funcțională — asemenea fundațiilor invizibile pe care se sprijină, fără drept de apel, orice formă de progres real.

,,Cultura și Caracterul sunt două concepte fundamentale care descriu diferite dimensiuni ale identității umane. Cultura se referă la ideile, obiceiurile și comportamentul social al unui popor sau societate, având o caracteristică societală. De asemenea, cultura este un sistem de identitate a clădirii și este influențată de mai mulți factori, cum ar fi obiceiurile alimentare, economia, credințele, credințele religioase, limba și altele asemenea. Cultura este un proces de a trăi într-o comunitate și este un factor care diferă de la grup la grup. Caracterul, de altfel, este determinat de acțiunea noastră de a face ceea ce trebuie, având o caracteristică individuală. Trăsăturile morale și etice care fac un om se numesc caracter, iar acesta este dincolo de cultură și de rasă. Caracterul este mai presus de orice, incluzând religia și sexul. În concluzie, cultura este o identitate socială, în timp ce caracterul este o calitate personală. Cultura este un sistem de identitate a clădirii, iar caracterul este determinat de acțiunea noastră de a face ceea ce trebuie.” (https//www.bing.com/search?q-cultura+vs+character)

Intenția inițială a fost de a aborda problemele legate de cultura unei companii, de caracteristicile acesteia, de implicațiile ei și de metode de perfecționare a angajaților, în vederea formării, consolidării și perfecționării culturii corporatiste. Evenimentele politice recente m-au tentat să-mi exprim opiniile referitoare la evenimente, deși mi-am propus de mulți ani să mă țin departe de politică. Singura politică pe care o știu și aș vrea s-o practic este meseria de inginer, care mi-a oferit multe satisfacții și multe dezamăgiri: satisfacții prin rezultatele obținute (tehnice, economice, perspective etc), dezamăgiri, prin faptul că discuțiile și prezentarea unor soluții de echipamente și tehnologii noi, de aplicare a unor soluții de pregătire profesională (la diferite niveluri) nu au avut niciun rezultat. Discuțiile au fost desfășurate cu oameni de afaceri, confederații patronale, cadre didactice din învățământul superior tehnic, cu politicieni etc.

Eșecurile de care am avut parte (încă sper să fie temporare) pe plan profesional, m-au tentat să abordez probleme legate de educație și cultură în zona politică și care ar fi efectele lipsei acestor două elemente la nivelul decidenților politici asupra țării în ansamblu și asupra imaginii nostre pe plan internațional. De problemele de bunăstare se îngrijesc politicienii de la diferite niveluri ierarhice!

„...sunt manageri (în această categorie pot fi incluși și o sumedenie de politicieni, sau mai precis, politruci) ai căror angajați îi descriu ca oribili, otrăvitori sau toxici, printre alți termeni extrem de negativi. Acești lideri pot avea funcții diferite, dar angajații îi percep astfel și aceștia (managerii) sunt, probabil, abuzivi, fără respect, exclusiviști sau lipsiți de etică". [426]

„La București am dat de un haos, care era însăși temelia vieții publice. Ne simțeam ca într-o casă de nebuni. Autohtonii găseau că totul e firesc și bine." - Alexandru VAIDA – VOEVOD, „Memorii", cu privire la reuniunea de la București de la sfârșitul anului 1919 a reprezentanților partidelor din Vechiul Regat și din provinciile recent unite cu România.
„Oamenii de stat valoroși nu sunt neapărat cei care știu totul singuri (cine mai poate fi în acest fel în lumea noastră, atât de complexă?), ci acela care știe să discearnă soluțiile optime într-o situație dată, ascultând recomandările diferite ale experților și nu neapărat – și în primul rând – pe ale celor favorabili. E nevoie, desigur, de mult spirit critic, de cunoștințe, de inteligență, de instinct politic. Dar se mai cere o calitate esențială, din păcate tot mai rară azi la oamenii puterii: un dram de modestie.” [843]

Un alt citat afirmă că una din caracteristicile cele mai importante ale unui conducător este să se înconjoare de indivizi care știu, care au o experiență solidă, cel puțin într-un domeniu important din punct de vedere social, politic, economic, tehnic.
Aș aminti aici sarcinile purtătorilor de fascii care-l însoțeau pe generalul căruia Senatul Roman îi acorda triumf. Primii se adresau generalului victorios amintindu-i câte defecte avea, pentru a-l menține cu picioarele pe pământ, adică să fie mereu în realitate, fără a-și atribui daruri supranaturale, așa cum s-a întâmplat mai târziu cu Împărații Romani.

P.P. CARP:
- „România are atâta noroc, încât nu-i mai trebuie oameni de stat”;
- „Românul se naște bursier, trăiește slujbaș și moare pensionar”.

NOTĂ: Cele afirmate de P.P. CARP sunt confirmate de aprecierile lui Vintilă MIHĂILESCU (v. mai jos).

Cato cel Bătrân: Cartago delenda est – Cartagina trebuie distrusă: era încheierea fiecărui discurs ținut de Cato cel Bătrân în Senatul Roman, ca urmare a atacării Republicii Romane de către cartaginezi (HANIBAL). Pe de altă parte, Cartagina era concurentul principal la dominația Mediteranei și, în consecință, la resurse și comerț. Dacă aș actualiza afirmația lui Cato cel Bătrân, aș zice că ar trebui făcută curățenie în rândul politicienilor, dar nu după metode preconizate de un anumit partid! Conform principiului creștin Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se îndrepte și să fie viu! Este posibil cu politicienii noștri (dar și ai altora) să aibă loc acest miracol?! Nu sunt deloc nevinovați conducătorii diverselor structuri politice: atunci când propun avansarea unui coleg de partid apelează la informațiile biroului de resurse umane (dacă există)? Simpla faptă de a da din gură, de a fi agresiv nu pot fi baze solide pentru reprezentarea intereselor concetățenilor! Informațiile utile ar trebui să se refere la studii, experiență, perspective avute în vedere, caracter etc.

În antichitatea greacă, un om devenea cineva (adică erou), pentru că reușea să atingă marginile unei legături circulare realizate în jurul său de zei (de unde și coroana de lauri cu care erau recompensați eroii Olimpiadelor – singurul premiu!), dar faima sa era recunoscută pe întregul parcurs al vieții sale. Cu alte cuvinte, omul este ceea ce este pentru ceea ce a făcut, prin faptele sale atingând o margine divină, de aceea este ce este. (...) În sens modern, lucrurile stau pe dos: pentru că cineva este cel sau cea care este, de aceea face și reușește să facă ceva. Aici se vede cât de important a devenit individul în modernitate: din el sau ea (din trăsăturile sale) țâșnește isprava (ca un fel de consecință, aproape cauzală). Isprăvile sunt, astăzi, mai mult sau mai puțin, o chestiune subiectivă, izvorâtă din ego. Pe când în Grecia antică, tu devii cel sau cea care (de- acum) ești pentru că ai fost la înălțimea faptei divine, adică, în sine, obiective.

Fapta nu e a ta, ci tu devii cineva prin faptă. Identitatea este, astfel, o chestiune de devenire prin provocări exterioare (divine). Nu o ai deja, așa cum se consideră azi îndeobște..(...) Omul nu va putea niciodată să știe cine este el cu adevărat, deoarece atunci când ar ști aceasta, ar însemna că a ajuns realmente la capăt, adică a murit. În fapt, doar cei ce vin după noi vor fi în stare să ne scrie „povestea" (adică felul în care am ajuns la marginea sforii
primordiale). Libertatea însemna pentru greci să.... ajungi sau nu la marginile acelei sfori. Putem vedea lucrurile și ca un drum pe care suntem puși, de la început. Putem să mergem sau nu pe acest drum, dar nu putem să ne alegem altul. Ca să zic așa, zeii „ne-au dat dumul" – expresie care, în sens obișnuit, înseamnă că „ne-au eliberat", dar care – ascultată în litera ei – înseamnă că ne-au dat un drum (și doar pe acela). E o linie îngustă la greci între libertate și necesitate, și...orice tragedie greacă presupune acest tăiș de cuțit pe care se joacă destinul personajului tragic. „Ce voi face?" – iată singura întrebare pe care și-o pune eroul sau eroina din tragedie. În greacă sună așa: ti draso? De unde și cuvântul drama, adică „fapta", „făptuirea". Bogdan MINCĂ, DILEMA, Anul i, nr. 19, 11-17 iulie 2024.

Și în creștinism există liberul arbitru, adică fiecare individ poate să facă ceea ce crede de cuviință, dar să fie responsabil de faptele sale!

„...fiecare se cuvine judecat după ce a realizat”- George MANOLACHE; România literară, numărul 33-34/9 august 2024 (v. și despre greci, mai sus).
„Lupta, fără a învinge vreodată, este condiția omului care se sufocă și luptă pentru posibil" – Benjamin FONDANE; citat din Conștiința nefericită – reprodus de Vasile SPIRIDON; România literară, Numărul 33-34/9 august 2024.

„Să ne gândim la o carte, un element inanimat la prima vedere, ce forță ar putea avea în a-i însufleți pe cei care o citesc. Așa inanimate cum le percepem, cărțile au o voce care trezește în noi principii morale, valori, emoții ce determină forța unor comportamente. Conștientizând acum că râurile curg în ambele sensuri, vom ajunge, poate, să înțelegem cum civilizația, știința și tehnologia ne pot ajuta să descoperim Natura care, la rândul ei, ne va da o înțelegere mai profundă și mai aproape de adevăr a Culturii. Acest unic tărâm al Culturii și Naturii este, poate, ceea ce ignorăm fatal în lumea de astăzi".[584]

„Bătălia dintre cunoaștere și ignoranță s-a mutat din spațiul neutru al dezbaterii de idei în spațiul supraîncărcat emoțional și afectiv al unor subiectivități individuale și colective. (...) Astăzi, ignoranța, sub chipuri și manifestări din cele mai surprinzătoare, își cere dreptul de a participa ca partener egal în orice dezbatere și în orice luare de decizii. (...) Ignoranța capătă drept de cetate pe fondul confuziei dintre cunoaștere și informație. (...) Fiecare zi ne aduce noi și noi mărturii ale impetuozității cu care maeștrii ignoranței...pun în scenă interpretări zise alternative, menite să stârnească îndoiala cu privire la rolul determinant al cunoașterii în înțelegerea și construcția lumii". [585]

„Cred în puterea didactică a exemplelor, așa că voi oferi unul din interesele mele matematice. Două din cele mai importante subiecte în istoria ideilor, care au pătruns în toate disciplinele, nu doar cele științifice, sunt infinitul și continuitatea.

(...) geniul poate fi răspunsul la întrebarea <<De unde i-a venit tocmai această idee?>>, însă nu și pentru o întrebare similară privitoare la problema abordată și contextul ei. Așadar, atunci când vrem să înțelegem munca unui cercetător sau eforturile asupra unui subiect anume, trebuie căutată originea problemei, istoric și intelectual.

(...) educația științifică îmbunătățește gândirea critică, structurează mintea într-un anume fel, orientat pe rigoare și ordine, oferă un minim de cunoștințe indispensabile, precum utilizarea corectă a unităților de măsură, a mulțimilor și submultiplilor acestora, ca și a termenilor din vocabularul de specialitate.

Dacă ar fi să concentrez totul în două imagini metaforice, aleg politeismiul și piramida. Mai întâi, alegeți-vă cum considerați potrivit unul sau mai multe domenii cărora le acordați atenție deosebită – (măcar) un zeu în care să credeți. Cercetați-l cu imaginea piramidei în minte; orice succesiune sau progres are sens doar în ordine: <<al doilea (pas)>> este un nonsens fără <<primul pas>>.

Dureros de-a dreptul este când ignoranța față de matematică și științe este totală și chiar militantă, când și noțiunile dintr-un abecedar al gândirii științifice pare că murdăresc. Școala, individul, locul de muncă, societatea sunt toate obiecte importante în demersul aproape interminabil de căutare a cauzelor. Efectele, însă, se arată singure, prin mulți decibeli și kilobiți". [586]

Pentru ca o schimbare să se desfășoare cu succes, model - munca la distanță, Lippitt-Knoster afirmă că este nevoie de cinci elemente:
1. Viziune: o idee clară privind unde mergem. Trebuie explicat clar cum va arăta și cum se sesizează munca la distanță. Lipsa unei viziuni clare conduce la confuzii.
2. Aptitudini: abilitățile necesare pentru a lucra în cadrul noii direcții. Asigurați-vă că fiecare știe cum să foloseaască noile instrumente online care sprijină munca la distanță. Lipsa aptitudinilor produce neliniști, îngrijorare.
3. Stimulente: motive pentru oameni care doresc schimbarea. Discutați despre modul în care munca la distanță ar putea ușura viața. Lipsa stimulentelor poate conduce la rezistență.
4. Resurse: instrumentele și timpul de care este nevoie pentru a realiza schimbarea. Trebuie prevăzute tehnologia corespunzătoare și sprijinul pentru a permite schimbarea. Resurse insuficiente conduc la frustrare.
5. Plan de acțiune: un ghid pas cu pas privind modul de a face schimbarea. Trebuie elaborat un ghid clar privind modul în care se intenționează a face schimbarea. Lipsa unui plan de acțiune poate produce starturi false.

„Promisiunile de a pune economia în mișcare sunt invariabil urmate de crize economice. Nu există o explicație clară a acestui lucru, cu excepția poate, a faptului că mediocritatea face parte din destinul omenirii" – Robert SKIDELSKY, membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii; DILEMA, Anul I, nr. 27, 5-11 septembrie 2024
„...guvernele nu sunt atât de competente așa cum erau odată" – The Economist; September 24th 2024.

În tinerețe, tata mi-a dat o povață: în viață nu există un drum drept. Este esențial să-ți stabilești niște jaloane (principii de viață) și să cauți să ajungi din punctul vieții în care ești la finalul propus. Trebuie să fii atent să (te) urmărești dacă nu te-ai abătut prea tare de la direcția propusă și să încerci să corectezi abaterea.

„Acolo (Durres - Albania) am învățat că cea mai mare plăcere este înțelegerea. Din limbaj tragem concluzii mai detaliate despre ființă și societate decât sângele pentru corpurile noastre"- Adrian LEKA, interviu cu Augustin CUPȘA, Rl nr. 27, 28 iunie 2024. (continuare în numărul următor).

0
Logo Corneliu Gornic
Corneliu Gornic

Inginer, specialitatea Maşini-Unelte şi Scule, promoţia 1968 Activitate: cercetare maşini-unelte din 1968 p&acirc;nă &icirc;n 1992, de la simplu inginer la cercetător ştiinţific principal gr. I şi director ştiinţific, &icirc;n cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectări Maşini-Unelte (ICPMUA, ICSIT-TITAN, acum SIMTEX); marketing, AQ, CTC, proiectare (fostul ARMUS); dezvoltare, tehnologii de montaj şi reglaj, &icirc;ncercări şi diagnoză, tehnologii de prelucrare (PROFEX CONSULT).

0 produse89 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Corneliu GornicCorneliu Gornic
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.