Articol

Emo Milano 2021, 4-9 octombrie - The magic world of metalworking

T&T - Tehnică și Tehnologie09.07.2021 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Promovat de CECIMO, Asociația Europeană a Producătorilor de Mașini-Unelte, și organizat de structurile operaționale ale UCIMU-SISTEMI PER PRODURRE, Asociația producătorilor italieni de mașini-unelte, roboți și automatizări, EMO MILANO 2021 este cel mai important eveniment expozițional pentru operatorii din industria prelucrătoare mondială.

Începând cu 15 iunie, activitatea expoziţională a început din nou în Italia, mai devreme decât era preconizat – iniţial, luna iulie a fost indicată ca dată de reluare a activităţilor expoziţionale. Pe de altă parte, progresul campaniei de vaccinare și acordurile privind circulaţia liberă a persoanelor în ţările UE și între Uniunea Europeană și alte ţări, în principal Statele Unite, reprezintă o asigurare suplimentară pentru succesul EMO MILANO 2021.

În acest context, numărul expozanţilor înregistraţi crește de la o zi la alta. Până în prezent, expozanţii înregistraţi la EMO Milano 2021 provin din peste 30 de ţări. Italia, Germania, Taiwan, Spania, Elveţia, Japonia, Coreea, China și Statele Unite sunt ţările cu cel mai mare număr de companii expozante. Cu 4 luni înainte de debutul evenimentului, principalii jucători internaţionali din sector, provenind din toate segmentele ce alcătuiesc universul mașinilor pentru prelucrarea metalelor, și-au confirmat participarea.

EMO MILANO sala

Agathon, Autodesk, Biglia, Beijing Jingdiao, Blm Group, Brother Industries, D’Andrea, Danobat, Doosan Machine Tools, Dmg-Mori, Fagor, Fanuc Automation, Framag, Ficep, Galdabini, Gasparini, Gf Machining Solutions, Ghiringhelli, Grinding Technology, Haas, Heidenhain, Hurco, Hwacheon, Index, Junker, Kapp Niles, Kellenberger, Lns, Losma, Matsuura, Makino, Marposs, Mazak, Mcm, Mitsubishi, Mitutoyo, Murata Machinery, Mvd, Nakamura-Tome, Nomura Ds, Okuma, Omera, Omv, Pama, Parpas, Renishaw, Rosa, Salvagnini, Schneeberger, Siemens, Soraluce, Sw, Thk, Tornos, United Grinding Group, Victor, Wfl, Yasda, Ycm, Yg, Zayer sunt doar o parte dintre companiile care vor participa la EMO Milano 2021.

„Disponibilitatea vaccinurilor, previziunile de creștere în ceea ce privește cererea de mașini-unelte în principalele zone ale lumii și măsurile importante de stimulare a investițiilor în noile tehnologii de producție stabilite de Guvernul italian alcătuiesc un context cu adevărat favorabil pentru EMO MILANO 2021, în beneficiul tuturor celor care vor expune la eveniment.” Luigi GALDABINI, Comisarul general al EMO MILANO 2021.

Conform datelor procesate de Oxford Economics, după prăbușirea consumului înregistrată în 2020, în 2021 cererea mondială de mașini-unelte se așteaptă să crească cu 18,4% până la 61 miliarde euro (Asia: 33 miliarde euro, + 15,6%; Europa: 17 miliarde euro , + 23,5%; America: 12 miliarde euro, + 19,7%). Creșterea ar trebui să continue și în 2022. Cu referire specifică la Europa, în 2021 atât în Italia (3,1 miliarde de euro, + 10%), cât și în Germania (5,7 miliarde de euro, + 20,9%) ar trebui să înceapă din nou o creștere a consumului. Trendul ascendent ar trebui să continue chiar și în 2022 și 2023.

demonstratii emo milano

demonstratii v.2 emo milano

demonstratii v.3 emo milano

demonstratii v.4 emo milano

Guvernul italian a stabilit stimulente fiscale speciale pentru companiile care investesc în Italia în 2021 și 2022. Acestea constau în credite fiscale de până la 50% pentru investiţii în mașini-unelte noi, roboţi, sisteme de automatizare, tehnologii digitale și 4.0. „Aceasta este o mare oportunitate de afaceri pentru toţi expozanţii din întreaga lume și, în special, pentru producătorii chinezi care, din 2012 până în 2019, au raportat o creștere constantă a vânzărilor către Italia, ajungând la 70 de milioane de euro în 2019, cu 31% mai mult decât în anul precedent ”, a subliniat Luigi Galdabini.

echipament emo milano

Între 4 și 9 octombrie, fieramilano Rho se va transforma în cea mai mare fabrică digitală instalată vreodată într-un centru de expoziţii. Mașini-unelte de prelucrare și tăiere a metalelor, sisteme de producţie, soluţii pentru fabrici interconectate și digitale și fabricarea aditivă vor fi în centrul atenţiei la EMO MILANO 2021. Întreţinerea predictivă, asistenţa de la distanţă, aplicarea senzorilor, analiza datelor, coboţii, automatizarea, servitizarea, interconectarea, inteligenţa artificială vor fi câteva dintre temele tehnice evidenţiate la standurile companiilor de la EMO MILANO 2021, fiind de asemenea abordate și prin alte iniţiative, printre care EMO Digital, Startup Area și Speaker Corner, concepute pentru a îmbunătăţi la maximum experienţa vizitatorilor.

EMO Digital, zonă dedicată prezentărilor și demonstraţiilor, va ilustra potenţialul unei fabrici digitale și marile oportunităţi oferite de tehnologiile IT pentru întreaga producţie, concentrându-se nu numai pe lumea mașinilor-unelte, ci și pe principalele sectoare ale utilizatorilor.

Startup Area va propune un dialog și un punct de întâlnire între modele industriale bine stabilite, tipice companiilor tradiţionale, și noile viziuni de afaceri ce caracterizează abordarea noilor întreprinderi.

Analiza aprofundată a temelor tehnice de interes pentru cei care participă la expoziţia mondială va fi posibilă la SPEAKER CORNER, zona dedicată evenimentelor organizate atât de organizatorii EMO, cât și de expozanţi, și care se va găsi într-una dintre sălile de expoziţie.

EMO MILANO 2021 este organizat de UCIMU-SISTEMI PER PRODURRE, Asociaţia producătorilor italieni de mașini-unelte, roboţi și automatizări. Cu mai mult de zece ani de experienţă derivată din organizarea celor șase ediţii anterioare ale expoziţiei itinerante mondiale (1979, 1987, 1995, 2003, 2009, 2015) și a BI-MU, personalul EMO va sta la dispoziţia vizitatorilor, expozanţilor, jurnaliștilor, a tuturor celor care vor participa la eveniment, propunând servicii, iniţiative și activităţi special dedicate acestora. Informaţii și detalii actualizate constant despre expoziţie sunt disponibile pe emo-milano.com

CECIMO a transmis deja calendarul expoziţiilor itinerante mondiale care vor avea loc după EMO MILANO 2021. Astfel, după ediţiile din Germania din 2023 și din 2025, EMO va avea loc din nou în Italia în 2027, confirmând astfel perioada deja stabilită, în care Milano și Hanovra vor alterna în organizarea târgului mondial de mașini-unelte.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.