Articol

Exporturile româneşti au crescut cu 36,9%, în octombrie 2011

T&T - Tehnică și Tehnologie25.10.2011 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Exporturile româneşti au crescut cu 36,9%, în primele două decade ale lunii octombrie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce importurile au avut creşteri de 20,3%, a declarat luni pentru Agerpres, Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

,,Pe tot parcursul anului 2011, cu excepţia lunii august, exporturile româneşti au avut o creştere mult mai însemnată decât importurile. Astfel, deficitul balanţei comerciale va continua să scadă în acest an. Cursul de schimb a fost unul dintre factorii care a dus la aceste rezultate, dar şi expansiunea firmelor româneşti pe mai multe pieţe. Deschiderea, în vara lui 2011, a două centre de promovare a exporturilor în SUA, unul în Los Angeles şi unul în New York, a fost una dintre acţiunile ANEIR şi EximBank care pot aduce profituri importante producătorilor români care vor să intre pe această piaţă”, a spus Mihai Ionescu (foto). 

În prezent, cele două birouri promovează produsele agroalimentare, vinul, suplimentele nutritive şi mobila, urmând ca în perioada următoare să-şi lărgească activitatea cu produse IT şi textile.

,,SUA este o piaţă cu un potenţial, numai într-o primă fază, de câteva zeci de milioane de dolari pentru firmele româneşti. Singura problemă pentru a pătrunde în reţelele de distribuţie este lipsa acreditării produselor româneşti după standardele cerute, iar oferta reprezentanţilor firmei OK Kosher Certification, aflaţi în aceste zile în România, le poate oferi această oportunitate”, a adăugat Mihai Ionescu. (Agerpres).


0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.