Articol

GapMinder-TechAngels, primul parteneriat din România dintre un investitor instituţional şi cei privaţi

T&T - Tehnică și Tehnologie10.12.2019 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

GapMinder Venture Partners BV și TechAngels anunță primul parteneriat din România dintre un investitor instituțional și cei privați. În baza acestuia, GapMinder va participa în orice rundă de investiții cuprinsă între 40.000 și 200.000 de euro realizată de membrii TechAngels cu o sumă similară, vizându-se exclusiv startup-uri de tehnologie. La fiecare rundă de investiții vor exista minim doi angel investors din zona privată. Scopul parteneriatului este încurajarea investițiilor de tip angel-investor.

Companiile selectate pentru acest program vor avea acces la câte o rundă de investiții cumulate de până la 400.000 de euro, beneficiind totodată de suportul investitorului instituțional GapMinder prin accesarea know-how-ului partenerilor și a unor potențiale runde ulterioare de investiții.

Investițiile făcute de angels stau la baza oricărui ecosistem sănătos de startup-uri, motiv pentru care investitorii pot avea o contribuție substanțială la dezvoltarea companiior. Investitorii de acest tip sunt, în majoritatea cazurilor, antreprenori de succes, așa că o companie la început de drum poate beneficia de experiența acestora în ceea ce privește multiple aspecte de business, de la politica de angajare, până la strategia de produs și zona operațională. Parteneriatul cu TechAngels este un prim pas pe care îl facem în această direcție, fiind deschiși ca, pe viitor, să dezvoltăm parteneriate similare și cu alte grupuri de angel-investors”, a declarat Cosmin Ochișor, partener GapMinder.

La rândul său, Mălin Iulian Ștefănescu, Președinte TechAngels, a adăugat: “Inovația tehnologică poate fi principalul avantaj competitiv al României. TechAngels reunește angel investors care pun individual sau împreună, în runde sindicalizate, resurse financiare și experiență de business pentru a facilita creșterea și internaționalizarea startup-urilor tehnologice românești. Investitorii din TechAngels sunt antreprenori și executivi din corporații, cu o experiență semnificativă în zona lor de activitate și bine conectați, nu numai cu liderii din diferite industrii, dar și cu fondurile de investiții din țară și străinătate. Parteneriatul cu GapMinder vine după o colaborare excelentă de-a lungul timpului și consider că va crește atât volumul fondurilor la care vor avea acces startup-urile, cât și valoarea rezultatelor acestora”. De la înființarea sa, în ianuarie 2018 și până în prezent, GapMinder Venture Partners a investit în 31 de companii și a atins o dimensiune a fondului de 40 de milioane de euro.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.