În data de 16 martie, Universitatea Politehnica din București a așezat piatra de temelie la Casa Francofoniei în România. Evenimentul s-a bucurat de participarea Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. De asemenea, au mai participat reprezentanții comunității academice a UPB, ambasadori și reprezentanți ai peste 40 de ambasade francofone, reprezentanți ai organizațiilor francofone din țară, reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Camerei Franceze de Comerț și industrie în România, precum și reprezentanți ai 38 de universități din țară.
Casa Francofoniei în România își propune să devină un hub cultural regional care să crească oportunitățile de mobilitate ale studenților și cercetătorilor francofoni, printr-o abordare inovatoare. Casa Francofoniei va găzdui evenimente culturale și științifice menite să promoveze performanța și să sprijine tinerii studenți și cercetători. În cadrul ei vor fi organizate expoziții de artă, festivaluri de teatru, film, literatură, precum și evenimente dedicate studenților – sesiuni de training, dezbateri publice și concursuri. Toate aceste evenimente vor contribui la consolidarea imaginii României în spațiul francofon și la crearea unui nucleu capabil să atragă tinerele talente.
În aceeași măsură, Casa Francofoniei va oferi sprijin social studenților și cercetătorilor internaționali pentru a le permite să își continue studiile în România în condiții favorabile, într-un mediu participativ în care întâlnirile dintre rezidenți să poată da naștere unor proiecte colective care să vizeze teme artistice, culturale, ecologice, umanitare, academice sau științifice.
Clădirea va fi construită pe parcursul a doi ani, urmând ca în 2024 edificiul să reprezinte un element de referință pentru complexul studențesc și împrejurimi. Cu o capacitate de 334 locuri de cazare amenajate la standarde de calitate moderne, clădirea va avea va avea suprafața de 795 mp și va fi construită pe un teren de 5730 mp.
Casa Francofoniei va beneficia de 100 de locuri de cazare, studenții francofoni având acces la toate serviciile și spațiile publice de care va dispune clădirea: săli de conferință și de lectură, bibliotecă, restaurant și spații verzi amenajate pentru relaxare și activități sportive.








