Articol

Impuls pentru locurile de muncă şi exporturile din România

T&T - Tehnică și Tehnologie10.12.2019 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Statele membre ale UE au aprobat, pe 8 noiembrie, acordul comercial dintre UE și Singapore, acesta intrând în vigoare pe 21 noiembrie. Valoarea totală a exportului de produse românești în Singapore se ridică la 36 de milioane EUR. Odată cu acest acord, 170 de companii românești vor exporta produse precum anvelope, țevi de metal, semințe de floarea soarelui etc. în Singapore. Un procent de 67% dintre aceste companii este constituit din întreprinderi mici și mijlocii. Singapore este de departe cel mai mare partener comercial al UE în regiunea Asiei de Sud-Est, în condițiile unui comerț bilateral total cu bunuri în valoare de peste 53 de miliarde EUR, iar cu servicii în valoare de alte 51 de miliarde EUR. Peste 10 000 de întreprinderi din UE sunt stabilite în Singapore, utilizând acest stat ca platformă pentru întreaga regiune a Pacificului. Singapore este, de asemenea, pe locul întâi în ceea ce privește investițiile europene în Asia, investițiile între UE și Singapore crescând rapid în ultimii ani: stocurile de investiții bilaterale combinate au atins 344 de miliarde EUR în 2017.

Fostul Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Acesta este primul acord comercial bilateral al Uniunii Europene cu o țară din Asia de Sud-Est, o piatră de temelie a unei relații mai strânse dintre Europa și una dintre cele mai dinamice regiuni din lume. El încununează eforturile acestei Comisii de a construi o rețea de parteneri angajați în desfășurarea unor activități comerciale deschise, echitabile și bazate pe reguli. De când am preluat mandatul în 2014, comerțul a creat 5 milioane de noi locuri de muncă în UE, iar în prezent contribuie la angajarea în câmpul muncii a 36 milioane de persoane. Aceste cifre, împreună cu faptul că el reprezintă 35 % din PIB-ul UE, arată cât de important este comerțul pentru prosperitatea Europei.”

Cecilia Malmström, care a ocupat poziția de Comisar pentru comerț, a declarat: „Acordul comercial dintre UE și Singapore este o dovadă în plus pentru angajamentul nostru de a desfășura activități comerciale echitabile și bazate pe reguli. Acordul va aduce beneficii lucrătorilor, fermierilor și întreprinderilor de toate dimensiunile, atât din UE, cât și din Singapore. El include, de asemenea, clauze stricte de protejare a drepturilor omului și ale lucrătorilor, precum și mediul. Cu acest acord, numărul acordurilor comerciale puse în aplicare de UE în ultimii cinci ani a ajuns la 16. El se înscrie în totalul de 42 de acorduri comerciale, cu 73 de parteneri, reprezentând o treime din comerțul total al UE. Această rețea comercială este cea mai mare de acest tip din lume.”

 locurile de muncă şi exporturile din România

În temeiul acordului comercial, Singapore va elimina toate taxele vamale restante aplicate produselor UE. De asemenea, acordul oferă noi oportunități pentru furnizorii de servicii din UE în sectoare precum, printre altele, telecomunicațiile, serviciile de mediu, ingineria, informatica și transportul maritim. În plus, el va crește predictibilitatea mediului de afaceri. Acordul va permite, de asemenea, protecția juridică pentru 190 de produse alimentare și băuturi europene emblematice, cunoscute ca indicații geografice. Singapore este deja a treia cea mai importantă destinație pentru astfel de produse europene de specialitate. În plus, Singapore a convenit să elimine, pe lângă taxele vamale, obstacolele din calea comerțului desfășurat în sectoare-cheie, de exemplu prin recunoașterea testelor de siguranță ale UE pentru autoturisme și pentru multe aparate electronice sau prin acceptarea etichetelor pe care întreprinderile din UE le utilizează pentru textile.

UE și Singapore au încheiat, de asemenea, un acord de protecție a investițiilor, care poate intra în vigoare după ce a fost ratificat de toate statele membre ale UE, în conformitate cu propriile lor proceduri naționale.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.