Articol

Încărcător compact de mare putere, ideal pentru nevoile urbane

T&T - Tehnică și Tehnologie01.10.2020 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

O extensie a celei mai vândute game Terra, noul 180kW Terra 184, este cel mai compact încărcător de mare putere, având cea mai mare concentrare de putere de pe piață.

Potrivit ONU, orașele sunt responsabile pentru peste 60 la sută din cantitatea de emisii globale de gaze cu efect de seră, iar până în anul 2050 se preconizează ca acestea să găzduiască peste două treimi din populaţia lumii.

De aceea este esenţial ca aceste centre urbane în rapidă expansiune să ia măsuri proactive pentru reducerea emisiilor de carbon, iar mobilitatea electrică reprezintă un factor esenţial în realizarea acestui obiectiv. Dar, pentru ca mobilitatea electrică să fie viabilă în orașele cu înaltă densitate, unde timpul este scurt și spaţiul este preţios, trebuie dezvoltate soluţii care să răspundă acestor provocări.

„În ultimul deceniu, ABB a pus bazele viitorului transportului durabil. Odată cu cea mai recentă extindere a gamei Terra, venim în întâmpinarea cerințelor actuale și viitoare, atât în ceea ce privește nevoile zonelor urbane, cât și cele ale vehiculelor electrice care circulă pe aceste drumuri.” Frank MUEHLON, Directorul business-ului global ABB pentru Soluții de infrastructură în domeniul mobilității electrice

Evoluţia tehnologiei de încărcare de ultimă oră a ABB face exact acest lucru. Încărcătorul Terra 184, cel mai nou membru al celei mai vândute familii de încărcătoare Terra de la ABB, este rapid, compact, robust și oferă posibilitatea de a încărca până la trei vehicule simultan (2 încărcări rapide și o încărcare lentă / AC pentru vehicule electrice), maximizând astfel confortul pentru șoferi, dar și veniturile pentru operatorul de încărcare.

Având o putere de încărcare de 180kW, Terra 184 poate fi utilizat pentru încărcarea vehiculelor de toate dimensiunile, fie că este vorba despre mașini private, autobuze sau camioane de ultimă generaţie. Dar, spre deosebire de alte încărcătoare de mare putere, acesta are o amprentă la sol mai mică de 0,5mp, la fel ca actualul model Terra 54. Datorită designului său inovator nu este nevoie de cabinet de putere instalat separat, oferind astfel soluţia perfectă, rapidă și compactă pentru orașele cu spaţiu limitat.

Terra 184 respectă toate standardele de încărcare de pe piaţă, inclusiv CCS, CHAdeMO și AC, și răspunde nevoilor tuturor bateriilor de până la 920V. Acesta este totodată foarte personalizabil cu diverse funcţii, inclusiv cu terminal de plată cu carduri de credit, ecran și cabluri care au fost de asemenea proiectate și cu lungimea de 8 metri, asigurând comoditate maximă la încărcare.

Pentru un plus de flexibilitate, operatorii altor modele Terra, cum ar fi Terra 94 sau 124, pot alege în viitor să-și actualizeze soluţia de încărcare la Terra 184 prin adăugarea unor module suplimentare de putere.

Terra 184 este disponibil direct de la ABB și prin distribuitorii autorizaţi în Europa începând cu luna iulie, în America de Nord din august și în restul lumii începând din trimestrul 4 al acestui an. Încărcătorul oferă o soluţie de încărcare sigură, inteligentă și durabilă, care susţine Misiunea Zero emisii a ABB Electrification, o viziune pentru o realitate cu emisii zero pentru toţi.

ABB are o expertiză de neegalat în ceea ce privește dezvoltarea de soluţii de transport durabile. De la intrarea pe piaţa de încărcare a vehiculelor electrice cu un deceniu în urmă, ABB a vândut peste 14.000 de încărcătoare rapide ABB de curent continuu (DC) în peste 80 de ţări. ABB a primit recent premiul Global E-Mobility Leader 2019 pentru rolul său în sprijinirea adoptării soluţiilor de transport durabile la nivel internaţional. (comunicat de presă)

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.