Articol

Inovaţia care combină CNC cu tehnologiile aditive

T&T - Tehnică și Tehnologie17.07.2015 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Hybrid Manufacturing Technologies câştigă International Additive Manufacturing Award

Plecând de la criticile primite din partea utilizatorilor și a furnizorilor de sisteme din întreaga lume privind inovațiile din domeniul fabricaţiei aditive, juriul constituit pentru prima ediție a International Additive Manufacturing Award (IAMA) a desemnat ca fiind câștigătoare compania Hybrid Manufacturing Technologies Ltd., din Plano, Texas şi Leicestershire, Marea Britanie.

Compania Hybrid Manufacturing propune un set inovativ hibrid, care poate fi integrat în orice mașină CNC, pentru a permite depunerea de metal, finisarea și verificarea componentelor, totul pe o singură mașină. Metodologia hibridă integrează sistemul de depunere cu o mașină-unealtă CNC cu mai multe axe, utilizând o mână mecanică pentru efectuarea schimbărilor între procesele tehnologice.

Dr. Jason Jones, co-fondator ți CEO Hybrid Manufacturing Technologies.

„Tehnologia hibridă este incitantă deoarece ea oferă o nouă modalitate de adoptare a fabricației aditive – ca o modernizare a unei mașini-unelte CNC. Atașând capete de depunere unei mașini-unelte CNC existente, care pot fi schimbate ca orice sculă, permite printarea tridimensională (3D) a metalului, fără a fi necesară cumpărarea unui echipament separat. Acest fapt reduce considerabil costurile și oferă o modalitate de adaptare intuitivă pentru operatorii CNC. Combinarea fabricației aditive cu prelucrarea oferă noi capabilitați, incluzând finisarea în cadrul procesului, ceea ce nu poate fi oferit, în mod independent, de nicio altă tehnologie.” 

IAMA este rezultatul unui parteneriat dintre Association for Manufacturing Technology (AMT) și German Machine Tool Builders' Association (VDW). AMT și VDW, cu sprijinul Gardner Business Media și VDI Nachrichten și susținute de către CECIMO au anunțat premiul anual International Additive Manufacturing Award la IMTS 2014 (The International Manufacturing Technology Show).

Douglas K. Woods, Presedintele AMT

„Am fost extrem de mulțumiți să vedem atât de multe inovații dinamice din întreaga lume, prezentate pentru acest premiu. Aceasta dovedește în mare măsură evoluția tehnologiei aditive și realizarea unei îmbunătățiri radicale a procesului de fabricație. Propunerea în calitate de câstigător a companiei Hybrid Manufacturing reprezintă o evidență încuviințare a direcției viitoare pe care o întrevedem industriei: o integrare a prelucrării CNC prin ,,îndepărtare” cu capabilitațile evolutive ale fabricației aditive. Aceasta este o combinație perfectă între tehnologiile existente, mai performante acum prin intermediul noii soluții inovative propusă de compania câștigătoare.” 

Dr. Wilfried Schäfer, Director Executiv al VDW

„Fabricația aditivă  are potențialul de a revoluționa largi domenii ale procesului de producție. Ceea ce a început cu realizarea prototipurilor a devenit o tehnologie autonomă, care deschide opțiuni complet noi pentru producerea de componente complexe și este din ce în ce mai combinată cu procesele tradiționale. IAMA pune în valoare pionierii și pe cei cu rezultate deosebite în domeniul fabricației aditive, sprijină dezvoltarea unui dialog creativ și construiește o rețea internațională solidă.” 

Practic, orice centru de prelucrare CNC, care poate fi adaptat montării capului de depunere și a mâinii mecanice, poate fi utilizat pentru a realiza atât fabricația aditivă, cât și prelucrarea CNC ,,prin îndepărtare” în cadrul aceluiași ciclu de prelucrare. O mașină-unealtă mai veche poate fi astfel modernizată, devenind una dintre cele mai capabile mașini-unelte din secția de producție.

Juriul IAMA a fost constituit din lideri internaționali din industrie, din mediul academic, militar, din media și din asociații de comerț. Juriul a luat în considerare inovații din Statele Unite și din Uniunea Europeană de la diverși lideri din domeniul fabricației aditive, incluzând: Advantech US Inc.; ARBURG; Czech Technical University din Praga; EOS GmbH Electro Optical Systems; Fraunhofer IFAM Bremen; Impossible Objects LLC; Local Motors; MAPAL; MC Machinery Systems Inc.; SAUER GmbH LASERTEC; Swiss Automation; Sodick Inc.; Tri-D Dynamics și Universitatea din Erlangen-Nüremberg. Cel de-al doilea trofeu International Additive Manufacturing Award va fi oferit în februarie 2016, la METAV Düsseldorf, Germania.


0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.