Articol

Investiţii pentru producţia de feronerie

Teximp International Ro.23.07.2015 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

La scurt timp după ce Croația a reușit să se pună pe picioare în urma războiului de la începutul anilor 1990, un tânăr cu proiecte mari, dar cu experiență anterioară redusă, a preluat o afacere de familie în domeniul producției, specializându-se în feronerie pentru sticlă, realizată din oțel inoxidabil. Firma lui Danijel Bertol, înființată în 1983, dar condusă de el din 2003, a avut o creștere de 30% an de an, o afacere profitabilă care poate fi atribuită, spune el, rentabilității și performanței mașinilor sale unelte CNC de la Haas.

„Croația era într-o perioadă de reconstrucție după război, multe clădiri mari folosind sticla”, spune Danijel. „Așa că mi s-a părut a fi un sector cu un oarecare potențial. Am început să fac cercetări, să proiectez și să produc feronerie pentru sticlă. Deși nu aveam experiență în acest domeniu, obișnuiam să îmi ajut tatăl în garaj, operând mașinile-unelte, așa că știam suficiente lucruri pentru a începe să realizez niște prototipuri.

Știam că nu eram suficient de competitivi, așa că am luat hotărârea să investim într-o mașină nouă, chiar dacă acest lucru ar fi reprezentat un angajament financiar semnificativ”, spune el. „La început ne-am gândit la mașini la mâna a doua, dar un profesor din liceu mi-a spus că ar fi mai bine să cumpăr mașini noi, propunându-mi firma Haas. Renunțase la învățământ pentru a-și conduce propria firmă de proiectare, utilizând mașini Haas, și nu avea de spus despre ei decât lucruri bune, la fel și despre centrul local Haas Factory Outlet (HFO), Teximp.”

Prima mașină Haas a firmei Bertol, un centru de prelucrare verticală VF-1, a sosit în 2005. De atunci, compania a mai adăugat un centru de prelucrare verticală de dimensiuni mai mari, VF-2, precum și patru centre de strunjire Haas, inclusiv două modele ST-10, care au sosit în 2014.

„De fiecare dată când ne pregătim să investimîn mașini noi, ne așezăm la masă și evaluăm piața, precum și ce este disponibil pentru banii pe care îi avem”, spune Danijel. „Când punem totul pe masă și analizăm specificațiile și performanțele alternativelor,

 

Dacă totul va merge bine în 2015, Danijel va investi din nou în Haas, de data aceasta având în vizor un nou centru de prelucrare verticală VF-3. Noua mașină va fi utilizată pentru producerea gamei din ce în ce mai largi de feronerie inovatoare, contemporană, care include cleme, mânere, mânere sferice, pârghii, elemente pentru fixare punctuală și balamale flexibile, precum și feronerie pentru cabine de duș, balustrade, uși culisante și rotative.

În total, Bertol oferă în prezent aproximativ 500 de tipuri diferite de piese, dintre care 90% sunt prelucrate din oțel inoxidabil de înaltă calitate.

„În ceea ce privește precizia, putem obține toleranțe de 0,01 până la 0,02 mm prin utilizarea mașinilor Haas. Dar, de obicei, estetica este la fel de importantă ca și precizia în industria noastră – produsele trebuie să arate bine pentru a corespunde specificațiilor pretențioase ale proiectelor comerciale și rezidențiale cu care sunt asociate”, spune Danijel. „În principiu, orice facem este personalizat; lucrăm îndeaproape cu clientul, pentru a-i oferi soluții optime cu un aspect plăcut și care pot fi montate simplu și rapid.”

Danijel Bertol

,,Achiziția mașinilor Haas s-a dovedit a fi o decizie potrivita pentru noi, 100%. Mai mult, beneficiem de o asistența extraordinara din partea centrului Haas Factory Outlet, Teximp. De fapt, contactul nostru de vânzari de la HFO, Nenad Macan, chiar a venit cu o soluție foarte noua și eficienta pentru prinderea pieselor pe unul dintre centrele de prelucrare Haas. Accesoriul format din mai multe componente și cu deblocare rapida, produs chiar de noi în firma, utilizeaza etrieri de frâna de motocicleta, conectați la un mini sistem hidraulic. Este simplu, ieftin, foarte fiabil și funcționeaza de minune!'' Danijel Bertol


0
Logo Teximp International Ro.

TEXIMP SA este o companie internațională specializată în vânzarea și asigurarea service-ului mașinilor-unelte CNC:strunguri și centre de prelucrare. Este reprezentant exclusiv în al producătorilor: Haas Automation, Matsuura, SHW, Nakamura-Tome și Tornos.

11 produse28 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE

Produse de la Teximp International Ro.

PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Teximp International Ro.Teximp International Ro.
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.