Articol

KFactory extinde capabilităţile platformei cu Augmented Analytics de la Qlik

T&T - Tehnică și Tehnologie14.12.2020 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

KFactory primul start-up Industry 4.0 finanțat din România care își propune să inoveze prin digitalizare întregul proces de producție, a semnat un contract de parteneriat cu QQinfo, pentru găzduirea și dezvoltarea de analize manageriale pentru companiile de producție din portofoliu, integrând în oferta sa și capabilitățile analitice ale platformei de business intelligence Qlik Sense.

Beneficiind de suportul tehnologiilor asociative și cognitive ale platformei Qlik Sense, și de suportul tehnic QQinfo, KFactory oferă deja clienţilor săi primele analize vizuale, intuitive și interactive, de ultimă generaţie, care pot evidenţia imediat performanţa, excepţiile, productivitatea și randamentul proceselor de producţie deservite de soluţia KFactory, atât dintr-o perspectivă operaţională, pe termen scurt, cât și dintr-o perspectivă pe termen mediu și lung, care aduce suport decizional suplimentar și managementul excepţiilor atât din perspectiva directă a managementului producţiei și calităţii, cât și din perspectiva auxiliară, dar extrem de importantă a asigurării mentenanţei de calitate maximă.

„Pe lângă valoarea pe care o are ca produs în sine pentru industria producătoare, KFactory continuă implementarea strategiei de a include cele mai bune tehnologii în serviciul său. Qlik, liderul pieței de business intelligence, este acum parte din serviciul KFactory cu suportul QQinfo, permițând realizarea analizelor complexe la nivel operațional în manufacturing.” Adrian DIMA, co-fondator KFactory

„Mă bucur mult că am găsit, în sfârșit, un partener valoros în România implicat în zona informatizării capacităților de producție, partener prin care putem aduce plus-valoare relevantă unei părți esențiale a economiei românești. Sunt convins că mixul de know-how al companiilor noastre, suprapus peste capabilitățile extraordinare ale Qlik, vor duce la o creștere semnificativă a principalilor indicatori de performanță ai companiilor din sectorul productiv care vor adopta soluțiile KFactory. Roadmap-ul de soluții analitice pe care îl avem în vedere este extrem de ofertant, pentru că integrarea cu Qlik Sense ne deschide accesul la o întreagă paletă de capabilități ce vor oferi integrarea puterii de decizie și analiză umană cu tehnologiile de top din zona Data Science, AI si ML. Suntem deja pe drumul către Augmented Intelligence.” Cotiso HANGANU, Managing Partner QQinfo

Despre KFactory

KFactory este primul startup Industry 4.0 finanţat din România, care inovează industria producătoare și optimizează un proces de bază specific în toate sectoarele – managementul performanţei liniei de producţie – cea mai importantă problemă pentru directorii executivi din industria producătoare. KFactory integrează noile tehnologii, cum ar fi IIoT și Machine Learning în procesul de fabricaţie, transformând un proces clasic într-unul nou, în care echipamentele industriale, comenzile, operatorii și echipele de suport sunt actori într-un proces digital bine orchestrat, oferind în același timp un model accesibil de subscripţie lunară (SaaS).

KFactory are prezenţă teritorială atât în România cât și internaţională, în Portugalia, în strategia de dezvoltare pe termen scurt avându-se în vedere creșterea prezenţei internaţionale prin deschiderea unor noi puncte de lucru în Spania, Franţa și Germania.

Despre QQinfo

Q&Q Info Consult este un implementator și dezvoltator de soluţii software de business ce reîmprospătează de 15 ani piaţa cu o interfaţă prietenoasă pentru utilizatori și o abordare structurată profund integrativă. Scopul este optimizarea operaţiunilor și profitabilităţii prin crearea de plus-valoare semnificativă, indiferent de dimensiunile companiilor deservite sau de industrie.

Despre Qlik

Viziunea Qlik este o lume cu profunde cunoștinţe în materie de date, în care oricine poate folosi date și analize pentru a îmbunătăţi luarea deciziilor și pentru a-și rezolva cele mai provocatoare probleme. Qlik oferă o platformă end-to-end, în cloud și onpremise, de integrare și analiză de date, pentru a acoperi decalajele dintre date, informaţii și acţiune. Prin transformarea datelor în Active Intelligence (AI 3.0), companiile pot lua decizii mai bune, pot îmbunătăţi veniturile și profitabilitatea și, de asemenea, pot optimiza relaţiile cu clienţii. Qlik este prezent în mai mult de 100 de ţări și deservește peste 50.000 de clienţi din întreaga lume.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.