Articol

LIBERTY Galați investeşte într-o linie modernă de acoperire a țevilor şi conductelor

T&T - Tehnică și Tehnologie03.07.2023 · 3 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

LIBERTY Galați, cel mai mare producător integrat de oțel din România, anunța în luna mai 2023 extinderea portofoliului de produse cu valoare adăugată ridicată cu țevi și conducte acoperite în interior și exterior, în urma instalării unei linii de producție state-of-the-art la compania sa specializată LIBERTY Tubular Products Galați.

„În luna martie am repornit Furnalul nr. 5, în urma unui pro­gram de mentenanță și îmbunătățiri de trei luni, timp în care am menținut toți angajații cu salariu integral, fără a solicita sprijin din afara companiei. Implementarea noii linii automatizate de acoperire a țevilor și conductelor este încă un pas important în strategia LIBERTY Galați de extindere a portofoliului de produse cu valoare adăugată ridicată și de creștere a flexibilității și profitabilității producției. Prin această investiție, putem produce țevi acoperite, utilizând tabla fabricată la Galați, și putem prelucra produse premium pentru clienții din România și din Europa. Răspundem, astfel, cererii pieței cu o ofertă de produse specializate care se adaugă unui portofoliu inte­grat de produse de calitate cu valoare adăugată. În același timp, continuăm să investim în flexibilitatea operațiunilor noastre de producție și în transformarea GREENSTEEL.” Prasanta MISHRA, Director Executiv LIBERTY Galați

Noua linie va permite LIBERTY Galaţi să devină singurul furnizor din regiune de ţevi și conducte acoperite, obţinute din propria producţie de tablă groasă, întărind promisiunea companiei de a oferi

soluţii end-to-end clienţilor săi din România, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și America.

În urma unei investiţii de peste 40 de milioane de lei, noua linie de acoperire a ţevilor, cu un grad ridicat de automatizare, va fi operată de o echipă de 25 de specialiști, în prezent aflându-se în faza de punere în funcţiune și de testare a producţiei. Astfel, LIBERTY Galaţi intră pe o piaţă globală de peste 8 miliarde de dolari, din care piaţa europeană are o valoare de aproximativ 1,6 miliarde de dolari, cu o creștere estimată de circa 3,5% anual până în 2031.

Cu o capacitate de 100.000 de tone pe an, linia asigură spălarea, uscarea, sablarea, inspecţia și acoperirea cu straturi succesive de epoxi, adeziv, polietilenă/polipropilenă, precum și – la cerere – cu spumă polipropilenică. Pe lângă aceste straturi acoperite pe suprafaţa exterioară a ţevilor și con­ductelor, noua linie de producţie poate efectua și protecţia suprafeţei interioare cu rășină epoxidică. Protejate în acest mod, ţevile și conductele pot fi utilizate la transportul petrolului și gazelor naturale, apei sau altor substanţe lichide, fiind acreditate în conformitate cu standardele API 5L și ISO 3183/ ediţia a patra 2019-10.

LIBERTY Galaţi produce o gamă largă de pro­duse plate de oţel de calitate (tablă groasă, rulouri, foi și rulouri galvanizate și produse cu acoperire organică), precum și produse tubulare sudate, și furnizează oţel clienţilor din România și din aproxi­mativ 30 de ţări din întreaga lume. Produsele din oţel fabricate la Galaţi sunt utilizate în sectorul naval, în domeniul construcţiilor, pentru recipientele sub presiune, în industria auto, transporturi, precum și în alte sectoare de activitate. Produsele marca LIBERTY Galaţi au fost folosite în multe dintre proiectele majore de infrastructură ale României, printre care: noul pod peste Dunăre de la Brăila, care va fi al treilea ca mărime din Europa; podul feroviar care leagă Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” de Drumul Naţional 1 (DN1) și podurile peste râul Mureș care fac parte din autostrada A10 Sebeș – Turda. De asemenea, oţelul de la Galaţi a fost folosit la construcţia podului „Osman Gazi” din Turcia, care traversează Golful Izmit, și la pasarela pietonală de la gara Koge Nord din Danemarca. (sursa: https:// libertysteelgroup.com/ro)

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.