Motto:...Mai întâi trebuie să-ți faci un cap bun, nu un cap plin...Neagu DJUVARA[2]
În urma unor săpături întâmplătoare sau de sistematizare - arheologii scot la iveală vestigii ale unor comunități dispărute de multă vreme. În colaborare cu aceștia și/sau după îndelungi studii, istoricii interpretează și dau viață acelor vestigii. Este posibil să tragem învățăminte din aceste descoperiri și să constatăm dezvoltări în timp, inovări, care au condus omenirea în zona în care ne aflăm astăzi. Procesul este continuu și nu trebuie neglijată nicio realizare anterioară.
În domeniul mașinilor-unelte vreau să menţionez două realizări a căror fixare în timp și spaţiu este destul de dificilă. Este vorba despre:
a. Băţul din esenţă tare care era rotit pe un lemn de esenţă moale și uscat. Prin frecare se degaja căldură suficientă pentru a crea jar și, cu ierburi uscate în prejmă, se putea aprinde focul (furat de la ZEUS de către PROMETEU și transmis oamenilor!). Procedeul este reprodus și astăzi, înlocuind băţul cu un burghiu și rotind arborele cu ajutorul unui motor, realizând, simultan, și forţa de apăsare. S-a realizat, astfel, o mașină de găurit și, prin dezvoltări ulterioare, s-a ajuns și la strung.
b. Iniţial, oamenii fasonau lutul manual, rezultând obiecte cu un aspect mai mult sau mai puţin estetic. Cineva a avut ideea de a pune lutul pe o placă ce era rotită cu piciorul, mâinile fiind folosite pentru fasonerea lutului. Astfel, roata olarului a făcut posibilă producerea de obiecte și utile și estetice. Strungul carusel (vertical) nu se deosebește de această realizare decât prin materialele folosite și prin componentele folosite actualmente.
Evoluţie, inovare, preluare, pregătire, perfecţionare etc. Toate acestea reprezintă activităţi umane, care se continuă și azi...și în domeniul mașinilor-unelte. La alte niveluri, cu alte pretenţii, cu alte rezultate!
„Lumea a devenit analfabetă funcțional pentru că pur și simplu nu știe cum să procedeze cu volumul informațional; individul nu poate să stabilească prioritățile celor aflate. Înțelege fragmente, nu un tot. Ceea ce ar trebui să fie un tot, lucrează împotriva noastră.” Serghei Petrovici KAPITA (laureat NOBEL pentru fizică)
Analfabetismul funcţional, fiind o problemă mai mare decât se credea, Centrul de Evaluare și Analiza Educaţională afirmă că „eliminarea acesteia până în anul 2030 poate avea efecte economice și pe termen lung asupra dezvoltării economice și sociale - creșterea economică a României, putând ajunge la peste 200% din PIB-ul actual.″[77]
Din comentariile unor elevi din clasele liceale superioare, rezultă că aceștia sunt conștienţi atât de realitatea învăţământului din România, cât și de cauzele acestei stări de fapt:
- generaţii tot mai slab pregătite, cu profesori slab pregătiţi și incapabili să-i înveţe pe elevi lucruri esenţiale;
- creșterea nivelului de analfabetism, învăţământ subfinanţat, lipsa motivaţiilor;
- baze materiale precare, inclusiv a unor structuri care să sprijine, să ajute tinerii să-și rezolve problemele, inclusiv „de bază″ (legate de necesităţi vitale, de confort etc) [77].
„Formaţia intelectuală a tineretului nu poate fi concepută în afara performanţei″ [78]. Se știe că dacă temelia unei clădiri nu este îndeajuns de solidă, întreaga clădire nu are rezistenţa necesară [79].
Aș adăuga, aici, două comentarii:
- una din întrebările esenţiale este „cine îi formează pe formatori?″;
- cu ani în urmă s-au făcut cercetări privind diferenţele de productivitate (de rezultate ale muncii, în general, inclusiv calitatea produselor realizate) între industrii din Japonia și din SUA. Iniţial, anchetele s-au făcut în uzinele din cele două ţări. S-a considerat că există diferenţe majore de cultură, de atitudine etc, în favoarea japonezilor. Ulterior, acestea au fost extinse la facilităţi (fabrici) japoneze din SUA și din Europa. Concluziile au fost, oarecum, șocante: pe primul loc în ceea ce privește nivelul performanţelor individuale a stat motivaţia, nu tipul de cultură, indiferent de zona geografică în care se desfășoară activitatea și indiferent de tipul acesteia. În funcţie de structura fiecăruia din noi, de nivelul de educaţie etc., motivaţia poate avea o varietate foarte mare de aspecte. De la steguleţul de „fruntaș în producţie″, la felicitări în faţa frontului, la prime exorbitante, paleta este extrem de largă. Dacă în structura respectivă se stabilesc astfel de modele de evidenţiere, competiţia va avea rezultate pozitive pentru toţi protagoniștii, având inclusiv efecte sociale.
Elevii din România și din Bulgaria stau cel mai prost la acumularea de cunoștinţe. 1 din 5 adolscenţi (de 15 ani) din Europa și numeroși adulţi nu pot citi corect (în SUA raportul este de 1 la 7). Unul din obiectivele UE în acest domeniu a fost reducerea procentului persoanelor cu competenţe scăzute de citire la sub 15% până în anul 2020 (nu știu ce s-a realizat din acest obiectiv!).
La toate acestea îmi vine în minte titlul romanului scris de filosoful, scriitorul și revoluţionarul rus – Nikolai Chernyshevsky: Что делатъ? (Ce-i de făcut?). Aceeași întrebare trebuie să ne-o punem și acum!
„Doamne, cum vorbesc uneori profesorii înșiși, medicii, politicienii, sindicaliștii, jurnaliștii și atâţia alţii! Erori de falsificatori de diplome. Erori de plagiatori. Pe scurt, erori de neșcoliţi. Biata limbă română! Aici, pe ruinele ei, șezum și plânsem. Vorba veche românească: aici e buba. Nu pot să nu mă întreb odată cu Ioan-Aurel POP: ce-i de făcut?...Acolo unde nu se învaţă mai nimic de când nu adevăraţii dascăli fac legea, ci «experţi», cum se autointitulează mai nou stricătorii de programe și de manuale, de limbă, de literatură și de istorie." [Nicolae MANOLESCU]
În limba engleză se definesc așa-zișii false friends - cuvinte cu aceeași grafie și în altă limbă, dar cu alt înţeles. Un exemplu de analfabetism modern: în română cuvântul englezesc application înseamnă utilizare/cerere, petiţie/silinţă, străduinţă. Acum, românizatul termen aplicaţie se folosește în loc de cerere de finanţare a unui proiect!!! Dar aplicaţie are semnificaţie de punere în practică! Se pare că avem, încă, parte de multe Coane Chiriţe! Furculicion este cam de aceeași factură!
Reproduc din amintiri opinia savantului Piotr KAPITA [79] referitoare la modul de a proceda atunci când o naţiune, o ţară se află în mare pericol. A sugerat două etape:
- ţara să-și adune înţelepţii, care au datoria de a stabili domeniile, direcţiile principale de activitate;
- odată stabilite acestea, trebuie adunat sfatul bătrânilor, care trebuie să stabilească domeniile, direcţiile esenţiale, care să asigure supravieţuirea și, în final, victoria neamului, a naţiunii.
Platon afirmă că „începutul este cea mai importantă parte a activităţii″ și că „o decizie corectă este bazată pe cunoștinţe și nu pe cantitate (numere)″.
Cred că, în acest sens, cei care au experienţă și metodă ar trebui să aibă posibilitatea de a se putea exprima în domeniul lor de competenţă, cu condiţia de a fi capabili să întreţină un dialog, bazat pe argumente, pe posibilitatea de a demonstra. „Oamenii deștepţi vorbesc pentru că au ceva de spus. Nebunii pentru că trebuie să spună ceva″ - Platon. Cred că este suficient de cunoscut tabloul lui Goya: Somnul raţiunii naște monștri!
La rândul său, Socrate a expus „etapele implicate în practica metodei (sale), care pot fi împărţite astfel:
- evidenţierea noţiunilor și a conceptelor anterioare;
- clarificarea noţiunilor și a conceptelor;
- evaluarea ipotezelor;
- decizia privind acceptarea sau respingerea ipotezelor″.
Câţi dintre noi am avut parte de o sintetizare a modului de a gândi (a avea un cap bun) așa cum l-a expus Socrate cu peste 2500 de ani în urmă? Ce se întâmplă acum în procesul de învăţământ (care ar trebui să fie și de educaţie)?
Revin la motto-ul acestui articol: „mai întâi trebuie să-ţi faci un cap bun, nu un cap plin”. În „traducerea″ mea, acest lucru ar însemna să fii astfel educat, format, încât să ai capacităţi de gestionare eficientă a informaţiilor. Ce înseamnă acest lucru:
- să știi să cauţi informaţia;
- să știi s-o evaluezi, prin comparaţie cu alte surse sau cu bagajul propriu de cunoștinţe (cu experienţa proprie sau acumulată de la alţii);
- folosirea eficientă la momentul, locul și la subiectul propice.
Cred că, înainte de dezvolta în continuare subiectul, ar fi de interes să ne lămurim ce se înţelege prin informaţie și prin cunoaștere (definiţii „culese″ din Wikipedia).
Informaţia are numeroase definiţii și accepţiuni:
- lămurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse;
- cunoștinţe comunicate de alţii sau obţinute prin investigaţii proprii sau prin cercetări personale;
- acţiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica noutăţi, lămuriri, vești, știri, îndrumări, precizări etc. unei persoane (sau unui grup) și rezultatul ei (faptul de a ști că mesajul este recepţionat și înţeles de către destinatar) etc.
Cunoașterea reprezintă actul sau procesul de a ști. Poate fi înţelegerea teoretică sau practică a unui subiect. Poate fi implicită (abilitate practică sau expertiză) sau explicită (înţelegere teoretică) și poate fi mai mult sau mai puţin formală sau sistematică.
″...unul din fenomenele fundamentale pentru prefacerea omenirii a fost apariţia, în epoca Renașterii, a învăţatului-tehnician″ [82]. Mai departe, în aceeași sursă, se dau citate care ar putea fi parte constituentă a procesului educaţional european (și nu numai!):
„În faţa istoricilor de artă se ridică demult o întrebare: cum se face că în Italia, o ţară nu prea întinsă și într-un interval de timp relativ scurt, a apărut aproape simultan a serie întreagă de mari pictori/artiști? Nicăieri în altă parte, de-a lungul următoarelor cinci secole, n-a mai apărut o asemenea pleiadă de genii. Dilema rămâne: a fost aceasta rezultatul unei simple coincidenţe, ori efectul acţiunii unei legităţi istorice? Hippolyte Taine (critic și istoric), în lucrarea Filosofia artei dă o explicaţie corectă cauzelor care au dus la apariţia acestei geniale pleiade. El arată că în epoca Renașterii talentele creatoare au putut înflori datorită existenţei unei atitudini pline de solicitudine (s.m.) faţă de arte din partea societăţii acelei vremi. Într-o Italie înfloritoare din punct de vedere economic, în virtutea unor împrejurări istoricește constituite, a apărut o largă categorie socială capabilă de a da o înaltă apreciere artelor plastice, autentică cunoscătoare a artei și susţinătoare a celor mai talentaţi reprezentanţi ai ei. Aceeași situaţie a fost și în Anglia, unde a apărut o pleiadă de mari savanţi, situaţie care nu ar fi putut apare dacă acolo n-ar fi existat un mediu propice din punct de vedere cultural și știinţific(s.m.), în măsură să aprecieze și să susţină activitatea oamenilor de știinţă.″ [79].
După unele opinii artele liberale includ mai multe domenii de cunoștinţe: umaniste (literatură, limbi străine, filosofie, arte frumoase, istorie), știinţe fizice, biologice și matematică, știinţe sociale, iar după alte criterii, acestora li se adaugă: geometria, retorica (arta de a vorbi frumos, arta de a convinge printr-o argumentaţie riguroasă), logica, gramatica, muzica, astronomia. Toate acestea sunt considerate baze ale unei educaţii liberale. Aș accentua: ale oricărei educaţii serioase, solide, care deschide orizonturi largi tânărului învăţăcel și posibilitatea realizării sale ca individ cu satisfacţii în viaţă și util societăţii.
Nu rezist să nu-mi pun o serie de întrebări (și probabil că nu sunt singurul!): câţi dintre cei ce pretind că „ne reprezintă″ dau dovadă de un minim bagaj de cunoștinţe în domeniile mai sus menţionate? Bagajul respectiv de cunoștinţe depinde atât de capacităţile intelectuale, cât și de educaţia primită de persoana respectivă. Mai apare o lacună de educaţie: pe câţi dintre cei chestionaţi public asupra unor subiecte extrem de diverse i-aţi auzit spunând nu știu, nu am auzit așa ceva!?
Ca fapt divers, cred că pentru mulţi ar fi interesantă traducerea în limba română a termenului englezesc industrious: harnic, sârguincios. Acest cuvânt face parte din categoria false friends. Acum, la noi, în România, se vorbește mai mult de oameni de afaceri și mult mai puţin de industriași!
„Nimic important nu primește omul în dar; dimpotrivă, el trebuie să și-l facă, să și-l construiască. De aceea numele cel mai potrivit al speciei noastre trebuie să fie homo faber″ [83].
Formaţia intelectuală a tineretului nu poate fi concepută în afara performanţei. [78].
Neagu DJUVARA [84] face recomandări, cu referire la procesul de educaţie, care ar fi extrem de util să fie reţinute și aplicate:
- ....învăţătorii trebuie „să-i înveţe pe copii că furtul este o crimă și că face parte din cele zece păcate fundamentale″ și
- educaţia începe de la înţelegerea nevoii de politeţe.
O opinie similară, dar cu o arie mai extinsă este formulată astfel [83]: „poate că singurele două lucruri la care omul nu are dreptul sunt obrăznicia și opusul ei, descurajarea.″
„Până de curând, sarcina principală a învăţământului mediu era acumularea de către elevi a unui volum de cunoștinţe din diferite domenii, necesare fiecărui absolvent pentru a deveni un cetăţean valoros ale ţării sale. Pentru educarea trăsăturilor creatoare ale omului este necesară o abordare a procesului de educare diferit de la individ la individ , ceea ce complică extrem de mult procesul de învăţământ. Pentru un om de știinţă, dezvoltarea capacităţilor sale creatoare are o excepţională importanţă; în acest scop ele trebuie stimulate încă de pe băncile școlii și, cu cât se va începe mai devreme, cu atât va fi mai bine. Materiile cele mai potrivite pentru a dezvolta la tineri o gândire creatoare în știinţele naturii sunt matematica și fizica, pentru că prin rezolvarea de probleme și prin exerciţii se formează, încă din copilărie, o gândire independentă... Școala nu are (acum) criteriile necesare pentru a putea aprecia independenţa de gândire a elevilor.″
„Un adevărat om de știinţă învaţă el însuși în vreme ce explică studenţilor:
- el își verifică propriile cunoștinţe, deoarece numai reușind să explici clar altora poţi căpăta convingerea că tu, personal, ai înţeles problema;
- ideile noi vin, de multe ori, tocmai în procesul de căutare a unei forme clare de exprimare a unei chestiuni sau a alteia;
- întrebările puse de studenţi la încheierea prelegerilor, chiar dacă, uneori, sunt ridicole, stimulează gândirea și te obligă să privești dintr-un punct de vedere nou fenomenul, abordat până atunci într-o manieră stereotipă.
Erorile unui om sunt tot atât de pilduitoare ca și realizările sale .″ Și, în altă parte „Cei mai productivi savanţi sunt cei care au discipoli și care lucrează împreună cu ei.″ [79].
Actualul Suveran Pontif - Papa Francisc, a făcut o declaraţie extrem de îngrijorătoare: lăcomia va distruge omenirea! Oare educaţia nu ar avea nimic de spus și în acest sens?!
Pentru un individ cu solidă pregătire profesională (indiferent de domeniu) este esenţial să fie capabil să răspundă, argumentat, chiar și unor întrebări inepte! S-ar putea ca tocmai o astfel de întrebare să-i lămurească o serie de neclarităţi, imprecizii și, pe de altă parte, să reușească să-și consolideze demonstraţia (poziţia).
Cultura Polytechnica sau, cu alte cuvinte, a economiștilor-inginerilor și a tehnologilor-antreprenorilor a fost baza succesului fabricaţiei din Italia de Nord, ca parte integrantă a Europei industriale. Sloganul (deviza) EMO Milano 2015 a fost Let′s build the future (să construim viitorul).
Unul din pilonii priorităţilor strategice, construit pe baza Comunicatului Politicilor Industriale ale Comisiei Europene îl constituie capitalul uman și pregătirea. Au fost lansate programe europene de anvergură, cu perspective pozitive pe termen lung, dar s-a constatat o tendinţă îngrijorătoare și anume diminuarea numărului tinerilor doritori să îmbrăţișeze profesiuni legate de construcţia de mașini, în general. Același lucru se constată și în cazul reconversiei profesionale. Aceste tendinţe ar putea afecta negativ creșterea economică și a competitivităţii industriilor manufacturiere din Europa. Pentru a menţine nivelul calitativ al producţiei și al sectorului tehnologic, în general, și pentru a preveni viitoare probleme privind ineficienţa este fundamentală investiţia în instruirea oamenilor, avându-se în vedere o serie de iniţiative [85].
Indiferent dacă fabricile viitorului vor fi de tipul fabricii inteligente sau de oricare alt tip, ele vor avea un numitor comun: fără un personal înalt calificat și un plan de acţiune corespunzător, ele nu pot porni.
Un proiect finanţat de către Guvernul Federal German a fost destinat rezolvării acestei probleme. Scopul este de a crea sisteme interconectate, versatile, cu o capacitate de auto-organizare și cu flexibilitate în sisteme cyber-phisical (CapaflexCy). Găsirea mâinii de lucru calificate a devenit o problemă reală pentru multe fabrici prelucrătoare de metal. Creşterea rapidă a costurilor legate de protecţia muncii, de sănătate şi a beneficiilor fac puţin tentantă angajarea de noi persoane de către producători. Aceasta înseamnă că fabricile din industria constructoare de maşini au nevoie de procese flexibile. Începând din 2011 flexibilitatea maşinilor şi a proceselor a fost o motivaţie în continuă creştere pentru cumpărarea de noi maşini. Având în vedere o lipsă tot mai acută de personal calificat, aceasta va deveni o problemă în viitor. Aplicaţii de instruire în realitatea virtuală sunt, deja, în uz în industrie, în special în activităţi de asamblare şi service [86].
Calificările, cunoştinţele trebuie să fie împrospătate cu regularitate, dacă se vrea să fie mereu în contact. Activităţile de rutină din viaţa activă de zi cu zi, realizate de persoane instruite doar pentru un tip de operaţie vor fi tot mai rare în viitor. Scopul este optimizarea instruirii prin calificare, integrarea în reţea şi prin accesul la inovaţii tehnice în sector. Comunicaţiile îmbunătăţite sprijină cooperarea dintre firmă şi şcoală (universitate tehnică sau școală profesională) şi uşurează dezvoltarea învăţării, predării şi a elaborării materialului informativ apropiat de practică – o reală valoare adăugată pentru şcolarizare şi şcoală [85].
Majoritatea tinerilor licenţiaţi în inginerie consideră că au învăţat în universitate tot ce le este necesar să ştie. Cu toate acestea, există un decuplaj serios între educaţia universitară şi locurile de muncă din fabricaţie, iar companiile trebuie să aibă o strategie clară privind transmiterea abilităţilor şi a cunoştinţelor noilor veniţi. Programele de instruire internă sunt organizate de către unele firme, pentru a pregăti recruţi pentru noile lor responsabilităţi. O strategie esenţială pentru motivarea tinerilor angajaţi constă în oferirea acestora a unor obiective clare pentru dobândirea abilităţilor definite în prealabil.
Universitatea CARNAGIE MELLON (SUA) a lansat o iniţiativă care unifică facultăţile de Tehnologie (Inginerie), cu cea de Arte şi cu Școala de Business, pentru a oferi cunoştinţe avansate şi practici inovative privind produsele şi serviciile. Noul Institut instruiește interdisciplinar studenţii în trei discipline – afaceri (business), tehnologie (inginerie) şi design – pentru a-i ajuta să devină inovatori de elită. Se oferă şi relaţii cu lucrări de cercetare avansate.
Motivele alegerii celor trei domenii sunt:
- afaceri (business), pentru că produsul/serviciul trebuie să fie viabil pe piaţă;
- tehnologia (ingineria), pentru că trebuie să asigure funcţionarea, utilizarea produsului/serviciului şi să ofere profit din exploatarea acestuia;
- design, pentru că trebuie să reunească activitatea şi modul de viaţă a oamenilor într-un mod estetic, interactiv şi emoţional.
Studenţii au posibilitatea intrării în contact cu antreprenori profesionişti, vor participa la realizarea de produse/tehnologii gata de a fi comercializate şi, cu ajutorul antreprenorilor, să abordeze probleme de inovare a produselor şi serviciilor. Se accentuează dezvoltarea de idei, de la foaia albă de hârtie până la modalitatea de a o dezvolta, pentru a avea succes pe piaţă, printr-o firmă începătoare (start-up) sau una existentă. Institutul îşi va evalua succesul prin patente şi produse, prin locurile de muncă create, prin literatura elaborată şi influenţa acesteia etc [87].
„Sufletul nu poate fi îmbogăţit fără cercetare.″; „Măreţ nu este acel om care nu cade niciodată, ci acela care se ridică de fiecare dată când cade.″; „Cel ce mută un munte începe întotdeauna prin a îndepărta pietrele mai mici.″ – Confucius. „Nimic nu este permanent″ - Budha; „Sunt om și nimic din ce este uman nu este străin de mine″ Terentiu.
Aceste gânduri exprimate în diferite zone ale lumii și la intervale mari de timp oferă argumente pentru activitatea creatoare a fiinţei umane, justifică această activitate și oferă și o procedură de urmat.
În ţările dezvoltate există, acum, două priorităţi absolute: învăţământul/educaţia și cercetarea (problemele legate de sănătate sunt, în mare și la nivelul actual al cunoștinţelor, rezolvate în cea mai mare parte).
Prima creează capacităţile creative și de materializare a gândirii, iar a doua realizează pași continui spre dezvoltare, în armonie cu natura.
CECIMO (Asociaţia Uniunii Europene a Constructorilor de Mașini-Unelte) consideră că provocările cărora trebuie să le facă faţă industria UE rămân următoarele:
- dezvoltarea calificărilor și a competenţelor;
- susţinerea cercetării, dezvoltării și inovării;
- eliminarea dificultăţilor de finanţare;
- construirea cu cea mai mare forţă proprie a pieţei unice;
- menţinerea unui nivel global al competitivităţii [88].
Ediţia din 2017 a EMO Hannovra s-a desfășurat sub motto-ul Connecting systems for intelligent production, prezentându-se soluţii care să maximizeze beneficiile digitalizării în reţea a operaţiilor de producţie. Pentru atingerea scopurilor implicate, este imperios necesar ca inginerii mecanici (specialiști în mașini-unelte, dar nu numai) și IT să colaboreze mult mai aproape pentru a conduce Industry 4.0 spre succes. Acest lucru înseamnă colaborare, integrare și deschidere. Problema este de a conecta întregul lanţ de valori adăugate, adică Industry 4.0 și Internet of Things (IoT) să fie apte să ofere date din linia de fabricaţie în timp real și care să fie utilizate eficient, inclusiv pentru monitorizare și mentenanţă predictivă.
Cred că ar fi utilă prezentarea câtorva concluzii proprii rezultate din cele văzute, citite, culese din discuţii, dezbateri de la EMO Hannovra 2017, cu aplicabilitate în ţară:
- este importantă creșterea eficienţei la toate nivelurile: firmă (organizaţie), ramură de activitate și la nivelul societăţii;
- în acest scop, fără a avea pretenţia de a face un clasament al importanţei, o serie de măsuri ar trebui puse în practică rapid:
- pregătirea la toate nivelurile și în toate domeniile;
- asocierea diverselor structuri (de exemplu unităţi industriale, de învăţământ și guvernamentale) pentru definirea ţintelor (pe baza unor studii de specialitate), asigurarea finanţării, a pesonalului calificat și pentru promovarea pe diverse pieţe a rezultatelor/produselor;
- schimb eficient de informaţii, experienţă prin dialog deschis și argumentat.
Din punct de vedere industrial, diversitatea are potenţialul de a îmbunătăţi vieţile fiecăruia. Creativitatea și productivitatea influenţează profitul companiilor, dar cei care sesizează primii efectul pozitiv sunt angajaţii. Așa cum fierul ascute fierul, la fel inteligenţa ascute inteligenţa. Activitatea în cadrul unor diferite identităţi îmbunătăţește abilităţile personale. Capabilităţile, talentul și profesionalismul unui coleg se pot transfera celorlalţi.
La ora actuală industriile bazate pe tehnologii se confruntă cu o criză a inteligenţei emoţionale, cu perspectivele pieţei și cu bazele educaţiei. În timp ce companiile bazate pe tehnologii continuă să creeze soluţii avansate, de vârf, aceste produse tind să fie livrate oamenilor de tipul celor care le-au creat, ratând marile pieţe. Liderii din Silicon Valley recunosc faptul că noile realizări trebuie să derive din zone ale societăţii care le poate percepe. [89]
Producţia digitalizată și automatizată este mai importantă ca niciodată, atunci când se pune problema câștigării competitivităţii. Este singura cale prin care companiile pot reacţiona la provocările curente și viitoare, cu un grad de flexibilitate necesar. Se discută și tehnologii pentru succesul viitor în aceste noi condiţii. Atenţia este concentrată pe probleme ca integrarea pe orizontală și verticală a lanţului de valori, cu simularea și optimizarea de la conceperea unui produs, până la oferirea de service și de la nivelul domeniului la cloud. Alte subiecte includ soluţii online și de la distanţă, calculul în sisteme distribuite (edge computing), până la cloud.
Am făcut această lungă digresiune pentru că intrarea în cea de a patra revoluţie industrială (Industry 4.0) nu se poate face cu oameni nepregătiţi să acumuleze noi cunoștinţe, pe care să le folosească corect și profesionist și să colaboreze în echipe multidisciplinare. Mașinile singure nu sunt capabile să ia hotărâri, să aibă iniţiative – încă!!!
Pentru că în continuare se vor utiliza foarte mult noţiunile de digitizare și de digitalizare, este utilă definirea celor două noţiuni:
1- Digitization – digitizare – este procesul de transformare de la forma analogică la cea digitală.
2- Digitalization – digitalizare – este utilizarea tehnologiei digitale pentru a modifica modelul activităţii și oferirea de noi venituri și oportunităţi pentru a produce valori.
În continuare, în numerele viitoare ale revistei, se vor prezenta soluţii, realizări, concepte, condiţii etc., referitoare nu atât la mașina-unealtă (care rămâne în centrul activităţilor de producţie), cât la mediul de operare al acesteia. Nu vor fi neglijate nici activităţi de C&D referitoare la aspectele clasice ale mașinii-unelte (probleme constructive, organologie, accesorii, scule etc).
