Extinderea centrului de producție Continental Automotive din Timișoara, inaugurată în toamna anului trecut, vine la pachet cu o creștere substanțială a numărului de produse destinate experienței utilizatorului auto și a confortului acestuia, în special a unităților de afișare pe parbriz, cunoscute sub denumirea de Head-up Displays. Pe lângă fabricarea numeroaselor asemenea componente auto, megafabrica a început să producă și oglinzi asferice, un element cheie fără de care punerea în funcțiune a unui Head-up Display nu ar fi posibilă.
„Head-Up Display este unul dintre cele mai mari progrese tehnologice din industria auto, deoarece datorită acestuia șoferii rămân concentrați asupra drumului, au acces la informații de o importanță majoră cu privire la autovehiculul condus. Acest lucru reduce distragerea șoferului și contribuie la o conducere în siguranță. Pentru megafabrica din Timișoara să vedem ieșind de pe linia de producție acest nou tip de componentă, care poartă denumirea de oglinzi asferice, presupune competențe și responsabilități noi, precum și un plus în ceea ce înseamnă extinderea spectrului de compenente auto pe care le fabricăm aici. ” Lucian MĂRGINEANU, directorul centrului de producție Automotive din Timișoara
Oglinzile asferice sunt cele mai importante componente optice ale unui Head-up Display (HUD). Un astfel de echipament afișează informaţii exact acolo unde sunt necesare în raza vizuală a șoferului. Conducătorii auto primesc toate informaţiile importante, cum ar fi viteza, semnalele de avertizare și săgeţile indicatoare pentru navigare, fără a se uita în jos la panoul de instrumente sau la afișajul secundar din bordul mașinii, ceea ce reduce distragerea atenţiei șoferului și crește siguranţa șofatului.
Producţia de oglinzi asferice necesită un proces special cunoscut sub terminologia de „high precision molding”. Procedura implică un grad ridicat de cunoștinţe, chiar și din partea celor mai experimentaţi specialiști din domeniu.
Primele modele de sisteme de afișare pe parbriz și-au făcut apariţia în alte domenii, ca apoi să fie introduse și în industria automobilelor. De atunci și până la momentul de faţă, a fost dezvoltat continuu, inclusiv în cadrul centrului de dezvoltare și cercetare, cât și în cel de producţie Continental Automotive din Timișoara. Unităţile de afișare asigură mai multă siguranţă participanţilor la trafic, îmbunătăţind experienţa condusului prin menţinerea atenţiei șoferilor asupra drumului.
În megafabrica din Timișoara sunt fabricate peste 17 milioane de produse anual. Printre cele mai importante pot fi enumerate: unităţi electro-nice de control al sistemului de siguranţă airbag, sisteme electronice de frânare și parcare, pedale de acceleraţie cu circuit de reacţie, unităţi de control pentru detecţia mâinilor pe volan, atenuarea și stabilizarea verticală a suspensiei pneumatice, unităţi de control al servodirecţiei, unităţi de control pentru reglarea suspensiei și stabilizarea dinamică a sarcinii, unităţi de afișaj central de tip standard, sisteme de afișare pe parbriz și instrumente de bord. Fabrica a livrat peste 148 de milioane de componente clienţilor, în cei peste 16 ani de activitate. De-a lungul timpului, centrul de producţie s-a dezvoltat în direcţia Industriei 4.0, integrând echipamente și tehnologii precum sistemul inovator de stocare, instalaţia de trigenerare și altele.
Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluţii sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2022 o cifră de afaceri de 39,4 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 200.000 de angajaţi în 57 de ţări și pieţe.
În perioada 1999 - 2022 Continental a investit peste 2,2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șase unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2022, Continental avea peste 19.000 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcţie de viitoarele proiecte.








