Articol

Motostivuitorul STILL RX 70 Hibrid, premiat la München

T&T - Tehnică și Tehnologie06.09.2013 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

În cadrul târgului comercial ,,Transport şi Logistică” din München, pe 4 iunie, motostivuitorul STILL RX 70 Hibrid a fost distins cu premiul ,,Cel mai bun stivuitor internaţional al anului”,  (IFOY), premiu ce s-a acordat pentru prima dată.

 

Acest motostivuitor hibrid a obţinut o victorie suverană la categoria ,,Stivuitoare sub 3,5 tone”, prima categorie a competiţiei, aşa cum a menţionat Prof. Dr. Michael ten Hompel de la Institutul Fraunhofer, la acordarea premiului. Juriul a departajat stivuitoarele prezente în această competiţie în baza factorilor de inovaţie şi tehnologie, design, ergonomie şi manevrabilitate, economie şi sustenabilitate. Pentru aceasta stivuitoarele nominalizate care au participat la această competiţie au fost testate intens timp de o săptămână în cadrul Târgului comercial de la Hanovra, din luna martie a acestui an.

 

Factorii decisivi pentru alegerea lui RX 70 Hibrid, care este fabricat în proporţie de 95% din materiale reciclabile, au fost gradul înalt de inovare, care îl face net superior comparat cu alte motostivuitoare din categoria sa la capitolul ,,Costuri de operare”, şi eficienţa sa, fiind cu 30% mai economic faţă de competitorii săi. El este un pachet economic integral, ecologic şi foarte uşor de manevrat, caracteristici ce au convins membrii juriului din 8 ţări. Motivarea deciziei juriului a fost următoarea: este primul motostivuitor diesel cu frânare regenerativă şi cu grup propulsor electric, impune noi standarde în proiectarea stivuitoarelor şi aduce într-o eră nouă raportul dintre factorul ecologic şi factorul economic. STILL RX 70 Hibrid realizează un raport optim între eficienţă economică şi sustenabilitate, şi satisface în acelaşi timp cererea pentru utilaje eficiente energetic. Inovaţiile incluse în el reprezintă un beneficiu important pentru utilizatori”.

 

Distincţia IFOY s-a acordat pentru prima dată în acest an, sub patronajul Ministerului Federal al Economiei şi Tehnologiei. Această distincţie a fost înmânată de Asociaţia pentru manipularea mărfurilor şi sistemelor logistice din cadrul Asociaţiei Producătorilor Germani de Maşini şi Instalaţii (VDMA). Această organizaţie non-profit acordă distincţii anuale pentru cele mai bune stivuitoare industriale şi soluţii constructive, repartizate în patru categorii. Scopul acestei acţiuni este promovarea realizărilor şi inovaţiilor din domeniul utilajelor industriale, şi de asemenea să îmbunătăţească imaginea publică a întregii industrii de intralogistică. 


0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

Video Thumbnail Image
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.